envi

Am gasit poezia de mai jos pe blogul lui Arhi. Ca un preludiu la ce veti citi, eu personal nu am nimic CU CURentul pana cand adeptii nu-si ies din atributii si depasesc anumite limite. Fiecare sa-si croseteze drumul prin viata cum doreste. Nu am nimic nici cu tipul care a scris chestia de mai jos, dar asa ceva trebuie mentionat de oricate ori posibil. Inchei prin a va marturisi ca am banuit ca asa ceva exista printre scrierile emo-uletilor de acest gen, dar totul pana cand am si VAZUT. Asadar… (cu mentiunea ca restul veti gasi aici)

Coala de hartie

Azi mi-am taiat o vena…asa a fost sa fie
Si mi-am manjit peretii toti cu ura,
Apoi am desenat un zambet pe coltul de hartie
Si-am ras superior… doar sunt de rasa pura.
M-am apucat sa scriu, pe coala mea murdara
Si-am scris cu cioburi si cu lame imbibate-n sange,
Tot scriu prostii, mi-am zis, de ce sa stric cerneala,
Mai bine-mi tai o vena si scriu cu tot ce-mi curge.
Am desenat si versuri, am mazgalit lumina,
Din mana-mi tremuranda a luat conturul ceata,
Razand fara-ncetare de lumea ce-o sa vina,
Din ochii mei supusi am dat simtiri de gheata.
Dar cine sa priveasca pe coala mea, de sange albastrita?
Si cine sa gaseasca, prin randuri, durerea ce-am prescris?
Pictand cu lame mari si mana-mi ofilita
Al cioburilor aspru si ruginit tais.

Asadar, observati din articolul de mai jos, ca azi a fost o zi plina in care s-a mers mult cu diverse mijloace de transport, recte autoturisme de tip taxi sau “a lu’ frate-miu”. Ceea ce ma surprinde pe mine e calitatea divertismentului de prost gust cu care ma delectez la absolut fiecare plimbare cu masina in Iasi. Si nu numai in Iasi…

Spre exemplu, va povestesc cu liniuta de la capat ce am vazut astazi:

Intr-una din cursele cu taxi-ul, pe mult stimatul bulevard al Independentei, la trecerea de pietoni semaforizata de langa intersectia cu Podu’ de Fier si Sararie se opresc patru indivizi. Semaforul urma sa se faca verde pentru pedestrasi, rosu pentru divizia de automobile cu roti si nu numai. Din cei patru, trei erau intr-un grup iar acest al patrulea (nefericit) ajunsese din urma, insa cu siguranta nu era cu grupu’. De ce? Cei trei paseau deja spre trecere, al patrulea pe langa ei, moment in care cel de langa acest al patrulea al meu scuipa! Spre in jos! Probabil nevinovat, il imbalsameaza pe “colegu’ ” pe papuc (zic eu). Baietii mei, pui de lei, in mers si pe trecere, incep sa-si ceara socoteala unul altuia. Genul acela de cocosi ieftini, caci erau cu ghiozdane in spate. Erau liceeni, deci categoria “bataus profesionist – da-mi o tigara ca te tai! – ce-as freca-o pe profa”! Imi pare rau ca intre timp s-a facut verde pentru noi ce din masini… Care ati vazut intamplarea va rog, scrieti-mi si mie cum s-a terminat.

Deja sunt in masina cu fratele meu. Un Aveo. Irelevant! Suntem in Bucsinescu, cum coboram de la Spitalul de Copii. Acolo e un semafor care, ca orice semafor cuminte, are toate culorile. Bineinteles ca prindem rosu. Civilizat fiind asemeni mie, fratiorul trage fiara la un trei metri sanatos de zebra, sa-i fie si pietonului comod sa treaca strada, altfel lata-n draci in zona aia. De unde! Deodata m-am simtit ca-n Need for Speed! Doi din stanga si unul din dreapta, pe langa masina in care eram noi, rapizi si cu o frana brusca in concluzie, se aseaza in fata noastra, paraleli unul cu altul, cu o treime de masina pe trecere, desi secundarul de la semafor arata un 24 clar! Mai departe, judecati voi…

In a treia masina pe ziua de azi ajung, unde oare?, la un semafor ROSU! Coada! Pai unde dracu-n tara asta nu e coada?! Ca si ca sa te ingroape stai la coada. Soferul cu care eram, linistit si intelept cat sa priceapa ca va sta suficient acolo, “incuie” masina pe pozitie statica, asteptand verdele! Intre noi si al’ din fata, vreo doi metri buni, hai chiar trei. Un destept din spatele nostru incepe sa claxoneze. Ne uitam la semafor… ROSU! Claxonu persista. “Bai ce chicken-şii mei vrea asta ma? Ai pana? Ce ai?” il intreb pe tovarasul de la volan. Normal ca nu avea nimic. Tipul din spatele nostru nu concepea acea distanta intre noi si cel din fata. Mai omule, e rosu, se sta pe loc! Cu ce Easter-ul ma-sii te ajuta metrii aia putini, in plus?!?! Explicati-mi ma si mie, poate nu-s eu sofer si astfel nu pricep legea carosabilului!

O zi ca oricare alta. Soare si caldut, octombrie intr-un oras activ, plin si in renovare. Pentru mine, la fel. O zi normala, cu ceva mai mult de umblat dintr-o parte in alta si cu dorinta de a le impaca pe toate. Si ea a inceput…

La faimoasa Bariera Tigarete imi spun in gand ca trebuie sa ma sui intr-un taxi. Nicio problema, tot timpul acolo e macar unul, fie si la trei de noapte. Dimineata pe la sapte e mai problematic pentru ca se duc toti copii la scoala. Imi aleg un taxi la intamplare. Ba mint! L-am ales pe unul anume pentru ca era o Dacie Logan noua, din aceea cu facelift. Mare branza nu-i de capul ei, cel putin la exterior. Doua trei liniute si un unghi doua, un far mai altfel si o sigla schimbata.

Si incepe voiajul… “In Tatarasi la Cimitirul Eternitate, va rog!”. Omul meu e fericit. Are pe fata o grimasa ce numai nu prinde glas si zice: “perfect, cursa buna de la prima ora”. Si porneste…

Unii stiti ca pe tronsonul Strapungere Silvestru-Soseaua Moara 1 Mai-Bulevardul Canta se lucreaza la liniuta de tramvai. Astfel, trafic congestionat, intersectie plina etc. Din parcare pana la capatul intersectiei, trecand astfel prin plina zona in care se trudeste, cam vreo treizeci de metri cel mult, eu deja eram dator 2,8 RON! Un calcul simplu arata ca ieseam mai bine daca faceam stanga imprejur inainte sa ma sui in taxi si, peste mai putin de un kilometru si un bilet de 2,5 RON la tramvai, ma urcam in 11 si TOT in Tatarasi ajungeam si pe mai putini bani.

Mai departe, Pacurari, catre Fundatie. Prin diverse mijloace de transport in fiece perioade din an la oricare ora din zi, am stat la acel semafor, in viata mea, cam vreo doua luni, zic eu. De data asta le-am mai stat o data! Fratiorul meu scump si drag, imi pare rau ca nu am numarat dar as baga mana in foc pentru un doişpe spre paişpe cu tindere concreta catre (chiar) cinşpe-şaişpe opriri! “Nu-i nimic, am timp… deocamdata…”, imi zic. Sa nu uitam, taximetrul incepea sa arate ceva care incepea cu 6…

Rond Fundatie, Independentei. Trec de Medicina. Bai ce mi se facu o pofta de shawarma aia de la Warda. Apropo, eu pronunt “varda” nu “uarda”. “Uarda” asta imi suna ca si cum ai pronunta “uolxuagăn”. (trebuie) Sa trecem peste, cobor spre podul de Fier. Minunat cartier, minunata zona! Inainte sa urcam dealul spre Tatarasi, pe drum, vad un fel de… tanc! Nu am inteles ce era ala. Parea un fel de utilitara, ca observasem ca mai si fac niste asfaltari in zona. Arata sinistru de tot, cu senilele alea direct pe macadam. Taximetristul meu, care pana atunci nu scosese o vorba, exclama acum cu o intelepciune urbana: “Uluitoare masinarie!”. Pai daca EL, la parul lui alb din cap, n-a vazut asa ceva din pozitia lui de taxi-man, eu ce sa mai zic?! Incerc, si acum dupa mai bine de douasprezece ore, sa-mi explic cum te ajuta ala la asfaltare?!

Ca si o mica paranteza, ador cand taximetristul prefera sa nu-mi vorbeasca! Si asta nu pentru ca am ceva cu ei, am cu cativa din ei. Cu aia de ma intreaba, atunci cand le zic “Nu va suparati, daca se poate si repede”, “Intarzii la femeie, baiete?”… Cu aia de-si soptesc, cand ii rog sa dea scaunul nitel mai in fata, “Ala dinainte voia scaunul mai in fata ca statea in dreapta mea aici, toti fac pretentii”… Cu aia care-mi explica contrastul intre inainte si dupa ’89… IL STIU BAAA, SA-NNEBUNESC!

Asadar, urcam spre Tatarasi. Nu mai e mult! Sper, in gand, sa nu-l fi apucat pe asta comunicarea. Si nu l-a apucat. Morbida zona asta de care va povestesc acum, de imediat cum urci dealul din Podu’ de Fier spre Tatarasi. Numai firme de pompe funebre! I-as zice Bulevardul Neintoarcerii! E si stramt al naibii, circulat puternic si totusi cam atat…

Si am ajuns. Vis-a-vis de Cimitirul Eternitate. Ma uit la taximetru. 12,68 RON! Mmmhm, frumoasa cursa nene! Mai ales ca ti-am lasat si pana la 14 RON, ii cerusem doar 1 RON inapoi, de la 15. “Va multumesc, o zi buna, sanatate multa!”. Pai in fata cimitirului asta-mi urezi tu, mai omule? Oricum, sunt fericit! Probabil ca urmatorul client a dus-o binisor de tot, dupa asa cursa si un bacsis decent. Voi cat ati dat cel mai mult la taxi, dracilor?… Pardon, dragilor!

Nu sunt omul care sa dea ignore la cei care dau mass-uri. Am rabdare sa citesc primele sapte-noua cuvinte si, astfel, sunt capabil sa-mi dau seama daca merita citit sau nu. Si, uneori, chiar sunt mandru ca nu dau ignore la toata lumea, caci iata ce am primit acum cateva minute prin intermediul unui mass de acesta:

O mamă îşi dojeneşte fiul: – Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să te duci, fotbal nu ştii să joci…. Bine mă, atunci dă la facultate… să ajungem de râsul blocului!!

Spuneti-mi, este ca e senzational?!?!

Acesta este un caiet. Un caiet de genul acela din care si-l cumpara orice scolar, sau liceean, cu una-trei-sapte zile inainte sa-i inceapa scoala.

Cu siguranta nimic nu va poate uimi la aceasta poza. E un caiet verde, ba chiar spatele lui, nici macar fata! OK, hai sa mai incercam o data, de data asta cu focus pe o anumita zona de pe coperta!

Pe vremea mea, acum nu foarte mult timp, pe spatele caietelor erau chestii de genul tabla inmultirii, tabla impartirii sau tot felul de desene vesele si colorate. Acum traim in alte vremuri, pare-mi-se. Eh uite din cauza unor chestii de genul asta imi permit sa cred ca am imbatranit! Asta daca tot incercam campanii impotriva generatiei Yahoo! Messenger… Asa ca hai, TTYL si EOM! V-am XOXO!

1. Pentru ca m-am saturat de mass-uri de genul:

• sal all, cf?
• eu am plecat, nb all, pupici pt gagyci
• maine bem de ziua mea iar la cinci minute dupa teapa, maine nui ziua mea
• ma duk la doosh, vre cnv s mearga ku je? vre-o fetitza dragutza?
• kre are un site cu muzik 9, pls?
• kear nu vb nmn cu mn?
• si alte cate si mai cate…

2. Pentru ca nu mai suport statusuri gen:

• brb later
• nu dnd
• dorm, mananc, ma cac, stau in cap, beau, ma mai cac o data, de parca ma doare pe mine ce faci tu TOT TIMPUL
• nu deranjati, decat daca o faci tuh iuby
• si, deja clasicul, fac dragoste cu pisi, rup p..da in ea

3. Si dintr-o serie de motive care nu pot fi clasificate

• vreau sa citesc propozitii
• vreau sa vad 80% din cuvinte scrise corect, cu cratime, sau macar corecturi dupa
• daca tot e sa combinam engleza cu romana, asa cum o fac si eu uneori, macar sa fie folosita corect, intr-un context adecvat, iar utilizarea combinatiei sa ofere o si mai buna caracterizare a ceea ce vrei sa spui
• nu mai suport prescurtarile : mn-mine, cnv-cineva, tn-tine, ptr-pentru(nu e pt?!?!), scz-scuze, mc-mersi(macar scrie ms), cf-ce faci si cmf-ce mai faci
  
• sunt satul de J in loc de Ş: jtiu, jmecher, ji, aja

Eh, pentru toate aceste motive si probabil pentru inca multe altele, sustin proiectul acesta, al ATDC (Asociatia Tineret pentru Dezvoltare Comunitara). Trageti o privire la site. Si eu, aidoma lui etherfast si a ceea ce sustine si el in articolul sau, sper sa aiba un maxim succes pentru ca devine din ce in ce mai dificil de suportat, dificil de retinut furia si nu zis vreo cateva, dificil de a mai spune “nu ma intereseaza”!

M-am saturat de criza! M-au intoxicat cu totii! Pe orice blog, pe orice editie online de ziar, pe orice site al unui post de televiziune, oriunde gasim articole, pareri, editoriale si orice fel de informatii despre criza lu’ fish!

Am urmarit si eu, destul de mult la inceput, criza asta. Insa la modul in care e tratata peste tot, m-am plicitisit pur si simplu. Pai daca s-a ajuns la momentul in care, din orice interviu, putem extrage intrebarea “Si acum, cu criza mondiala, ce veti face?”. Pai, dupa parerea mea, asta e sinonima cu “Ce faceti de criza?”. Misto sfarsit de an o sa avem: Halloween, Criza Mondiala, Mihai si Gavril, Ziua Nationala etc. O sa incepem sa punem pe calendarul evenimentelor speciale ale ultimilor ani, pe langa eclipsa de soare, cutremurul din 2004 (parca) si bubuitura de la Mihailesti, criza mondiala. Eh uite ca nu mai pot eu de criza lor!

Insa, din ceea ce vad, cel mai potent efect al acestei crizute este, de fapt, aparitia a tot felul de omuleti, care mai de care mai specialist si mai analist si mai expert, care-si infing parerile prin tot felul de publicatii si televiziuni. De unele, ca un simplu om necunoscator si amator in probleme financiare, chiar imi vine sa plang de ras! Sunt un nimeni, dar imi permit sa rad de asa ceva pana mi-or crapa si glandele salivare:

BusinessMagazin: Te simteai motivat, nu?
Cristina Iancu: Foarte motivat si nu numai financiar. Pe Wall Street se lucreaza pentru bonusuri, nu pentru salarii. Salariul oricum nu-mi convine sa fie prea mare pentru ca nu-mi convine sa platesc prea multe taxe, dar bonusul e baza. Si asa a fost si la noi. Dar am fost foarte motivata si intelectual. Eu am considerat ca a fost un privilegiu sa ma invart printre cele mai luminate minti, oameni pe care, in alte circumstante, nu i-as fi intalnit niciodata. A fost foarte stimulant din punct de vedere intelectual.
Ne-am extins si in Londra si in Singapore. Eu ajunsesem sa zbor la Londra o data la doua saptamani si cand ti se da chestia asta si pe urma ti se ia, asa cum ne-a fost luata noua, peste noapte… (realmente, noi n-am putut sa credem nici in cele mai rele cosmaruri ca se va ajunge pana aici). A fost un soc pentru toti, pentru ca, imaginati-va, cum e sa te trezesti intr-o dimineata si sa nu mai fie cum a fost cu o zi in urma. Ti s-a luat tot: cariera, bani, viata sociala, tot. Sunt oameni care au avut caderi nervoase, eu am ales sa plec si sa vin in Romania pentru ca trebuia sa plec de acolo.

Cine este Cristina Iancu… imi pasa prea putin! Ce zice madam Cristina Iancu este “exceptional” si gasiti totul aici. In mod normal nu am rabdare sa citesc articole atat de lungi, dar aici e chiar amuzant si recomand oricui are cateva minute in plus!

P.S.: Eu, de criza, ma râd! Tu?

LaterEdit: Abia astept “filmul realizat dupa o poveste reala in urma crizei mondiale din 2008 (si probabil si 2009)” cu vreun wallstreet-eist de asta caruia, a doua zi dimineata, i-au disparut banii, cariera, viata sociala etc, a picat in depresie si a facut ceva, nu stiu ce, demn de bagat intr-un film. Ca de exemplu, sa se fi angajat la BurgerKing unde colegii faceau misto de el ca, venit de pe Strada Zidului, a ajuns sa-ntoarca chiftele!

surse: zoso, businessmagazin