Care e cea mai sinistra situatie in care poti face sex? (relatia dintre participanti si locul desfasurarii actului)
Si as vrea raspunsuri mai originale, nu chestii de genul “intre frate si sora, in cimitir”. Ca sa incep eu, a zice ca e mai mult decat sinistru sa faci sex, ca si medic, cu un/o coleg/a medic in morga spitalului in care lucrezi.
Altele?
Daca-s prost, nu inteleg nimic, deci is linistit, zen si nimic nu ma preocupa pana la griji. Doar ca doare, ca prostia te pune sa faci lucruri care vor durea… Daca nu-s prost, inteleg tot, is OK, mintea mea-i in damburi, am o traiectorie misto, is capabil de-o discutie deci socializez si construiesc. Dar tot doare, pentru ca, intelegand tot, imi fac griji, is un butoi de stress, nu pot sta una-doua indiferent si amortit…
Acum intrebarea e: sa ma doara capu’, sau sa ma doara mintea?! Sa ma doara corpu’, sau sa ma doara sufletu’? Cum e mai gigea?
De obicei nu ma prea include lumea in lepse. Sunt mic, necunoscut si neinteresant. Dar, din cand in cand, vine cate-un Makavelis si imi intinde o mana. Leapsa e, fara indoiala, cel mai bun prieten al bloggerului fara inspiratie.
Sunt o gramada de intrebari, vro’ 20. Le-am citit la Maka, el le-a raspuns misto si fair-play. Hai sa incercam si noi… Read the rest of this entry »
Ma gandesc ca partea sinistra si fara altceva de facut mai bun a omenirii mi-a tot servit, de mai multe ori decat imi doream, adica cel putin o data, stiri cu posibilitatea unui barbat gravid. Grotesc, realmente grotesc. Sa lasam femeii ce-i a femeii, in primul rand, iar in al doilea rand chiar nu vreau sa stiu ca, la un moment dat in timp, urmasii mei masculini vor avea pana si povara gravidismului. In alta ordine de idei, mi-e o greata de dimineata…
Am citit azi aproape orice reactie si analiza de dupa meciul de aseara. Meciul nu l-am vazut, recunosc. Ma gandesc doar ca altadata nu ratam niciun meci al nationalei, dar nu stiu sa spun de ce. Ne batura aia cu 2-1. Asa, si?! Hai sa nu reactionam ca necioplitii sa spunem ca viata mea nu se schimba in niciun fel o data cu chestia asta. Nu analizam vietile nimanui. Ma enerveaza insa sa vad tot felul de scenarii apocaliptice. Toata lumea uita niste fapte reale: in primul rand, s-a jucat fara aia doi ciumegi din Italia; doi, Croatia e o nationala peste a noastra, pe dovedite, nu e ca si cum am aflat asta aseara, ce pisicii ma-sii!!; trois, e doar un meci amical, sa lasam la o parte vrajeli cu aoleo taica, fotbalul romanesc e in prapastie; si in ultimul rand, s-a vazut in vara ca in cazuri extreme, se poate face si un rezultat OK cu cate-o nationala mai high-tech.
Am citit si ca solistul de la Iris, Cristi Minculescu, ar fi intr-o stare ceva mai grava. La un moment dat, in istoria acestui blog, exista articolul asta, in care povesteam momentul in care l-am intalnit pe omul asta. Mie imi placea Iris, atunci, cam cat mi-ar placea acum sa fiu nevoit sa incasez o mana de sare in ochi. Apoi am vazut un concert live, am reconsiderat valoarea acestui gen de muzica si mai ales a formatiei. Nici in ziua de azi nu am vreo piesa a celor de la Iris in vreun playlist curent, dar am vreo sase sau sapte in partitia cu muzica. Acum, nu stiu intregul tablou cu detaliile starii omului astuia, dar daca e intr-o stare imposibila, poate ar fi mai bine…
Si apoi, ma uit pe geam. Londra, efectiv. Vreme mohorata, ploaie marunta, frigut patrunzator si o stare generala de angoasa bacoviana, asta intr-un exercitiu de a-mi supralicita posibilitatile literare. Inca o data nu pot sa nu-mi pun cateva intrebari: cum naiba s-a produs o intreaga opera poetica pe baza acestui tip de vreme?; cum rezista englejii pe asa vreme timp de, probabil, vreo opt luni pe an?; cum va puteti ridica din pat cand afara e asa ceva?; ce poate fi de placut la asa timp, caci stiu sigur ca exista oameni carora le place vremea asta?
Nu stiu daca sunt mandru cu chestia asta, dar pana la cei 22 de ani ai mei de pana acum, cred ca am citit patru sau cinci carti cap-coada. Am citit biografia lui Rica Raducanu, unul din fostii mari portari ai Rapidului, carte care m-a facut sa rad cu mai multa pofta decat la unele comedii.
Apoi am citit Conversatii cu Dumnezeu a lui Neale Donald Walsch, una din cele mai grele lecturi ale vietii mele. Altfel, o recomand oricui are timp si nervi sa si-i dedice sa inteleaga ce-i acolo. Sunt multe chestiuni care te pun pe ganduri, din unele poate chiar ai ce invata, iar daca nu ma insel, nu putine randuri de acolo sunt folosite si ca replici in Matrix. Am citit si Codul lui Da Vinci, dar asta mai mult pentru ca era febra de acum cativa ani. Am terminat-o in nici cinci zile cred, in plin an intai de facultate. Imi aduc aminte ca atunci cand am vazut filmul, la cinema, ma credeam mare ciumeg pentru ca citisem cartea. E o senzatie frumusica, de altfel, sa vezi o pelicula turnata dupa un roman pe care l-ai citit in prealabil. Senzatie pe care nu am trait-o de multe ori, iar asta e destul de grav avand in vedere ca am vazut si filme precum Baltagul sau Morometii. Concluzia… ?
Un fapt oarecum comic e ca nu-mi place sa citesc si dintr-un motiv oarecum bizar si ciudat. Nu-mi place vocea mea. Atunci cand citesc, practic propria-mi voce imi rasuna in creieri incontinuu. Atat de aiurea mi se pare chestia asta incat, in timp ce citeam replicile gagicii aleia din Codul lui Da Vinci, incercam sa-mi imit, in cap, o voce cat mai feminin posibila. Cred ca as fi, pe langa persoanele cu probleme de vedere, un mare pasionat si un potent cumparator al cartilor audio. Doar sa am alta voce care sa-mi citeasca randurile acelea…
De fapt, articolul asta nu e scris pentru a va putea intreba ce sa mai citesc. Nu am chef in niciun fel de nicio carte, desi poate nu mi-ar face foarte rau sa pun mana pe una. Ma gandeam doar la din ce in ce mai mai mult dezbatuta problema a umanitatii care nu mai citeste carti. Ca ne prostim, ca nu mai cumparam carti, ca orice targ de acest gen e sortit esecului din start si niciodata nu se vinde nici macar pe trei sferturi din asteptari si asa mai departe.
Ca ne prostim ca si rasa, nu stiu exact, avand in vedere totusi progresul continuu in care ne aflam. Ca ne prostim la nivel de invidid, asta e clar. Ba chiar nu trebuie sa cauti departe ca sa gasesti incultura crasa. Insa nu stiu exact cat e vina cartii, sau mai bine spus a lipsei ei. Totusi exista suficiente alternative care sunt si de succes si care inlocuiesc cartea. S-a inventat e-bookul, materiale informative – pentru cei ce vor sa caute – se gasesc pe tot internetul. OK, sa spunem ca nu cumperi carti, dar exista suficiente publicatii din care se pot invata lucruri esentiale, destule medii in care se pot citi si creatii literare.
Ce se intampla de nu mai citim? Iar daca tot nu citim carti pentru ca exista alternativele lor la fel de informative si educative, de ce se depreciaza nivelul de cultura al individului obisnuit?
La prima vedere, hartia igienica nu prea s-a schimbat, nu-i asa? O folosim sa ne stergem la cur dupa savarsirea unuia dintre cele mai complexe procese din natura. Placut, neplacut, fara el am muri dar si fara hartie igienica probabil ca am fi foarte aproape de acelasi sfarsit.
Fals! Hartia igienica s-a schimbat si ea. A luat pulsul unei omeniri intr-o continua dezvoltare si care se misca cu o rapiditate debordanta si s-a conformat. O putem gasi acum in diverse culori, in straturi de cate doua sau trei sau cate-or mai fi, in pachete de cate doua pana la cine mai stie cate, delimitata in dreptunghiuri care, fie vorba intre noi, n-am priceput de ce sunt asa de micute. Mie niciodata nu mi-a ajuns un singur patrat din acela…
Apropo de schimbari, va mai aduceti aminte hartia aceea de o culoare alb murdar, fara cilindru la mijloc si tare ca tabla de te zgariai in toate colturile mandrului loc pe veci nebronzat?! Probabil ca cel mai enervant moment era atunci cand trebuia sa o pun pe suportul acela de la baie. Neavand orificiul acela la mijloc, tot timpul o stricam si nici de statut nu statea corespunzator. Amarnica perioada…
Ceea ce nu am priceput niciodata insa e de ce avem nevoie de hartie igienica parfumata? Inteleg culorile, poate sunt unii cu un atat de mare simt al esteticului incat isi iau hartie roz la gresie roz si albastra la gresie albastra, treaba lor. Ce nu inteleg e de ce trebuie sa o parfumam cu diverse esente? Una e servetelul nazal sa fie inzestrat cu asa ceva ca deh, e nazal, merge la nas, la unicul organ cu simt olfactiv, si alta e sa parfumam hartia care merge direct in… cur!
Care sunt motivele? Oare chiar atat de mult ne pretuim cacatul incat trebuie sa-l infasuram in haine gatite? Ne miroase careva pe acolo de trebuie sa lasam un iz de piersici, natural sau ocean sau ce mirosuri or mai fi pe piata?! De ce ma tulbura intrebarea asta? Pentru ca hartia igienica parfumata costa mai mult… Si inteleg ca luxul si obrazul subtire cu cheltuiala se tine dar… TOTUSI!!!
Cand eram mic ma uitam la desene animate. Acum, cand sunt mai marisor, ma uit in continuare la desene animate. Mai prind uneori cate-un episod din ceva ce-mi placea in trecut. Nu suport noutatile de acum, deh, fiecare generatie cu valorile ei. Eu cu Tom&Jerry, Dexter si Captain Planet, astia de acum cu Pokemoni si Yu-Gi-Oh! sau care or mai fi.
Ce nu am inteles eu niciodata e de ce aproape toti piratii din desene animate au un bandaj pe ochi? Oare, pe vremea piratilor, astia is scoteau ochii chiar asa de des si asa de multi o pateau? Ce se intampla in vremurile alea de tocmai ochii si-i scoteau?
Ma gandeam ca unul din raspunsuri ar fi ca aveau, in loc de o mana, un carlig. Poate se intampla ca la inceput, dupa ce abia isi introduceau carligul in loc de mana, sa se frece dimineata la ochi si mai pica cate un ochi. Il si vezi pe maestrul pirat, dupa ce a mai furat vreun kilogram de galbeni si doua-trei fecioare, cum se culca multumit si uitand de durerea mainii pierdute si, in dimineata de dupa un somn bun si productiv, da cu mana pe la ochi sa-si refaca vederea pierduta pe timpul noptii si toata pupila ii sarea din orbita. Sau poate si-o pierdeau dand mana cu unul care deja avea carlig in loc de mana…
Poate si de asta erau atat de nervosi si piratii astia. Ba isi pierdeau mainile prin lupte si, saracii, trebuiau sa traiasca toata viata cu un cuier in loc de cinci degete asa ca parjoleau cat puteau pana le trecea. Apoi o pateau cu ochii si devenau si mai handicapati fizic si iarasi mai cotropeau cate ceva pe mare si in porturi…
Apropo de carlige, cum dau mana doi pirati cu a fiecarui dreapta incarligata? Ganditi-va voi la picioarele de lemn ca deja ma doare capul la cate intrebari imi pun apropo de pirati…