Cea mai mare greseala pe care poate sa o faca un absolvent de liceu, in momentul in care se hotaraste la care facultate sa se duca cu dosarelul sau, e sa perceapa facultatile in functie de meseriile pe care le poti practica la incheierea ciclului didactic.
Si culmea e ca o intalnesc des. Prea des… Read the rest of this entry »
Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Stai linistit, oricum nu aia o sa fii. Si nici macar pe-aproape.
Intro: Io’, cand vreau sa ma fac mare, vreau sa fiu sef!
Nu scriu sa judec adultii care, copii fiind, avocati si medici se visau, iar acum sunt slugi. Viata-i grea, omatu-i mare, ori ai banul, ori te doare. Faci cumva sa-l ai, c-altfel ori esti un al naibii de voluntar ed talie mondiala, ori esti paria. Stiu, bolnava societate care-ti bazeaza valoarea pe cartea de munca, dar, deocamdata, daca nu stii vreun cod sa-i spargi pe iluminatii aia care cica conspira la strivirea simtului uman, tre’ sa produci. Si de-aia rareori vei fi ce te visai in apusurile de vara dulce, in pat cu dusmanii dreapta si sub-buricul…
Scriu, insa, pentru ca ma amuza ceva…
Imi place romanul meu care, intr-un minim post cu firmituri de autoritate, se transforma! Ce ma fac cu el?! Acasa, nevasta il domina. N-alege nici marca de oua fara s-o intrebe daca-i plac cu coaja alba sau cu coaja de culoarea… oului. Intre prieteni e cam bleg. E baiataul care pleaca dupa beri la bar, care se duce dupa lemne in padure la gratare si care e sunat in caz de avarie. In rest? Ei, in rest e un dragon chinezesc. Mandru, viu colorat si puternic.
Pune-l, de exemplu, paznic de liceu, si e undeva intre justitiar intergalactic si strasnic aparator al gliei patriei. E un karateka desavarsit cand vin copiii sa bata mingea, inofensivi, pe-un teren la urma-urmei suficient de public. E mielusel in orice alta situatie…
Pune-o pe tanti Mita secretara sau functionara oriunde. E leu in cusca cu cei de pe partea ailalta a ghiseului, e insa o simpla pizda cu frustrari de nereusita cronica si aspiratii calcate in picioare de, ghici!, propria-i incompetenta. De-aia e si asa de acra, nu ca n-ar fute-o paznicul de mai sus, barba’-su…
Imi plac oamenii care, imediat instalati intr-o functie marunta, se simt sefi. N-am in creier o ultima oara cand, in tara asta fiind, cineva si-a facut datoria fix in limitele atributiilor postului si nimic in exces. Zmeii care va vor apostrofa pe oriunde exista peste tot caci, nu-i asa, dumnealor sunt intr-o functie. Basca faptul ca sunt capatul inferior al lantului trofic, dumnealor sunt intr-o functie iar tu esti obligat sa pricepi asta.
Nu-i asa ca e asa? Ia ganditi-va cati bloggeri spun ca le place sa scrie, desi habar nu au sa… scrie.
Ce tara subjugata de zicala asta. Habar n-avem sa ne facem meseria. Da! Nici tu, nici eu, stai tu linistit ca nu esti cu nimic meserias in ceea ce faci. Eu stiu ca poate tu vrei sa fii, dar cine sa te invete? Altii care inaintea ta, cu performantele lor, au inventat proverbul asta? Fii serios…
Si apoi e categoria aia carora nu le pasa. Aia de-i doare in cur, de zic doar “fac o scoala ca s-o termin, iti dai seama!”. Cat de periculosi sunt astia… La un moment dat, din pacate si din lipsuri, ei vor fi pe pozitii de decizie de orice mic fleac. Sau, Doamne fereste, de executie! Mi-e frica sa chem un mester in casa sa se uite peste tevile mele de gaz, mi-e c-o imbulineaza si ala-s! Mi-e sila sa sun dupa un instalator, tot ce face e de mantuiala. Mi-e dor de o casa in care gresia pe jos e pusa corect, asa cum trebuie, cu scurgere intr-un colt si tot sistemul facut in consecinta si regulamentar.
Si cati altii… CATI ALTII carora le place ce fac, dar habar nu au s-o faca. Poate si d-aia suntem in groapa, nu de rea vointa ci de proasta instructie. Ne iubim meseriile, dar habar nu avem sa le facem macar la un standard minim, care sa permita o firmitura de evolutie.
Ce stim e sa manarim si sa facem totul de mantuiala. Sunt sigur c-ai avut de-a face cu oameni d-astia. Si stii ceva, sunt sigur ca la un moment dat vei fi considerat asa, chit ca tu ai crezut ca ti-ai facut meseria pe care-o iubesti, dar pe care n-o stii…
Pentru mine e inca un mister abnegatia cu care romanii inca mai joaca la loto. Inca ma mira faptul ca, dupa atatea dovezi aflate in calea oricui are, ce-i drept un foarte greu procedeu, puterea sa deschida ochii catusi de putin. Si nu vorbesc de rahaturile de la teveu, ci de indiciile pe care ti le ofera ei, dar tu prost inghiti si mai bagi o fisa.
Saptamani de-a randul nu se castiga datorita unor numere extrase de te si miri cum. Nu doar ca mi se pare aproape incredibil cum pica numerele consecutive de cred ca sfidam orice regula a hazardului, dar mi se pare si dragut cum nu se castiga decat o data, maxim de doua ori pe an. Ma rog, trecem mai departe, cum imi demonstrati ca extragerile acelea sunt executate in direct? Sincer, am voie sa cred, dat fiind faptul ca, repet, nu sunt nascut si crescut in Finlanda si venit astazi in Romania, ca extragerile alea sunt manarite si acel “direct” de sub sigla televiziunii e o vrajeala a inse-loteriei* romane?!
Dar revenim la romani si la patima lor… Read the rest of this entry »
