envi

Lipsim!!!

Am lipsit ieri, lipsim si azi, dar ne vedem la embedul de maine pe care vi-l promit quite special, cel putin pentru mine. Am avut insa imensa placere si surpriza de a gasi un offline pe messenger, de la un bun prieten, care suna ceva de genul: “mai scrie ceva nou pe blog”. Asta inseamna ca exista, confirmat, cineva care nu doar ma citeste constant, e si oarecum interesat de noutati, update-uri samd. That’s something worth continuing for! :)

Asa ca, pe maine! Pana atunci va las cu ce-am produs cu leapsa de la Robintel care la inceput mi s-a parut o oarecare porcarie, dar atunci cand am incercat-o a iesit ceva destul de OK. Enjoy:

mishu: bai
*****: da
mishu: noi de ce nu ne-am tras-o pana acum? 
*****: :)))
mishu: raspunde, nu rade
*****: n-am nici cea mai vaga idee
*****: aaa ba da
*****: ca n-ai vrut tu
*****: :D
mishu: cum n-am vrut eu ?! minti…
mishu: nu o data ti-am zis ca te cred zeita lasata pe pamant de Afrodita insasi
*****: gasim noi o solutie, vedem

Ma-ntorsei adineauri de la o bere condimentata cu o discutie de mare angajament cu un fost coleg de scoala. Subiectul, oarecum simplu insa ce pare sa fie unul din acele care nu prea au concluzii, rezolvari si alte cele: muzica si preferintele tineretului autohton si mai ales modul in care ei isi expun aceste alegeri.

Va dati seama ca am discutat, in principiu, despre manelisti, rockeri si mai nou infiintatul val de cocalari minimalisti care tinde, oarecum, sa-i inlocuiasca pe cocalarii rapperi de acum cativa, nu foarte multi, ani.

La un moment dat, omuletul mi-a servit o chestie destul de rudimentara, cred eu, care m-a cam dezamagit. Ana, tu sa nu te aprinzi prea tare, e doar o discutiune. Tipul a zis ceva de genul: Frate, pai cand vezi un copilas de 13 ani care merge pe strada imbracat cu cel mai negru tricou cu Nirvana cu o poza mare cu Kurt Cobain, machiat la fel de negru sub ochi si cu sase bratari de musama tot neagra la maini, imi vine sa-l ucid in chinuri, incet si fara regrete. Bineinteles ca il intreb de ce, crezand ca am sa-l prind la inghesuiala cu uite ca asa vreau eu.

De fapt, am primit un raspuns cu care sunt de acord dar nu 100%: Pai copilul ala nu stie ce e ala rock. El e produsul clar si la vederea tuturor al porcariilor comerciale. El nu stie ce e aia Nirvana, habar nu are cum a murit Cobain, zau daca stie sa spuna doua nume de albume ale trupei, insa-si permite sa se imbrace asa pentru ca se crede special si apartinand unei categorii de altfel destul de interesante si actioneaza prin metode superficiale. L-as bate pentru ca-si permite sa se imbrace asa…

Teoretic, omul are dreptate, in afara de partea cu bataia, bineinteles. Insa nu pot sa nu gandesc in felul urmator. De ce am lua la bataie un copil care se imbraca in acest fel si nu am lua la bataie si unul care se imbraca cu hainute de hip-hopper, de exemplu? De ce intotdeauna facem misto si radem de ne crapa burtile de aia patru-cinci copilasi care fumeaza retrasi in coltul terenului de sport, cand noi ne imbracam cu adidasi Nike, purtam blugi largi si pe bluza scrie DaDa, iar in buzunar la spate avem si o bandana si telefonul suna a 2Pac?! Diferenta nu e decat genul de muzica, atat. Ala te imbraca, nimic altceva. Este doar personalitate la mijloc, nu-i vorba de plus, minus, mai prost sau mai cool, mai “care cere bataie” sau care atrage priviri de admiratie. Ba daca ar fi sa gandim putin mai in detaliu, nu cumva Nirvana sunt nitel mai geniali in versuri si exprimare muzicala decat, eu stiu, 50Cent, Kanye West sau mai stiu eu ce formator de curente de astea vestimentare? Nu cumva Metallica au cateva tone de argintarie, aur si platina pe acasa sub forma de discuri si premii iar saracutul tau Chris Brown a doar o papusa care vinde si el, decent?

Mi se pare total inadecvat sa te apuci sa judeci, la nivel fizic, un individ doar pe motive ce au la baza unele gusturi muzicale. Personal sunt de parere ca fiecare asculta unul sau mai multe genuri de muzica ce-i definesc personalitatea, iar de aici incolo nu prea e treaba nimanui decat a sa cum procedeaza, ce face, cum continua si in ce fel isi creioneaza statutul social. Sigur ca o opinie iti poti exprima, dar pana si tonul verbal poate fi o modalitate de agresiune. Sigur ca poti sa judeci putin si sa-i compari pe unii cu altii, dar nu stiu zau cam ce anume iti poate conferi dreptul de a te apuca sa-ti impui anumite gandiri.

Si eu am dat peste destule specimene de-a lungul anilor. Omuleti care purtau tricouri cu Iron Maiden dar nu stiau cati membri are trupa, altii care spuneau ca pentru ei hip-hopul e o stare, dar habar nu aveau sa-mi spuna cum il cheama pe Eminem in realitate. Sincer sa fiu, in astfel de situatii nici nu stiam cum sa reactionez, insa stiam ca daca l-as lua la misto, ar fi o forma de lipsa de respect, mai ales in timp ce el nu-mi adresase nimic inadecvat apropo de ceea ce ascult eu.

Cred ca ceea ce vreau sa spun de fapt e ca fiecare alege sa asculte exact ceea ce-si doreste, iar ipocritul si idiotul si retardul si ratatul nu e cel care asculta manele, de exemplu, ci cel care le asculta fara sa spuna. Ideea e ca nu cred ca ar trebui sa mai fie treaba nimanui modul in care ne desfasuram preferintele muzicale, mai ales atat timp cat ostentativitatea este la un nivel decent. Imbracamintea definita de ceea ce asculti, e doar o prelungire in vizual a preferintelor tale, iar cum preferintele nu se discuta, hai sa mai tacem putin si sa le respectam gusturile tuturor.

Pe chiar-nu-mai-retin care blog, am gasit aceasta adresa. In prima instanta, am crezut ca o fi vreo vrajeala, vreun sistem de phishing sau mai stiu eu ce. In fine, dupa cateva sesiuni de atentie sporita, mi-am dat seama ca nu e nimic grav si deci m-am hotarat sa vad care-i ideea.

Pai ideea e ca tu-ti pui numele tau, cum vrei tu, adevarat, porecla, intreg, doar prenume si asa mai departe, si el iti genereaza un, vezi Doamne, nume de manelist. Misto, distractie. Genul acela de chestie temporara cu care te distrezi pe mess, apoi te pui la status sa te vada toti cum te-a botezat a-G(hi)uţa si te hahai si… gata.

Interesant e ca am incercat si eu. Am incercat in trei moduri. Intai am pus Mihai, apoi Mishu si, in sfarsit, sa nu zica dom’le ca-l pacalesc cu consoane neologistice, am pus Misu. Cu ş nu merge ca cica nu-l stie; nici nu prea e cum ca ei-ntre ei vorbeste cu SH, cu TZ, cu GZ si in general fara vocale. OK, rezultate? Avem mai jos. Click pe fiecare pentru marire… Va las pe voi sa radeti de mine si apoi sa-mi spuneti cum v-ar chema pe voi.

Bai fratele meu, cat poate sa mai ploua in orasul/tara/lumea asta?!

In fiecare dimineata, dupa ce fac pe zmeul harapalbian si desfac putin fereastra cat sa schimb aerul de inchisoare din camera, imi dau seama ca iar… plange vazduhul, ca sa incercam sa dam si o tenta e-mo-tiva articolului.

Zau de nu am impresia ca traiesc in… Liverpool. In calendar zice ianuarie, afara e noimebrie. Niste balti de nu credeam ca exista posibilitatea ca pe asfalt sa se formeze asa ceva. Si starea pe care ti-o ofera toata treaba asta, ioooooi. Mi-e atat de lene si sila incat nu cred ca exista timp pe lumea asta destul cat sa stau degeaba si sa fiu botos.

Nu sunt genul de om caruia sa-i placa ploaia. Adica imi plac doar alea de vara, venite dupa sapte zile de 40 de grade la umbra si care se desfasoara cu nitel soare pe fundal si nu dureaza mai mult de 12 minute. In rest, as da de pamant cu tot circuitul asta al apei in natura care probabil ca nu ar exista fara ploaie. Cand afara ploua marunt si e si vreme din aia mohorata si imputita, nimic nu-mi iese. Nimic nu merge, totul e ca dracu’ si niciodata nu produc ceva pozitiv. Ba chiar, cateodata stau si ma gandesc la socatul ala de Bacovia care poate ca nu ar fi existat daca Dumnezeu nu ar fi creat ploaia, norii si vremea asta idioata. Apropo de Bacovia, si cu el am ce am de prin perioada bac-ului, de i-am promis ca daca ne vedem in ceruri, ii dau doua rangi de plumb peste gioale de n-o sa mai mearga drept vreodata.

Acum serios, cat mai ploua?! Vreau si eu o bucata de cer clar, o jumatate de raza de soare si, mai ales, vreau sa vina vara. Ah, daca aud pe careva ca si anul asta fu seceta si de aia s-a scumpit painea, il bat de-l nenorocesc! Macar atat lucru benefic sa iasa din toata rabdarea asta a mea, intinsa la limite necunoscute aidoma elasticului chilotului de dama corpolenta, vis-a-vis de ploile de afara.

P.S.: Am vauzut si eu “Zeitgeist”. Imi place, nu am gasit inca un motiv pertinent si obiectiv care sa ma convinga 100% ca acolo e plin de porcarii si inventii si teoriile unor omuleti care cred ca si umbra e mana masoneriei pentru a ne spiona miscarile din cotidian.

Daca memoria si inteligenta-mi nu ma inseala, Arhimede a gasit legea aia care-i poarta acum si numele, in timp ce statea in cada. Stiti voi, istorioara aceea cand a grait el “evrika” dupa ce gasise ideea din una din legile fundamentale ale fizicii. In fine, atat, nu e un articol despre fizica si niciun exemplu de referat pentru scoala, pentru cei in situatie de corigenta fenomenala.

Ideea mea e alta. Stand sub duş si facandu-mi toate cele, mi-a trecut prin cap o idee ce fie e un mare fiasco de-or sa rada toti cei ce-o vor citi, fie e atat de geniala incat poate om vedea-o implementata candva. Cine stie…

Ma gandeam ca niciodata, la duş, nu reusesc sa-mi potrivesc apa asa cum am nevoie sau cum imi doresc. OK, nu neaparat nu reusesc, insa intotdeauna petrec nepermis de mult timp pentru asa ceva. Mai calda, mai rece, fierbinte, cu mai multa sau mai putina presiune, prin gaurile alea sau celelalte. Ma enerveaza pentru ca de multe ori reusesc sa nimeresc o combinatie aproape mirobolanta pe care niciodata nu o nimeresc a doua oara. Sau exista situatii cand am nevoie de diverse setupuri pe parcursul unei sesiuni de duş.

Asa ca, va intreb, n-ar fi misto un sistem prin care sa-ti poti memora setarile la duş? Pe bune!!! Uite, de exemplu vara ai nevoie de apa putin mai rece; iti setezi combinatia in asa fel incat sa fie ceea ce-ti doresti si o memorezi. Sa ai cate un buton pentru un anume fel de apa. Sa zicem ca vii acasa dupa o zi imputita, in ploaie si frig si vant si singurul lucru pe care ti-l doresti e un jet de apa linistita si fierbinte. Apesi butonul si, in trei secunde, iti curge exact apa aceea pe care ti-o doresti, pe care ai nimerit-o ultima data cand erai in situatia asta.

Ganditi-va putin de cate ori nu ati fost pusi in situatia asta acolo, sub duş. Sa iti ia decenii pana cand sa-ti nimeresti apa potrivita. Eu stiu ca la prima vedere suna absolut stupid si ceva de genul “unii oameni chiar au nepermis de mult timp liber”, dar in amanunt, mi se pare o idee misto. Sa-i spunem… dus cu memorie sau shower speed dial. Ce-i drept, nu am cautat pe nicaieri sa vad daca nu cumva exista deja chestia asta…

De cateva zile tot incerca sa-mi sugereze ca ar trebui sa incep macar sa-mi propun un stil de viata mai sanatos. Poate mai putine chestii prajite, mai usurel cu dulciurile concentrare, unul-doua fructe in plus pe zi, daca farmacia e la doua statii de tramvai, mai bine ar fi sa le merg. Si tot asa…

Sincer, la inceput ma cam enervasem. Apoi, incercand sa-mi dau doua dovezi de intelepciune peste bot, mi-am spus ca incercarea moarte n-are, mai bine sacrificii acum decat regrete mai tarziu si inca vreo trei proverbe si aforisme din astea mobilizatoare. In fine… Si imi aduc aminte ca undeva pe dulap e porcaria aia de storcator de citrice. Stiti voi, o chestie din aia in forma de con gras, pe care o apesi si se invarte si pe partea cealalta iese suc.

O scot de la naftalina, o spal frumos, merg sa-mi iau doua kile de portocale si un grepfruit, sa ma mint ca-mi fac fruit mix si procedez. Le tai pe toate in jumatati si da-i…

BRRRRRRRRRRR, prima jumatate de portocala. In pahar, inaltimea lichidului era cam de-o unghie recenta. VRRRRR, a doua jumatate, deci o portocala intreaga. O unghie mai nesimtita, lasata sa creasca. Termin si a doua portocala, aveam poate un deget. Stateam si ma uitam cum imi pierd timpul si mintile storcand niste citrice pe care mai bine la mancam, la un aparat care suna ca un frigider romanesc vechi, din acela Fram!

Imi iau inima in dinti si trec si la a treia portocala. Intre timp, in bucatarie apare si ea:

Ea: Ce faci?
Eu: Storc portocale. Ma distrez. Yu-huuu…
Ea: Termina, ai promis ca incerci macar sa faci niste chestii mai sanatoase. Sa stii ca eu sunt mandra de tine, bravo!
Eu: Mda, in fine, cum zici tu. N-avem Fanta? Sau macar Mirinda?!

Termin portocala si ma uit in pahar. Un deget si un pic de suc. Barem sanatos! Imi pierise orice chef, orice motivatie insa sete imi era. Deodata, imi aduc aminte:

Eu: Bai, da’ noi nu am fost la supermarket alaltaieri?
Ea: Ba da. De ce?
Eu: Pai si nu am luat un butoi de ala de suc de portocale?!
Ea: Umm, cred ca da.
Eu: Si de ce dracu’ eu stau si storc aici portocale pe nimic?!

Deschid frigiderul! Nirvana!!! Ditamai cutia de carton de doi litri de suc de portocale. Pe cutie zice ca-i si natural. La cat am platit pe el, ar fi bine sa fie ca eu de stors portocale nu mai storc. Ma uit atent la ea si… din spatele ei imi iau o doza de Carlsberg!

Omul, in general, e capabil sa spuna si/sau sa faca orice doar pentru a fi bagat in seama. De cele mai multe ori, urmarile actiunilor sale il lasa rece, la fel si posibilitatea executarii a ceea ce spune. Tot ceea ce cauta e efectul imediat si socul celor din jurul sau care, aproape din reflex si inertie, il vor asculta/privi.

Zilele astea, mi-au atras atentia in mod special doua faze. Doi omuleti adusi la rangul de personalitati notorii doar de media, in cazul unuia si de naivitatea – pe alocuri prostia – majoritatii romanasilor in cazul celuilalt. Pe scurt…

Becali urla si creaza diaree verbala, de vreo saptamana sau mai mult, ca i se rupe de Steaua la modul ostentativ. Citeam ba ca vrea sa vanda clubul si ca a primit o oferta dar nu l-a lasat nevasta… Ba ca da Steaua pe 20, ba hai pe 15, hai ca o da si pe 10, dar de fapt ce rost are… hai ca o da si pe 1 milion oricui vrea sa o cumpere. Am mai citit si ca a spus ca pasiunea lui suprema, mai ales atunci cand e amarat, trist si nimic nu-i mai merge, e sa dea de mancare la oi. Ca sa fim intelesi, omul are dreptul sa faca ce doreste muschiul lui, mai ales cu lucruri care-i apartin in totalitate – aici vorbesc de oi, ca de Steaua si totalitatea asta… am niste obiectii – insa sa vii sa o spui cu atat patos si daruire si aproape sugerand luciditate, e clar o dovade de disperare intrucat nimeni nu se mai uita in gura ta nici daca ar curge platina topita din ea.

Al doilea exemplu, poate chiar si mai de prost gust, e de la maestrul marinar Basescu, maret presedinte al patriei care, ne explica el cum se gandeste ca exista o posibilitatea sa nu mai candideze. O data ca nu-l cred nici batut cu urzici peste testicule, iar in al doilea rand ma-ndoiesc ca treaba asta ar mai surescita interes altcuiva decat celor cateva mii, poate zeci de mii de angajati din mass-media, oameni care fie sunt obligati sa consemneze stirea, fie iau asta ca fiind de buna si o pun de analize.

Asa ca, in opinia mea, liderii a ceea ce era candva clasamentul popularitatii in mass-media, a frecventei aparitiei pe sticla, pe hartie si in boxe, tind sa se cam prabuseasca din acest punct de vedere pentru ca, surprise!!, lumea si-a dat seama ca nu-i altceva decat rahat cu decibeli ceea ce spun ei de fiecare data. Păsarea unora are limite, uneori elastice de nu-ti vine sa crezi, dar tot pocneste intr-un final.

Eh, si cum tot e la moda sa dai din gusa puternic si socant pentru a-ti atrage public si notorietate, hai sa anunt si eu ca diseara, pe la 19:00, o data cu Stirile PROTV, pentru ca vreau sa vad daca le bat, o sa-mi instalez si eu un script de webcam live pe aici pe blog si o sa ma sinucid prin metoda care va fi cea mai des propusa in comentariile din acest post. Uite asa, sa mor faimos…