envi

Pentru mine e inca un mister abnegatia cu care romanii inca mai joaca la loto. Inca ma mira faptul ca, dupa atatea dovezi aflate in calea oricui are, ce-i drept un foarte greu procedeu, puterea sa deschida ochii catusi de putin. Si nu vorbesc de rahaturile de la teveu, ci de indiciile pe care ti le ofera ei, dar tu prost inghiti si mai bagi o fisa.

Saptamani de-a randul nu se castiga datorita unor numere extrase de te si miri cum. Nu doar ca mi se pare aproape incredibil cum pica numerele consecutive de cred ca sfidam orice regula a hazardului, dar mi se pare si dragut cum nu se castiga decat o data, maxim de doua ori pe an. Ma rog, trecem mai departe, cum imi demonstrati ca extragerile acelea sunt executate in direct? Sincer, am voie sa cred, dat fiind faptul ca, repet, nu sunt nascut si crescut in Finlanda si venit astazi in Romania, ca extragerile alea sunt manarite si acel “direct” de sub sigla televiziunii e o vrajeala a inse-loteriei* romane?!

Dar revenim la romani si la patima lor… Read the rest of this entry »

Rar spre niciodata se intampla sa tratez politica pe blog. Ma iubesc aproape de narcisism atunci cand se deschide subiectul asta si deci tin la mine incat sa ma eschivez sau sa-l retez din fasa. O pierdere de timp, o mizerie, o discutie la care daca as adera, ajung la aceeasi concluzie: n-are sens! Nu mai sunt conditii de revolutie iar alta solutie, nexam!

Dar totusi astazi, in lipsa de conexiune si chef de cibernet, m-am tot binoclat, eu si o sticla de vodka, la un teveu intepenit cand pe unul, cand pe celalalt canal de politichie. Zarva mare, evenimente! Nu trebuie sa lipsim, o fi loc si de niste trafic! Plec cu ce-am invatat azi si apoi v-as pune niste intrebari, mie sau noua. Asadar… Read the rest of this entry »

Eu ma simt un blogger… Mic, mare? Heh, sa fim seriosi: pe de-o parte am 100 si peste de kile, pe de alta parte am nici 100 de oameni pe zi. Cum sunt, deci?

Va luati iarasi la tranta unii cu altii. Vreti spectacol, vreti comentarii, vreti impartirea in bisericute, tabere si smardoiala. Sa clarificati, sa trageti linii, sa faceti ca la Yalta si sa delimitati cu creionul in mana blogosfera autohtona. Ce se mai inteapa lumea si se simte indatorata sa ia forma unui justitiar autoritar care, nu doar ca linge intr-o parte cu patos si daruire, mai si cearta si biciuieste acolo unde crede nu doar ca-i cazul, stie sigur. A fost si de partea cealalta a biciului, fara indoiala. Nu-i nimic, predam acum lectii de “nu uita de unde ai plecat”…

Personal, sunt un frustrat si ma simt lezat de articolul de aici. Ma simt un bloggeras-fluieras care ar trebui sa intoarca si celalalt obraz sa-l dojeneasca stapanul pentru ca e un impertinent nesimtit. FTW, LOL, SMF si alte porcarii, mi-e scarba, zau. O data pe saptamana ni se preda o lectie cu aceeasi coloana vertebrala: scrie, produ continut si masinile in teste si telefoanele gratis vor veni cu rabdare si tact. Bun, si?

Pai cum si… Uite eu sunt un blogger. Eu scriu. Daca sunt un blogger si scriu, asa rar cum o fac si insipid, asta inseamna musai ca vreau sa fiu A-list? Doar pentru ca ma chinuie, rar, talentul pe care l-a stuchit taica-miu in maica-mea, obligatoriu sunt un aspirant la paradisul blogosferic, la notorietatea crancena si la relevanta planetara? Ma doare direct in cot!

Nu, nu scriu doar pentru mine. Da, vreau vizitatori dar nu vreau orice vizitator. Ma doare in peste de miile aluia si aluilalt, eu vreau suta care sa ma inteleaga si care sa-mi comenteze si sa vrea sa revina, asa rar cum ar trebui sa revina, dat fiind frecventa. Nu pup in cur pe nimeni si chiar nu-mi pasa de ajutorul lui icsulescu sau igreculeanu. Am avut link si la zeitate, am avut si pe tuitar tot la el, mi s-a dus ekg-ul traficului undeva sus unde n-a mai ajuns niciodata si dimineata era soare afara. Scriu, am o parere, vreau sa fiu auzit dar nu vreau sa patrund in mistica lume interzisa a bloggingului romanesc. Apropo, ca vad ca sunt noi membri, apreciat: sa fiti voi sanatosi ca n-am sa pup eu cum au pupat stim noi cine, oameni care beneficiau de simplul statut de buletin de bucale, timp cu galeata si parinti mai mult decat intelegatori in asa fel incat sa poate merge dintr-o parte in alta fara grija zilei de maine. Nicio problema, drumul catre iad e… ala!

Deci repet, daca scriu si am un blog amarat, nu inseamna ca vreau locul nu stiu cui si nici nu ma apuca pandaliile pentru ca nu ma baga cate-un tiz de-al lui Ewing sau nu stiu cui in seama. Ma lasa rece. Nu-mi doresc sa castig painica si pasta de dinti stand pe scaun la blog si tuitar, mi-o castig suficient facand alte chestiuni. Nu-mi trebuie ajutorul nimanui si nici nu pretind ca pot fi mai bun decat x sau y dar nu am eu chef pentru ca ma mananca scrotul anterior. Si in nicun caz, daca scriu articole acre nu inseamna ca ma roade noaptea grija altuia, ca prost tind sa cred ca sunt mai putin decat altii…

In loc sa predati lectii despre cum sa nu cerem lectii, ajutor si pomana, mai bine predati disciplina… Aia n-are blogosfera: disciplina, bun simt si simtul valorii. Dar la urma urmei, cum sa predai ceva ce nu stii tu insuti ce e, ceva ce in antonim cu felul in care tu ai capatat, hac, relevanta…

P.S.: cu aceasta ocazie tind sa spun un calduros “Cu placere!” celor care-mi vor multumi ca am spus ce gandesc si ei dar, din diverse motive plauzibile sau nu, nu-si pot risca pielea cu mai-granzii.

… si aseara ai vorbit indelung cu ea in telefon. Multe, prostii, nimicuri. Deh, orice ai fi vorbit, pana si fotbal sau ragaieli celebre, oricum ar fi fost divin. E vorba de voce, e vorba de magia raspandita de undele electicomangetoide pe care ti le ofera lumea de azi. O voce, acea voce, orice altceva e irelevant.

In fine, si inchizi. Inchizi, adormi, gandul ti-e oricum tot in partea aia. Tot la voce, tot la telefon. Apropo, il iei si mai impingi si un mesaj. De noapte buna. De nimic. Astepti raspuns… N-are sens, adoarme. Adoarme pentru ca-i stii programul, e imposibil sa mai fie treaza la ora aia. Dar nici o problema, se va crapa curand de ziua, inca putin si se trezeste. O sa-l vada atunci, o sa-l reciteasca daca era prea adormita azi noapte. Un raspuns o sa-ti vina, raceste-te…

Si astepti… Iti faci tabieturile de dimineata, alea alea. Iti scoti telefonul de pe silent caci acum te intereseaza cand va suna. Pentru ca va suna, tu stii asta. Si deodata, suna! A mesaj text… Ala e! Fugi, deschide-l! Si-l deschizi…

Cu noua oferta Orange Rahat cu Mac, ai 14 000 de minute in retea, 14 000 de SMS-uri si vreo 24 de megabiti de internet prin Orange Young Mobile Internet cu Fas cu Miros de Capsuni Iberice

Pthu, futu-i…

Baieti, incetati! N-are sens!!!

In weekend-ul in care tocmai se sfarsi recent, au fost doua sarbatori insemnate in calendarul crestin-ortodox. Sambata, 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul iar duminica, 30 august, Sfantul Alexandru sau Alexele sau cum i-o mai zice. In fine, sunt chestiuni pentru care am cautat in calendar pentru ca…

… eu nu sunt un tip religios! Deloc! Ba din contra, cred ca sunt contrarul – totusi decent si inca pe fix – al crestinului de maxima credinta. Habar nu am de multe lucruri din calendar, obiceiuri si alte cele si singura data cand am postit a fost acum un an sau doi, obligat fiind de situatii civile, cu ghilimelele de rigoare. Ba mai mult de atat, cu riscul de-a starni o mardeala cibernetica in comentarii – dar-ar bunul Dumnezeu! (retineti aceasta rugaciune!) – sunt unul din cei care, desi crestin-ortodox, nu sunt deloc de acord cu multe din ceea ce presupune aceasta religie. Nu-mi place ritualul bisericesc deloc, modul in care se fac slujbele din punct de vedere al cantatului nu-l sufar si in niciun caz nu-mi starneste spirit religios si apropiere de cel din ceruri, iar despre obiceiurile de la inmormantare si spovedanie nu mai discut pentru ca ar trebui sa folosesc niste cuvinte si expresii care sa denote niste opinii poate prea acide pentru publicul larg.

Urasc ideea de parinte, popa si tot alaiul de oameni ai bisericii insa asta e aplicata strict pe Romania si ai sai oameni de rahat. Si aici voiam s-ajung: suntem un popor religios pana-n toate panzele sus albe ale Sperantei. Bagi un sondaj pe strada, intrebi doua mii de oameni in cine au incredere si toti boii iti vor spune sus si raspicat: biserica! Ne sculam cu noaptea in cap sa prindem loc in primele randuri la slujba nu stiu cui de nu stiu ce zi. Stam la rand zile si nopti si inca o data pe-atat sa punem mana vreo patru secunde pe-un vesmant cu niste oase sub el poate-poate o sa fim mai sanatosi, mai voiosi si la punga mai grosi. Ne scufundam casa in ramuri de nu stiu ce plante impodobite cu vata pe ici pe colo pentru ca, vezi Doamne, sunt sfintite si-l tin pe dracu’ la usa si noi o sa fim in palmele generosului Mantuitor. Mergem si lingem duzine de icoane – fie vorba intre noi, pe care si-au lasat alte sute de mii de omuleti zabalele dar nu mai conteaza, Dumnezeu purifica – sa ne dea Cel din ceruri de toate si sa ne binecuvanteze cu bunatatea si iertarea lui.

Mai mult de atat, suntem rai si inversunati si intram in modul “razboi cu pacatosu’” cand sesizam vreun idiot care nu-si stie religia. V-am mai povestit nu stiu cand ceva ce m-a – aproximativ – determinat sa dau de pamant cu babutele fanatice ale satului romanesc. Ast’ weekend, sambata mai exact, discutam cu un neam de gradu paispe’, ca ar trebui sa-mi spal niste haine la care omul a sarit ca ars cu marcajul pentru boi ca sa nu care cumva sa fac prostia asta si nici dus sau sa ma barbieresc sa nu ma gandesc. Intreb de ce, gandindu-ma ca poate e vreun Earth Day – Stop consumului abuziv de apa, urmasii tai merita o viata mai buna. La care primesc un raspuns c-un ton ca de la doxa la rahat ca e mare sarbatoare cu cruce rosie in calendar. M-a pus naiba sa intreb si ce sarbatoare o fi. “Cum adica ce sarbatoare?! Taierea nu stiu cui. Cum sa nu stii fratele meu?! E o sarbatoare mare, mare de tot, nu se face sa nu stii.” Ete nu stiu, imi iau unghira s-o pun de sepuku? Pen’ca sigur nu merit sa fac umbra planetei.

Intelegeti ce vreau sa spun?! Suntem niste pseudo-religiosi de ne sar coastele din stern. Mergem la biserica, marea casa a Domnului in care oricine e primit, oricand – dar care se si inchide, logic, ca e cu orar la noi in tara – doar cand avem nevoie (apropo de rugaciunea mea de adineauri!). Sesiune? Reportaj TV cu patru mii de studenti care baga lumanari si sug icoane. Necaz si boala? Genoflexiuni si stat in genunchi maraton! Nu stii ce sarbatoare e, nu postesti, nu-ti tai unghiile? O sa te sparga Dumnezeu cu bataia, fii sigur! Preotul? O ilustra entitate, undeva in ceruri fiind locul sau! Dascalul? Ce voce frumoasa are, offf! O minima si incoerenta gluma blasfemica? Pe cruce cu ei si sa le dam foc! Cenzura religioasa puternica si negandita! Si chiar si asa, cu mersul cu forta, imediat cum iesim din biserica ne revenim, nicio problema.

Mi-e sila de-un popor care si-asa a imbratisat o religie absolut sinistra din multe puncte de vedere dar, chiar si cu asta in vedere, isi bate joc de ea intr-un mod gratios. Nu avem cultura religioasa, suntem doar niste bivoli care credem in ceva pentru ca trebuie si la care mergem doar cu rugamintea, cu cersitul. Sa ne dea, sa ne scoata, sa ne inteleaga, sa ne creada. Bai Dumnezeu, Tu nu te-ai saturat?!

Stiti cum e la noi in tara, nu? Ei nu, ba sigur ca da. Noua ne pasa de masinute, de vilute si casute, de barcute si piscinute, de pizdute cu sau fara hainute, de hainutele noastre, de aifoanute si tot felul de -ute din astea. Probabil ca sa ne dum uta-uta, altfel nu-mi prea inchipui de ce.

Si vorba aia, facem orice sa le avem, ce pisicuta ma-sii…

Daca ne incurca o sleahta de copaci s-avem casoaie intre alte sleahte de copaci, ii taiem, n-are sens sa ne marginalizam noi confortu si besina. La celalalt capat, daca raspunsul la intrebarea Cum sa fac sa am aifon si hainute si papucei stralucitori? e sa mancam un pate pe zi, facem si asta. Adica vorba aia, un pate e 1 leu si ceva, aifoana si toalele vreo 500 si ceva, habar nu am, dar senzatia de a face senzatie in satucul tau cu textila si cu tehnoloaga e, cum zice reclama, praisles. Mai stim noi aia cu … in satul tau fruntas, nu?

Ei si daca esti ciumeg, bastan, mahar si, bineinteles, ghiolban, daca te incurca niste canotoare partaite pe lacu’ tau, ca doar bunica-tu l-a sapat si l-a umplut cu apa de ploaie din butoaiele puse pe langa casa, le INECI! Pai cum vere, cine-s vaslaitoarele alea sa-mi incurce mie salupa de 3 kile de coco, barcoiul meu de fibra carbonizata? Da-le deoparte ma, e lacu’ de langa casoaia mea, hai ia-ti vreascurile de-aici si tai-o in alta parte…

Deh, canotajul e un sport la care romanasii baga material serios la orice competitie. Practic nu exista canotaj fara Romania. Cei mai buni canotori, la masculin si la feminin, din istoria acestui sport sunt romani. Pana si asta e irelevant pentru barcistii de pe Snagov. Ca pe langa gimnastica, si aia in picaj liber si sustinut, si poate un atlet pe ici pe colo si-un practicant de scrima ratacit, de acolo vine grosul medaliilor olimpice, si asta e stiuta si de un trecator obisnuit intre macadamele patriei. Nu stiu sincer cum reusesc oamenii astia sa adune atatea medalii si inca sa mai faca performanta in conditiile date, insa ceea ce stiu sigur e ca femeile alea sunt niste eroine care efectiv isi risca viata pentru faima internationala. Atentie, internationala, pen’ca la noi in tara nu doar ca sunt niste oarecare, dar ti le mai si omoara ciumegarimea. Sincer, mai stiti acum repede, fara sa cautati, vreo alta canotoare decat madam Lipa? Altul decat Ivan? Pai n-aveti cum si nu cred ca e vina noastra cat a faptului ca nu li se pronunta numele decat de vreo 10 ori la 4 ani, cel mult.

Interesanta replica a lu’ nea antrenorul care spune Noi ce să facem? Îi înjurăm în gînd, că oricum nu ne aud din cauza huruitului motoarelor, şi tragem mai departe. Pentru România… Mhm, pentru Romania, pentru imnu’ si pentru steagu’ care urca pe prajina aia la concursuri ca aici in tara e crima. La propriu…

Ca romanul are cea mai tampita si mai cretina minte cand vine vorba sa-si promoveze marfa si cunostina de a o oferi si de-a crea rapoarte pret-calitate decente, asta e axioma veche de cand FSN-ul…

Te numesti, sa zicem, GSP. Esti, fara discutie, primul in topuri in presa sportiva romaneasca. Nu stiu cat de onorant titlu e asta, avand in vederea valoarea presei de profil de la noi, dar esti primul. Esti lider, vinzi mult si publicitatea la tine costa o gramada, ai audienta, esti notoriu, esti faimos. Mai departe, faci parte dintr-un trust care a executat si niste canale de sport, canale care au costat o groaza de bani, un munte de bani, mai ales pentru ca au cumparat drepturile pentru prima liga nationala de fotbal. Asta e ipoteza, asta e ce stim…

Intru pe gsp.ro, curios fiind dupa o discutie cu un amic, sa vad ce se petrecu la meciul lui Dinamo. Ii promit omului, dupa ce-l ironizez bine de tot, el fiind suporterul astora, ca ma uit la faze si voi vedea ce-a fost. Intru, ma orientez si dau de-un articol unde ar trebui sa am niste faze video. Click Play. Teapa!

Deci, cu alte cuvinte, gsp.ro imi cere acum bani – n-are importanta ca suma e mica, derizorie, e vorba de principiu – ca eu sa vad niste filmulete de 1-2-5 minute, afisate in prealabil pe TV. Bun, eu am inteles ca alea 102 milioane de euro cat au costat trei ani de prima liga, bani oferiti cand criza nu exista, nu se prea amortizeaza, mai ales in vremurile astea. Pai bun, si e vina mea ca esti tu prost? Nu doar ca oamenii continua, incapati sau stupizi fiind, sa nu faca in asa fel incat rahaturile alea de meciuri si asa mediocre si submediocre sa se vada pe tot TV-ul, producand astfel audienta, rating, rezultand deci tarife mai misto la vanzarea de publicitate, acum mai executa si prostia asta inimaginabila.

Cam vine criza si foamea e mare. Liga I nu e nici pe departe o atractie suprema avand in vedere alternativele fotbalistice de pe TV. Ziarul nu prea se mai vinde, asta e clar si limpede. Deci hai, sa ducem penibilul catre noi culmi si sa luam euro la fraieri sa revada niste rahaturi de faze pe site. Nu, sa nu revindem din drepturile meciurilor sau sa ne propagam transmisiile pe cat mai multe platforme – ca deh, e mai excitant sa vezi 10 000 de noi abonati RDS acum repede decat 100 000 de noi privitori constanti, in timp, datorita difuzarilor si platformelor si canalele celorlalte companii ca asa cum e fotbalul intern, slab si corupt, tot se mai uita lumea si la el – sa nu oferim un site de calitate ci un site de proasta cantitate, infundat de reclame obscen de multe si de enervante care sunt pe-o mult mai mare suprafata decat informatia sportiva in sine si, in ultima instanta, sa nu oferim un ziar de sport ci un tabloid pe baza de mingi si gazoane, cam ca si siteul, de altfel. Nu mai discut de modul in care arata o transmisie pe Antena1, burdusita de minispoturi de publicitate si cu banda SMS in care Georgel din Caracal-centru o iubeste fantastic pe Georgeta din Caracal-vest in timp ce le ureaza un 3-0 oltenilor si-un “hai stiinta”.

Partea proasta e ca alternativele de pe piata nu se pot ridica la nivelul brandului creat si nici la renumele editorialistilor. Altfel, probabil ca pasionatii s-ar reorienta in mase, lasand deoparte orice inseamna GSP, scazandu-le astfel traficul, tirajul si audienta si aducandu-i inapoi la nivel teluric. Deocamdata s-a ajuns la un nou nivel al jenantului. Repet, liderul presei sportive dintr-o tara de douaj’ de milioane si ceva, trustul caruia ii pasa prea mult de sport…