Din start: ma lasa rece palme, udre si manarii; ma lasa rece iliesci, pesedei si prostanaci. Ce conteaza e ca, dupa ce-au facut treaba asta atunci la votul din 2008, pentru parlamentare daca nu ma insel, portocala mai baga o recidiva. Vorba aia, targetul conteaza! Cica “Basescu nu ne minte!” :)
(multam makavelis)
Fiecare dintre noi avem un secret. Acela pe care-l tinem ascuns oricat de bine putem, pe care nici torturati cu ceara incinsa pe sau in organele genitale, nu l-am scoate la iveala. Poate pe ici, pe colo sa-l mai dezvelim unei persoane iubite, poate familiei. Insa, de obicei, mergem cu el direct in pamant…
Poate ca unii ati ucis pe cineva, cine stie. N-ai de unde sa-ti mai dai seama cu cine ai de-a face in ziua de azi. Poate omuletul cu care bei cate-o bere, doua, cinci in fiecare weekend, in copilarie, schingiuia catei si pisici doar pentru ca i se parea amuzant. Poate ca iubita pe care o plasezi mai presus pana si decat Dumnezeu e, de fapt, adoptata. Nici nu m-as gandi sa fie ceva nelalocul sau cu parintii tai…
Ultima data cand am verificat, eram si eu om. Om ca si voi. Si am si eu secretul meu. Mult timp m-am gandit daca sa-l impart cu cei care-si pierd cateva minute pe zi pe aici pe la mine pe blog. Paranteza: cine e capabil sa formuleze o fraza cu o mai mare frecventa de “pe”? Luni de zile am stiut ca as avea un subiect pentru un articol daca as dezvalui chestia asta despre mine. Dar am ezitat. Mi-a fost frica sa nu-mi pierd publicul. Mi-a fost si jena, recunosc. Insa…
Astazi, şasă cai frumosi aprile 2009, m-am hotarat sa spun tuturor celor care treceti pe aici, unul din secretele mele cele mai murdare. Unul cu care nu sunt mandru, dar pe care nu-l mai pot tine doar pentru mine caci povara e de mii de tone…
AM FOST MANELIST…
Pana in inclusiv clasa a opta. Aveam casete. Gashka, L.A., Adrian Copilul Minune, Guta pe la inceputuri. Mi le faceam pe la baietii mai mari din cartier care aveau combine muzicale atasate la calculatoare si le inregistrau la calitate destul de OK. Am inregistrat si peste un album INXS al fratelui meu. Pe atunci, ideea de manea, manelist, adept al curentului nu era ca acum. Erau doar pionerii genului, iar baietii erau niste prapaditi doar cu gel pe cap si poate imbracati diferit, cu o masina pe leasing in videoclip. Ma indoiesc ca cineva se gandea, prin ’98, ’99 ca o sa se ajunga la magnitudinea actuala a fenomenului.
Imediat cum am ajuns la liceu, am scapat de toata treaba asta. Detalii doar in privat. Nu pot insa sa nu-mi pun o intrebare: daca n-as fi plecat la liceu, plecat in sensul ca in alt oras – alte standarde – alte minti, oare ce-as fi fost astazi?
Ma-ntorsei adineauri de la o bere condimentata cu o discutie de mare angajament cu un fost coleg de scoala. Subiectul, oarecum simplu insa ce pare sa fie unul din acele care nu prea au concluzii, rezolvari si alte cele: muzica si preferintele tineretului autohton si mai ales modul in care ei isi expun aceste alegeri.
Va dati seama ca am discutat, in principiu, despre manelisti, rockeri si mai nou infiintatul val de cocalari minimalisti care tinde, oarecum, sa-i inlocuiasca pe cocalarii rapperi de acum cativa, nu foarte multi, ani.
La un moment dat, omuletul mi-a servit o chestie destul de rudimentara, cred eu, care m-a cam dezamagit. Ana, tu sa nu te aprinzi prea tare, e doar o discutiune. Tipul a zis ceva de genul: Frate, pai cand vezi un copilas de 13 ani care merge pe strada imbracat cu cel mai negru tricou cu Nirvana cu o poza mare cu Kurt Cobain, machiat la fel de negru sub ochi si cu sase bratari de musama tot neagra la maini, imi vine sa-l ucid in chinuri, incet si fara regrete. Bineinteles ca il intreb de ce, crezand ca am sa-l prind la inghesuiala cu uite ca asa vreau eu.
De fapt, am primit un raspuns cu care sunt de acord dar nu 100%: Pai copilul ala nu stie ce e ala rock. El e produsul clar si la vederea tuturor al porcariilor comerciale. El nu stie ce e aia Nirvana, habar nu are cum a murit Cobain, zau daca stie sa spuna doua nume de albume ale trupei, insa-si permite sa se imbrace asa pentru ca se crede special si apartinand unei categorii de altfel destul de interesante si actioneaza prin metode superficiale. L-as bate pentru ca-si permite sa se imbrace asa…
Teoretic, omul are dreptate, in afara de partea cu bataia, bineinteles. Insa nu pot sa nu gandesc in felul urmator. De ce am lua la bataie un copil care se imbraca in acest fel si nu am lua la bataie si unul care se imbraca cu hainute de hip-hopper, de exemplu? De ce intotdeauna facem misto si radem de ne crapa burtile de aia patru-cinci copilasi care fumeaza retrasi in coltul terenului de sport, cand noi ne imbracam cu adidasi Nike, purtam blugi largi si pe bluza scrie DaDa, iar in buzunar la spate avem si o bandana si telefonul suna a 2Pac?! Diferenta nu e decat genul de muzica, atat. Ala te imbraca, nimic altceva. Este doar personalitate la mijloc, nu-i vorba de plus, minus, mai prost sau mai cool, mai “care cere bataie” sau care atrage priviri de admiratie. Ba daca ar fi sa gandim putin mai in detaliu, nu cumva Nirvana sunt nitel mai geniali in versuri si exprimare muzicala decat, eu stiu, 50Cent, Kanye West sau mai stiu eu ce formator de curente de astea vestimentare? Nu cumva Metallica au cateva tone de argintarie, aur si platina pe acasa sub forma de discuri si premii iar saracutul tau Chris Brown a doar o papusa care vinde si el, decent?
Mi se pare total inadecvat sa te apuci sa judeci, la nivel fizic, un individ doar pe motive ce au la baza unele gusturi muzicale. Personal sunt de parere ca fiecare asculta unul sau mai multe genuri de muzica ce-i definesc personalitatea, iar de aici incolo nu prea e treaba nimanui decat a sa cum procedeaza, ce face, cum continua si in ce fel isi creioneaza statutul social. Sigur ca o opinie iti poti exprima, dar pana si tonul verbal poate fi o modalitate de agresiune. Sigur ca poti sa judeci putin si sa-i compari pe unii cu altii, dar nu stiu zau cam ce anume iti poate conferi dreptul de a te apuca sa-ti impui anumite gandiri.
Si eu am dat peste destule specimene de-a lungul anilor. Omuleti care purtau tricouri cu Iron Maiden dar nu stiau cati membri are trupa, altii care spuneau ca pentru ei hip-hopul e o stare, dar habar nu aveau sa-mi spuna cum il cheama pe Eminem in realitate. Sincer sa fiu, in astfel de situatii nici nu stiam cum sa reactionez, insa stiam ca daca l-as lua la misto, ar fi o forma de lipsa de respect, mai ales in timp ce el nu-mi adresase nimic inadecvat apropo de ceea ce ascult eu.
Cred ca ceea ce vreau sa spun de fapt e ca fiecare alege sa asculte exact ceea ce-si doreste, iar ipocritul si idiotul si retardul si ratatul nu e cel care asculta manele, de exemplu, ci cel care le asculta fara sa spuna. Ideea e ca nu cred ca ar trebui sa mai fie treaba nimanui modul in care ne desfasuram preferintele muzicale, mai ales atat timp cat ostentativitatea este la un nivel decent. Imbracamintea definita de ceea ce asculti, e doar o prelungire in vizual a preferintelor tale, iar cum preferintele nu se discuta, hai sa mai tacem putin si sa le respectam gusturile tuturor.
Pe chiar-nu-mai-retin care blog, am gasit aceasta adresa. In prima instanta, am crezut ca o fi vreo vrajeala, vreun sistem de phishing sau mai stiu eu ce. In fine, dupa cateva sesiuni de atentie sporita, mi-am dat seama ca nu e nimic grav si deci m-am hotarat sa vad care-i ideea.
Pai ideea e ca tu-ti pui numele tau, cum vrei tu, adevarat, porecla, intreg, doar prenume si asa mai departe, si el iti genereaza un, vezi Doamne, nume de manelist. Misto, distractie. Genul acela de chestie temporara cu care te distrezi pe mess, apoi te pui la status sa te vada toti cum te-a botezat a-G(hi)uţa si te hahai si… gata.
Interesant e ca am incercat si eu. Am incercat in trei moduri. Intai am pus Mihai, apoi Mishu si, in sfarsit, sa nu zica dom’le ca-l pacalesc cu consoane neologistice, am pus Misu. Cu ş nu merge ca cica nu-l stie; nici nu prea e cum ca ei-ntre ei vorbeste cu SH, cu TZ, cu GZ si in general fara vocale. OK, rezultate? Avem mai jos. Click pe fiecare pentru marire… Va las pe voi sa radeti de mine si apoi sa-mi spuneti cum v-ar chema pe voi.
Eu nu am folosit niciodata expresia din titlu dar… asta m-a lasat cu gura cascata si fara cuvinte cu care sa mai descriu ce sa mai descriu si cat sa mai descriu! Bai, mersi ca-mi confirmati bannerul! Ati cam facut-o “lata, lata, lata…” !
seen on ArhiBlog