envi

Ce stiu eu e ca, daca vorbe de genul ce vor urma vin din falcile mele, inseamna ca nu e vorba decat despre ura in stare pura. Nimic altceva, poate si de aia v-as zice sa nu-mi judecati vorbele literalmente. Poate ca substratul si subintelesul creat de subconstientul submeu e asa pentru ca-l las eu sa procedeze.

Ma gandeam ca de mic sunt indoctrinat cu un scop clar: du-te la scoala ca atunci cand o sa fii mare sa muncesti, sa ai bani si sa-ti permiti de toate. Nu stiu zau daca exista cacat mai mare decat asta. Sa faci mai exact ce anume cu ei? Totdeauna mi-am spus ca, daca as avea cum, as face un experiment: i-as da unuia oricati bani are nevoie, la un loc de munca normal, sa-l vad cum trece prin viata. Dar nimic altceva, nimic in plus, nicio facilitate, nu mai umblu nicaieri.

Sa te duci la scoala, asta e poate normal. Ma dezgusta oamenii care nu stiu sa puna o cratima, care nu stiu sa formuleze o fraza coerenta pana la capat, nu stiu cati de i se pun in cuvinte in functie de context sau habar nu au care e capitala Italiei. Stiu doar sa-mi spuna ca pula e moneda Botswanei ca au primit-o intr-un mass si ca tot pula e o localitate prin Croatia, daca nu ma insel. Si, bineinteles, e ceea ce-i conduce prin viata, ca betele alea din desene animate care te duc catre apa.

Asa, si mai departe? Ce te faci cu o claie de bani fara oameni in jurul tau care sa te intrebe de sanatate? Nu vad viata ca fiind masurata in cariere stralucitoare, hartii cu panglicute aurii si rosii care sa ateste ca esti as in nu stiu ce fel de departament si nici in conturi bancare accesate de carduri lustruite si laminate din care tragi si tragi si ai bucuria ca nu se termina niciodata. Nu stiu daca promovez lenea si nomadismul, vagabondismul si delasarea, intreb doar daca nu v-ati saturat de ideea ca, o data ce s-a terminat varsta inconstientei, trebuie sa va formati acel rost in viata.

Mi-e sila doar de expresia asta. Rost in viata… Simplul fapt ca m-am nascut, am trait si daca in urma mea am lasat o minte mai limpede, un rand de caramizi la o casa sau o mana de oameni au bocit dupa mine dupa ce-am intrat inapoi in pamant, inseamna ca eu am avut un rost in viata pe care am trait-o. Inseamna ca n-am fost doar o gura care consuma oxigenul altor guri ce-ar fi putut fi mai productive. Ma gandesc ca daca m-as evapora acum, nu mi-ar parea rau. Stiu ca ceva in urma mea, firav dar existent, ramane. Dar mai important de atat, nu ma deranjeaza pentru ca stiu ca m-as intoarce intr-o liniste inegalabila…

Problema de Romania: Romania e o tara idioata, in care nimic nu merge iar viitorul ei este aproape zero. Insa nu e vina nimanui decat a celor care traiesc in ea…

Ipoteza: Romania, tara din Uniunea Europeana; anul e 2008; vorbim despre zona Olteniei; proverb: Omul sfinteste locul; zicala: SUA nu mai sunt demult taramul tuturor posibilitatilor, s-a mutat toata smecheria in Romania.

Concluzie: Ne meritam tara, cu varf si indesat!

Demonstratie: Am cont pe twitter. Buuuuuun. Unul din cei pe care-i urmaresc inca de la inceput este GeoAtreides. Un tip la prima vedere ciudat si tampit, dar care de fapt are o modalitate proprie si nitel mai diferita de a se exprima, spunand in acelasi timp destule lucruri OK, daca nu chiar interesante.

Acum vreo jumatate de ore primesc un link de la el. Ca sa fiu sincer pana la capat, draga Geo, rareori iti urmaresc link-urile de pe twitter. Nu stiu de ce, nu am motiv anume, pur si simplu. De data asta, avand in vedere descrierea, m-am hotarat sa procedez. Si am ajuns sa vad ASTA. Si un mic citat:

Zona, cunoscuta sub denumirea foarte sugestiva ”Sahara Olteniei”, este o fasie lata de 30 de km, care porneste de la Dunare si se apropie de Craiova si Caracal. Desertificarea afecteaza o suprafata de 100.000 de hectare.

Desi intre anii 1960-1970, problema nisipurilor din ”Sahara Olteniei” a fost rezolvata, iar desertul a fost transformat intr-un adevarat paradis, unde peste 60 de specii de plante erau cultivate, iar pomii si vita de vie serveau ca perdele de protectie in calea nisipurilor. Imediat dupa revolutie insa, localnicii au distrus sistemele de irigare, au smuls pomii si vita de vie si au furat tot ce le-a iesit in cale.

Apropo, cica a demisionat ministrul de interne. Cine era? De ce ma intereseaza? Mi s-a facut pofta de pepene…

LaterEdit: Toata stima pentru omuletul care-si vinde toata recolta de pepeni la… fabrica de sampon!

Ma-ntorsei adineauri de la o bere condimentata cu o discutie de mare angajament cu un fost coleg de scoala. Subiectul, oarecum simplu insa ce pare sa fie unul din acele care nu prea au concluzii, rezolvari si alte cele: muzica si preferintele tineretului autohton si mai ales modul in care ei isi expun aceste alegeri.

Va dati seama ca am discutat, in principiu, despre manelisti, rockeri si mai nou infiintatul val de cocalari minimalisti care tinde, oarecum, sa-i inlocuiasca pe cocalarii rapperi de acum cativa, nu foarte multi, ani.

La un moment dat, omuletul mi-a servit o chestie destul de rudimentara, cred eu, care m-a cam dezamagit. Ana, tu sa nu te aprinzi prea tare, e doar o discutiune. Tipul a zis ceva de genul: Frate, pai cand vezi un copilas de 13 ani care merge pe strada imbracat cu cel mai negru tricou cu Nirvana cu o poza mare cu Kurt Cobain, machiat la fel de negru sub ochi si cu sase bratari de musama tot neagra la maini, imi vine sa-l ucid in chinuri, incet si fara regrete. Bineinteles ca il intreb de ce, crezand ca am sa-l prind la inghesuiala cu uite ca asa vreau eu.

De fapt, am primit un raspuns cu care sunt de acord dar nu 100%: Pai copilul ala nu stie ce e ala rock. El e produsul clar si la vederea tuturor al porcariilor comerciale. El nu stie ce e aia Nirvana, habar nu are cum a murit Cobain, zau daca stie sa spuna doua nume de albume ale trupei, insa-si permite sa se imbrace asa pentru ca se crede special si apartinand unei categorii de altfel destul de interesante si actioneaza prin metode superficiale. L-as bate pentru ca-si permite sa se imbrace asa…

Teoretic, omul are dreptate, in afara de partea cu bataia, bineinteles. Insa nu pot sa nu gandesc in felul urmator. De ce am lua la bataie un copil care se imbraca in acest fel si nu am lua la bataie si unul care se imbraca cu hainute de hip-hopper, de exemplu? De ce intotdeauna facem misto si radem de ne crapa burtile de aia patru-cinci copilasi care fumeaza retrasi in coltul terenului de sport, cand noi ne imbracam cu adidasi Nike, purtam blugi largi si pe bluza scrie DaDa, iar in buzunar la spate avem si o bandana si telefonul suna a 2Pac?! Diferenta nu e decat genul de muzica, atat. Ala te imbraca, nimic altceva. Este doar personalitate la mijloc, nu-i vorba de plus, minus, mai prost sau mai cool, mai “care cere bataie” sau care atrage priviri de admiratie. Ba daca ar fi sa gandim putin mai in detaliu, nu cumva Nirvana sunt nitel mai geniali in versuri si exprimare muzicala decat, eu stiu, 50Cent, Kanye West sau mai stiu eu ce formator de curente de astea vestimentare? Nu cumva Metallica au cateva tone de argintarie, aur si platina pe acasa sub forma de discuri si premii iar saracutul tau Chris Brown a doar o papusa care vinde si el, decent?

Mi se pare total inadecvat sa te apuci sa judeci, la nivel fizic, un individ doar pe motive ce au la baza unele gusturi muzicale. Personal sunt de parere ca fiecare asculta unul sau mai multe genuri de muzica ce-i definesc personalitatea, iar de aici incolo nu prea e treaba nimanui decat a sa cum procedeaza, ce face, cum continua si in ce fel isi creioneaza statutul social. Sigur ca o opinie iti poti exprima, dar pana si tonul verbal poate fi o modalitate de agresiune. Sigur ca poti sa judeci putin si sa-i compari pe unii cu altii, dar nu stiu zau cam ce anume iti poate conferi dreptul de a te apuca sa-ti impui anumite gandiri.

Si eu am dat peste destule specimene de-a lungul anilor. Omuleti care purtau tricouri cu Iron Maiden dar nu stiau cati membri are trupa, altii care spuneau ca pentru ei hip-hopul e o stare, dar habar nu aveau sa-mi spuna cum il cheama pe Eminem in realitate. Sincer sa fiu, in astfel de situatii nici nu stiam cum sa reactionez, insa stiam ca daca l-as lua la misto, ar fi o forma de lipsa de respect, mai ales in timp ce el nu-mi adresase nimic inadecvat apropo de ceea ce ascult eu.

Cred ca ceea ce vreau sa spun de fapt e ca fiecare alege sa asculte exact ceea ce-si doreste, iar ipocritul si idiotul si retardul si ratatul nu e cel care asculta manele, de exemplu, ci cel care le asculta fara sa spuna. Ideea e ca nu cred ca ar trebui sa mai fie treaba nimanui modul in care ne desfasuram preferintele muzicale, mai ales atat timp cat ostentativitatea este la un nivel decent. Imbracamintea definita de ceea ce asculti, e doar o prelungire in vizual a preferintelor tale, iar cum preferintele nu se discuta, hai sa mai tacem putin si sa le respectam gusturile tuturor.

Ca si pasionat de muzica house, filtrata insa aproape la sange de propriile gusturi ceva mai pretentioase, observ o chestie care se cam intampla de prin vara. Adica atunci am constatat-o eu, o data cu boom-ul pe care l-a cunostcut celebra DJ David ft. Dony – Sexy Thing.

Melodia nu e rea, ca sa incepem de undeva. Nu, ea suna bine si creaza un sentiment foarte misto, mai ales inconjurat de o atmosfera si un anturaj OK. Eu imi aduc aminte ca am descoperit-o prin martie, daca nu ma insel, si chiar mi se parea ca suna foarte bine, uimit fiind apoi de faptul ca aia ar fi romani. I-am ginit si la mare in Tineretului si chiar si acolo, dupa ce fusesem cel putin intoxicat, piesa inca suna bine.

Ceea ce se intampla insa este ca avem de-a face cu o anumita categorie de omuleti, pe care sincer nu mai stiu cum sa-i numesc, care devalorizeaza clar orice melodie de acest gen. Ma insel eu, exagerez, sau aveti aceeasi impresie ca si mine? Sexy Thing, in momentul asta, suna ca dracu’ pentru ca oriunde paseai, se auzea. Si nu ca se auzea de la radio, unde fie vorba intre noi, a fost data cred ca de cateva sute de mii bune de ori doar in vara asta, ci pentru ca se auzea din diverse blocuri, masini echipate cu frezati eronati si ochelarizati de soare.

Inteleg ideea de mare, greatest, super hit. Inteleg faptul ca place in disperare si asa mai departe. Tare ma tem insa ca s-a pierdut tot farmecul o data ce tot prajitul isi dadea statiunea, din masina sau din casa sau din fata blocului, la maxim. Sa mai povestesc de faptul ca orice telefon din orice colt al unui patrat inchipuit, cu o latura de vreo 15 metri, in jurul meu suna a Sexy Thing?! E ca si cu o haina: azi ti-o cumperi, iti place, dar de moment ce o au toti, adios valoare, placere si, daca esti expus la supra-vedere, aproape ca o zvarli in fundul dulapului.

Si am observat ca acest fapt s-a mai intamplat cu vreo cateva melodii altfel dragute dar care s-au parlit o data cu supra-uzura de catre cei descrisi mai sus. Inna – Hot, Morris – Desire si, mai nou, Nick Kamarera – Beautiful Days. Mie-mi plac toate trei, dar mai degraba imi placeau. Nu sunt ipocrit si prefacut sa spun ca acum nu-mi mai plac pentru ca tot dolceandgabbanitul le bubuie oriunde are ocazia, sunt inca piese care-mi fac placere sa le mai dau drumul, ocazional, in Winamp. Spun doar ca, si asta e plina de vrajeala ieftina oarecum adevarata, am sa ajung sa-mi fie jena sa recunosc ca-mi place o melodie, de teama sa nu fiu incadrat intr-o categorie pe care o persiflez oricand am ocazia.

E posibil sa ma insel, e posibil sa fiu eu eronat, cred insa ca valoarea unei melodii se duce naibii prea repede aici, la noi. Faceam acea comparatie cu o haina aruncata in capatul dulapului… Stiu ca acest tip de haine, totusi, la un moment dat, reapar ca prin minune si se mai poarta macar o data, de doua ori. Sunt curios daca asa se va intampla si cu melodiile astea pe care le-am enumerat. Vom fi, din nou, maltratati cu Sexy Thing prin 2011? Va fi o vara retro cu slagarele populare ale anilor… 2008?!