nu dam din buci, ne plangem!

Simt nevoia sa intervin si daca tot o fac, macar sa m-auda toata lumea…

Luana a scris un articol. Bravo ei! Eu i l-am urcat pe ftw, unde a luat niste voturi, multisoare. Bravo tot ei! Lumea a inceput sa-l aprecieze intr-un fel sau altul. Nimic de comentat, s-a murit in ‘89, viva la revolucion, freedom of speech, ma-sa-n cur! Dar o reactie vreau (si pot, pentru ca-mi permit) s-o comentez. Nu e neaparat dorinta mea primordiala de sange cibernetic, ci mai degraba un fel de addendum la ce-a scris brasoveanca.

Ginake scrie, aici si printre altele, ceva de genul asta: Citeste mai departe >>

romania antreneaza spartani…

… si daca am fi intelepti sa ne adunam in carduri de cate 300, am cuceri lumea, probabil…

Da, nici mie nu-mi place Romania! Departe insa de a da vina directamente pe tara, totusi nu ma simt ca si cum sunt nascut intr-o tara care nu ma merita, nu sunt pana intr-acolo de increzut si ingamfat. Pur si simplu am avut noroc in viata asta sa reusesc sa trec granita aia cu Ungaria mult dupa caderea oricarui regim, unul oarecare, predominant rosu si sa-mi vada ochii si altceva, sa-mi simta pielea sau mintea si alte scheme, obiceiuri sau mentalitati.

Ce pot sa zic, nu-mi place Romania si am si de ce. N-are sens sa enumar aici, cu liniuta, fiecare minus in parte. E mai mult decat plin internetul de exemple de romanisme crunte. Insusi termenul romanism e creat datorita faptului ca doar la noi vezi niste lucruri de-ti fuge parul de pe spinare, nu se mai multumeste cu doar a se ridica. Si repet, cu siguranta exista parti in lume in care incredibilul depaseste barierele de aici – vorba aia, Rusia nu-i departe deloc – dar noi suntem o tara ce pretindem niste uniuni, niste stadii ale civilizatiei si niste standarde. Ma rog, teoretic…

Insa rareori am vazut pe cineva sa cantareasca partea pozitiva a lucrurilor. Exista! Exista si un plus in a fi roman. S-a gandit vreodata cam cat de profesionist si calm si imperturbabil si cu sange rece ar putea parea un roman mai cizelat catusi de putin intr-o oarecare tara straina de dincolo de unguri?! Da, nu glumesc, am parea niste profesionisti trecuti prin furci caudine, antrenamente in legiunea franceza si vreo trei casatorii cu femei nebune si soacre salbatice. Pe bune… Citeste mai departe >>

copii haitieni la oferta?!

Necazul unuia, bucuria altuia, zice o vorba din popor…

Am vorbit mai jos, pe scurt, despre ce e in Haiti si mi-am exprimat opinia asupra chestiunii. Discutam recent cu Luana si ea imi expunea un foarte bun punct de vedere: toata lumea sare si se indoaie si se agita pentru Haitieni, in special americanii, iar dupa ce trecuse Katrina si New Orleans-ul era in paragina, aceiasi americani aproape ca si-au macelarit conationalii, pe alocuri chiar efectiv. In final, ideea de baza ramane, anume ca nu-mi pasa de nimic. Nici de haitieni – ce li s-a intamplat lor mi se putea intampla si mie, de acord, dar n-am nicio vina ca eu m-am nascut aici iar ei acolo – nici de toata afacerea cu americanii – nu e prima oara si nici nu va fi ultima oara si nici nu are cine sa intervina, impacati-va cu situatia si nu mai mormaiti fara sens, macar faceti-o coerent si fara fecale in bot.

O chestiune insa ar fi interesant de analizat, as spune eu…

Porninde la prima fraza a acestui articol, ma gandeam la un simplu rationament: Haiti, o tara saraca cu conducere subreda, educatie slaba si mentalitate precara in cele mai multe domenii si cazuri + un cutremur devastator, un dezastru natural care ingroapa efectiv toata tara = multi morti, foarte multi morti, dar suficienti supravietuitori si suficienti copii inca in viata. Autoritatile haitiene sunt clar depasite de situatie, iar cand vine vorba de interferente straine, mai ales americanesti, razboiul e castigat din fasa, nu? Rezulta oare ca agentiile de adoptie internationala se freaca acum pe maini de fericire si de perspectiva profitului? Vor aparea copii haitieni la oferta, avand in vedere probabilul stoc bogat?

Stop solidaritatii de carton fata de haitieni!

Haiti… Cutremur… MARE! 7 grade si inca ceva, sau cate or fi fost…

Ce-ar mai fi de zis decat groaznic. Nu mi-as dori sa fiu haitian zilele astea, sa-mi caut mama, fratele si pisica sub niste moloz prin care, candva, imi traiam zilele. Recunosc ca n-am urmarit stirea si ca stiu mai multe despre aproape morbidul tur de scrutin intre Blenorius si ala care a castigat. Din simpla coincidenta, nu ca m-ar fi interesat una mai mult decat alta. Problema mea e alta, insa…

Cat cacat mai mancam ca ne doare si cate valuri de falsa compasiune, internauta sau nu, mai trimitem in partea aia?

N-ai decat sa-mi spui ca-s insensibil si ca ar trebui sa putrezesc, singur, intr-un iad care ar trebui creat aparte pentru astia ca mine, carora le pasa doar de sine si carora li se falfaie fluierul in bataia viscolului de problemele semenilor sai de pe mapamond. Am vazut ca s-au grabit multi sa boceasca la un loc cu planeta, sa dea cate-o palma articulata statului roman ca nu misca macar un deget verbal apropo de tragedia asta. Tragedie, de acord, dar nu problema mea!!! Sunt doua chestii diferite in a lua la cunostinta un eveniment tragic si a face din el o problema pe scara intergalactica…

NU VREAU sa ma zvarcolesc in pat noaptea pentru ca o insula dintr-un arhipelag mai repede mentionat in filme si in versuri de hiphop comercial, decat in cartile de geografie, sufera acum ca s-a clatinat putin scoarta! Singura similitudine intre mine si ei, faptul ca suntem oameni, ma lasa rece. Poate ca ar trebui sa invatam dracului o data ca nimanui nu-i pasa de tine, decat – si aici in cazurile fericite – ma-tii si catorva din familie ca bafta de-a avea un prieten ii atinge pe putini. Haitienii nu-mi sunt niciuna, deci faptul ca sunt bombardat zi de zi cu scrieri de compasiune, bocet planetar si incercari de preluare a initiativei pentru a sensibiliza opinia publica imi sunt indiferente. Ma lasa rece si problema cu americanii si tot! Sa-si ia ei petrolul, pe mine ma doare ca-mi iau 4 catraliarde pe o autostrada pe care n-o fac aici, la mine. NU IMI PASA si va asigur ca asemeni mie sunt foarte multi – in principiu aia care tac.

Asa m-am saturat de toate momentele astea de solidaritate de carton…  Mai da-i in spuma marii pe haitieni! Daca n-ai tu sange s-o zici, o zic eu si pentru tine.

gunoiul din afara tarii…

Prolog: Nu-mi place Dono; il consider insipid, banal si un nene care manevreaza sute de cuvinte in expresii fara substanta doar pentru a crea efect de umezeala pizdica. Daca stii cuvinte, nu inseamna ca esti scriitor! Mai departe prindeti voi ideea…

Nici vorba sa mai poti dormi pe lumea asta. Sau in lumea asta… New York-ul e orasul care nu doarme niciodata?! Atunci ar trebui sa ma prezint tututor drept New York de-acum incolo. Mi-e greu sa ma dau jos din pat. Am gasit cu greu iesirea. Nu-mi amintesc prea multe de noaptea trecuta. Afara e ceata iar pe cer e luna plina. Misto vreme! Nu vad bine cladirea in care candva era un magazine universal, o productie a unei perioade care se baza pe republica, pe socialism, pe mult rosu. Ce culoare infecta! Ce culoare infecta a carui singur scop e sa evidentieze greseala… Ce plina de rosu mi-e viata! Si n-am fost securist…

Imi aprind o tigara desi, pentru cei din jur, nu mai fumez de vreo trei luni de zile. Cat o vacanta de vara pentr-un licean excitat de simpla perspectiva atingerii unui san. De femeie, evident… E misto sa fumezi cand afara e ceata, iti vezi cu greu fumul si-ti da impresia ca nu-l mai scoti niciodata din si-asa infectatii tai plamani din care scuipi numai prostii. Si da, va veni si ziua cand o vei face efectiv, la propriu, pe bune, palpabil as putea spune, de-ar fi sa-mi exercit putin exces de zel. Oare ce-ar zice toti astia pe care eu ii cunosc si care, la randul lor, chiar cred ca ma cunosc pe mine daca le-as spune ca-s la fel de fumator ca-n august, cand am spus STOP!, fumand o ultima pipa cu tutun? Nu-mi pasa. Daca mi-ar fi pasat, nu m-as fi ascuns…

Si totusi, ce naiba s-a intamplat aseara?

Plescai de doua ori din limba si-mi dau seama ca n-am baut nimic. Gura-mi miroase a somn cu putina tigara proaspat aprinsa. Nici bautura, nici puta de fetita, nimic inspaimantator. Si totusi ma doare capul… O fi de la ceata?! Ce se intampla daca inhalezi ceata? E nociva? Stiam ca mucegaiul face rau si ala tot din familia umezelilor provine, nu? Saracele femei, oare ele cum rezista? Apropo, o mai stiti pe aia din South Park? “Nu pot sa cred intr-un organism care sangereaza cate-o saptamana pe luna si nu moare.”

Nu-mi prea pasa ca nu pot dormi noptile. Romania e o tara in care poti trai excelent daca dormi ziua. De pierdut nu pierzi mare lucru, s-ar putea chiar sa castigi avand in vedere ceea ce poti pati cand soarele-i infipt in partea asta de planeta. Imi aduc aminte cum ma mintea maica-mea cand eram mic si plangeam ca a disparut soarele: a plecat in America! Iar eu exclamam ca, atunci cand voi fi mare, vreau sa ma fac Soare si sa vad toata lumea. Acum nu-s foarte departe de ideea asta, doar ca nu m-as mai intoarce.

Epilog: Bai, si totusi ce dracu’ s-a intamplat aseara??? Aaaah, stiu… Niste diaspora, care nu se mai intoarce vreodata p-aici, mi-a omorat ultimii ani din douazecii mei care nu se mai intorc. Voi avea undeva pe la 28 si, cu putin noroc, ori nu voi mai fi pe-aici, ori voi fi deja mort. Una din ele e imperativa acum, multumesc!

conul roman fata cu umanitarul…

Prolog: Romania, aceasta tara cu spirit umanitar care depaseste orice alta liniuta importanta a vietii de zi cu zi…

Nu, pe bune, nu e chiar interesant cum se mobilizeaza romanasii cand e vorba de cazuri de-astea tip, de genul “copil bolnav de x”, “adult ramas fara y dupa accident de z”. Ah, si asta intr-un peisaj completat cu notorietatea faptului ca spiritul civic romanesc e praf si pulbere. Se stiu nenumarate cazuri in care romanul de rand sta frumos si priveste, nu se baga pentru ca ii e bine si comod asa cum ii e in momentul ala si, in unele cazuri sinistre, le-as numi, stau si rad sau nici macar nu se sinchisesc sa arunce o privire.

Bai tata, dar cand e vorba de umanitare, toti buluc! Care mai de care se incaleca si e gata sa-si dea si camasa de pe el ca sa o scoata la capat. Ca asa ne invata Dumnezeu, sa ne iubim aproapele; ca asa e omeneste, sa ne ajutam intre noi, ca suntem oameni, nu? Texte standard, tipare fleoscaite pentru ca, desigur, nimeni nu se deranjeaza sa abordeze problema intr-un mod macar diferit. Un caz, o boala, o melodie, o poza, patru documente stampilate si scanate, mai nou si blog, rugaminti si evocari mistice si religioase si vivat solutia! Toata lumea se implica, toata lumea doneaza, toata lumea se mobilizeaza. Exclamam in cor c-am invins sistemul si mai salvam o viata… Citeste mai departe >>

intaiul decembrie al unei frumoase tari!

Ca niciodata, anul asta n-am nici a mai mica senzatie ca vine 1 decembrie, in ceea ce priveste insemnatatea ei la nivel national. In anii trecuti, probabil prin prisma faptului ca mai eram si scolar uneori, si asta insemna automat zi libera, 1 decembrie era batut bine in cuie in calendar. Acum aproape ca nici ideea de prima zi de iarna nu-mi starneste sentimente profunde. Poate oi fi eu de piatra, nesimtit, naiba stie…

E interesant cum nici dracului nu-i mai pasa de, vorba aia, ziua nationala a natiei natiunii. 1 decembrie, ziua unirii din 1918, d-acolo din Alba Iulia. Ziua in care s-a format Romania Mare – nu partidul – zi de mare angajament in istoria tare mandra a astei tari, pana la un punct. Adica de pe-acolo incepand… Daca stam sa ne uitam in jur, majoritatea intra intr-un mod foarte complex cand vine vorba de respect-ziua tarii. Ati vazut paradele frantujilor? Ma gandesc ca nu sunteti straini de isteria americanilor cu al lor 4 iulie pe care, fie vorba intre noi, romanii il serbeaza mai ceva decat oricare alta natie din afara granitelor licuriciului, de parca noi am fi un fel de Alaska in Europa… Citeste mai departe >>