envi

De vreo doua zile ma contrez cu muierea si incerc sa mai caut niste arbitri sa ne declare un deznodamant…

Doamna a fost, duminica, la o procedura din asta bisericeasca ce mie personal imi scapa ca detalii de desfasurare, importanta sau alte alea. Un Sfant Maslu cu vreo 12 preoti la o manastire din zona. Asa ca s-a prezentat doamna, cu mama din dotare, au asistat la chestiune. La intoarcere, mi-a povestit o chestiune… Read the rest of this entry »

Mi-am promis ca ma rup total de echipa nationala a Romaniei cat timp gluma aia sinistra de Razvan Lucescu e ORIUNDE in staff-ul ei. Nu ma mai intereseaza niciun rezultat, nicio convocare, niciun stadion, niciun amical! Asta nu inseamna insa ca ma rup de fotbal, de frumusetea sa si de povestile sale impresionante.

Una din ele… Read the rest of this entry »

O vad din tramvai… E trecuta de 25 de ani, fara indoiala. Urata, blonda! Sau poate nu-mi place mie, oricum tot irelevant e. Vreme mohorata, ea e in fusta scurta. Tare urat isi mai trateaza unele femei ovarele. Din ele ar putea iesi altele care sa continue dominatia asta asupra coaielor noastre, dar deh, minte putina pe ele, saracutele. Cata putere au si ce prost o folosesc…

Revin…

E in fusta scurta, dar n-atrage deloc. E o oricare alta in fusta scurta, la fel de mult atrag toate cand isi dezvelesc o pulpa. Iar a ei nu e nici macar sculptata. Culmea e ca pe buze are un zambet. De ce dracu’ ar rade?!, ma intreb in gand. Vreun sms, poate avusese o intalnire placuta, o fi ghicit-o ala aseara la savarina dupa multe reprize de “hai odata ca am si ceva pe foc, da-i si incheie!” sau poate si-a gasit tubul de Rexona… Cine stie… Read the rest of this entry »

A trecut 1 Aprilie. V-ati luat-o? Hai, sinceritate…

Desi n-am prea fost victima in anii trecuti, auto-pazindu-ma de-o maniera fabuloasa si fiind mult prea inteligent ca sa o patesc :D, anul asta mi-am luat masuri speciale. Am stat fortat, pe scaun, la vreo cateva episoade din Sopranos si doua-trei conversatii nocturne pe mess, tocmai ca sa adorm cat mai spre sase-sapte dimineata si deci sa dorm toata ziua. Mi-am plasat telefoanele pe silentios si pe ceva moale, sa n-aud vibratiile si tun am picat pana pe la sase dupa-amiaza. Interesant nu-i destul, e si cool. Ca-n reclama dom’le: Sfatul Meu, stai in casa! :)

In fine, masuri luate degeaba, oricum lumea mea e prea mica intrucat sa se gaseasca vreun Canuta om sucit care sa-si aduca aminte ca exist si ca merit sa mi-o primesc cinstit, ca de ziua pacalelilor. N-am patit nimic, deci. In schimb am auzit o poveste…

Cica doi merg sa ia niste bani de la un rus. Un al naibii de rusnac, de vreo doi metri patrati, calit in frigul Siberiei, fost soldat prin Cecenia.

Ajung la el acasa. Rusul beat. Beat mort. Vodka. Le da banii, insa incepe sa faca misto de ei. Ceva bazat pe rasa, pe nationalitate, in orice caz nimic doar de fatada. Chestii dureroase, care inteapa mai rau decat o albina dezorientata. Baietii nu mai suporta si il iau la bataie. Rusul riposteaza, dar nu destul, astia fiind si doi. Dintr-una in alta, totul se lasa cam tragic, matahala nemairespirand la un moment dat. O haltera de vreo saizeci de kile pe grumaz fu mai mult decat suficient.

Relativ speriati dar totusi constienti ca omul, sau ma rog, cadavrul trebuie sa dispara, baietii il infasoara intr-un covor, il coboara la masina unde il baga in portbagaj. Directia? O padure de la marginea suburbiilor orasului. E iarna, va fi mult de munca cu pamantul inghetat, zapada si toate cele, dar ce e in portbagaj nu poate ramane acolo prea mult. Si dupa vreo ora si ceva de condus ajung la capatul unui codru si asa aflat in mijlocul unei pusteitati aproape enervante.

Insa, cand deschid portbagajul, rusul inca traia. Mestecase din banda de scoci pe care i-o aplicasera astia inca din casa. Nimic ce doi pumni in gura unui om legat la spate nu poate rezolva. Slavul se calmeaza, isi da seama ca n-are rost. Cel putin nu acum…

Intrucat e nevoie si de putin exces de zel, baietii intind coarda. Il desfac la maini si il pun sa-si sape singur groapa, chiar glumind pe chestia asta. Nici vorba ca manusile lor de catifea sa sape printr-un pamant ca de granit sub o zapada destul de groasa. Acum insa ma intreb, cata minte ti-ar trebui sa pui o lopata de metal in mana unuia care omorase 16 rebeli ceceni doar cu un pistol?! Cate-o lopata zdravana in mecla fiecaruia si rusul scapa iar baietii erau K.O.

Pana sa-si revina cei doi, omul deja avea un mic avans. E greu sa alergi prin zapada afanata. E ca si cum alergi prin nisipul de pe plaja, doar ca aici nu era nimic placut. Baietii isi scot pistoalele. Trag. O data, de doua ori. E greu sa alergi, sa-ti coordonezi miscarile prin copaci, pe zapada si pe un teren destul de denivelat si sa mai si ochesti asa cum ai face-o de obicei. Inca doua gloante de fiecare. Nimic! Poate la al optulea, unul din ei il nimereste. Si inca bine de tot. In cap, undeva aproape de urechea dreapta, propagand sangele in aer ca-ntr-un foc de artificii. Aparent, rusul cade…

Cinci-sase secunde de repaos la adapostul caldului gand ca-si omorasera prada, dupa care cei doi merg sa controleze situatia. Dupa un damb de vreo doi metri ar trebui sa fie slavul. Doar ca nu e… Mult sange imprastiat, doua urme de pantof si atat… Nimic in jur cat vezi cu ochii. Nimic in copaci. Doar o puternica senzatie de ce pu*a mea?! Si totusi, hai sa-l caute…

Dupa sase ore, o ratacire epica prin codrul intunecat, ajung in locul unde-si lasasera masina. Nici vorba sa-l fi gasit pe rus. Problema devenea grava. Si mai grav era ca acum si masina disparuse, iar bateriile de la telefon inghetasera…

Am inceput sa cred ca un computer e facut in asa fel incat sa frece la toate icrele stapanul. Nu, nu ma consider vreo muierusca ce nu stie sa-si instaleze singura messenger si nici vreun wannabe Microsoft employee, adica angajat; am scris in engleza doar pentru ca imi placea rima. Insa ce-am patit azi, anume adineauri, desi poate la ordinea zilei, m-a scos din minti.

OK, there I was, uitandu-ma linistit la o bucata de serial. Deodata, vreau sa inchid totul si sa-mi vad de alte treburi. Nu-mi merge mouseul insa. Precizam de la inceput, am un mouse cu bila, A4Tech, vechi de cinci ani. Merge/mergea perfect, sanatos tun, singurul mouse cu care m-am inteles atat de bine de-a lungul anilor, inca as face si amor cu el. Totul imi mergea, in afara de mouse. Asta e, batranul s-a dus, imi spun in gand si procedez la restart. De data asta, mouseul merge, nu-mi merge insa tastatura. Nice, nu?

Inchid totul, scot orice mufa de la orice periferic, le bag inapoi, asigurandu-ma ca sunt infipte OK insa nu la nivel ţaranesc si pronim magaoaia la loc. Tastele merg, mouseul nu. Parca neputandu-mi reveni ca moşu’ isi da duhul, mai incerc o data. Inchid, scot, bag, deschid. Supriiiiise!!!, urlara din strafundurile tehnologiei moderne o sleahta de megabiti pusi pe şotii… De data asta, ansamblul meu de rami, gigabiti, harduri si toate cele se hotari sa nu mai mearga mai departe dupa prima pagina cand deschizi un computer. Stiti voi, aia cand iti arata procesorul, cate kile de rami ai si ar trebui sa continue sa-ti spuna si hard-ul si toate cele.

Innebunesc, dar incerc sa-mi pastrez calmul. Dupa doua reseturi, totul la fel. Dumnezeule, daca mi s-a ars hardul?! Totusi nu-mi miroase a nimic. Dar poate sa moara si fara sa puta, nu?! Eu cred ca imi voi pune capat zilelor in momentul in care mi s-ar arde hardul actual. Am niste chestii pe el de care sunt tare mandru ca le posed. Imi spun de un an de zile ca-mi iau un kil de dvd-uri sa-mi fac backup. Mda, una zici si alta faci, Misule! Pardon, boule!!!

Ma calmez nitel si incep sa gandesc. Pe rand: schimbam mufele de la panglici. Nu merge. La dracu, am vrut sa fie totul usor. N-a fo’ sa fie. Next! Poate s-or fi suparat placutele mele de ram. Scoatem, mangaiem, iubim si bagam la loc. Tot nimic! Hai sa scoatem bateria, sa resetam BIOS-ul. O scoatem, ne uitam la ea… Ce misto, am avut un ceas care mergea pe baterie exact identica. Un scurt flash-back cu perioada gimnaziului in care purtam la mana acel ceas magnific. Dar se termina repede, dupa ce bag bateria la loc si il pornesc, tot aceeasi pagina neagra o vad. Iar eu vad rosu in fata ochilor. Etapa a doua, suna un prieten…

Bai uite, aia, aia si ailalta. Frate, eu n-am mai patit asta! Great! Mai sunam unul. Fa aia, merge? Nu. OK, scoate hardul si porneste-l, tot la fel? Da. Asta e un lucru bun, nu e hardul de vina. Respir usurat. S-ar putea sa fie mai rau. Ma doare in cot, hardul meu e alive. Incearca si asta. Tot nimic. Frate, nu stiu ce sa zic, habar nu am. Mergi cu unitatea undeva, pune alt hard, vezi ce se intampla. Apoi baga hardul tau in alta, nu stiu. Incearca, vezi care e treaba. Thanx, amigo!

Suna iar in toate partile, ba care esti pe acasa? Hai incolo, cara unitatea, explica problema si procedeaza. Hardul meu buta pe unitatea lui. Nice, e chiar in viata. Apropiatii mei stiu ca tin la hardul meu cam ca la maica-mea :) Isi muta omul hardul pe unitatea mea. Merge!!! WTF?! Ia muta hardul meu inapoi in unitatea mea. Merge si aici!!! Ba ce puii mei?!?! Ce-mi scapa?! Imi inchid totul si revin acasa. Si aici totul functiona… Nu mai inteleg nimic. Se prinde cineva ce fu?

Insa nu se incheie totul aici. Montez totul la loc, fericit nevoie mare mai ales ca n-am pierdut nimic si pentru ca zau ca nu vroiam investitii in afara planurilor. Pornesc porcaria… mouse-ul nu merge. Damn, batrane, chiar esti mort. Nu-i nimic, mai sun un prieten, vreau un mouse. OK, rezolvam, ai nitica rabdare. Imi aduce, intr-un final, mouse. Plug, restart. Mouse-ul merge, nu-mi merg tastele… Ce dracu’ ba, sunt fraieru’ lunii?!?!?! Scot, bag la loc, restart, desi jur ca totul era in regula. Imi pun si-un rinichi la bataie cat de sigur sunt. Din fericire, totul merge acum. Heh…

Daca tot am pomenit-o pe Ada pe aici, hai sa mentin ziua de azi pe aceeasi tema. Stateam azi la cioace, dupa muuuult timp, cu stimata-mi colega. La un moment dat, domnisoara incepe sa-mi povesteasca niste lucruri. In prima faza, trebuie sa si sa-i recunosc ca eram sceptic. Nu eram in modul povestiri in niciun fel, am lasat-o sa vorbeasca, neschitand macar vreun gest, vreun emoticon sau vreun audible. Asta e Ada, stii ca relatia noastra se bazeaza pe adevaru-l verde-n fata :)

In orice caz, cel putin dupa prima povestire, am inceput sa prin un urias interes. Am sa vi le scriu si eu aici. Acum eu nu stiu daca sunt bancuri readaptate, povestiri din auzite sau mai stiu eu ce, dar nici nu ma intereseaza. Conteaza ca eu azi cand le-am auzit am ras bine de tot. Si cum alte idei de alte articole de alta categorie si de alt nivel nu am, realmente deloc, procedam:

Imediat dupa revolutie, un botosanean ia un sicriu din oras si-l duce undeva la tara pentru ca el dispunea de un papuc. Mentionam ca e vorba de-un papuc din acela descoperit. OK. In drum spre satucul asta, omul ia un nene la ocazie, spunandu-i insa ca nu poate sa-l ia in fata pentru ca e cu cineva si daca doreste, il poate lua doar in spate, in portbagaj. Omul e de acord, nea’ soferu’ nostru il avertizeaza ca in spate e un sicriu, dar e gol si deci sa nu se sperie si toata lumea porneste la drum, bine-mersi.

La un moment dat, in drum spre destinatie, incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Pasagerul de ocazie se gandeste astfel sa se bage in sicriu sa nu ajunga acasa ud leoarca. Dupa vreo cativa kilometri, soferul nostru mai ia la ocazie, de mila de cat de tare ploua afara, inca vreo trei oameni care mergeau taman in acelasi sat. Aceeasi poveste, poftiti in portbagaj, nu va speriati de sicriu. Intre timp insa, omul nostru care se ascunsese de ploaie inauntru adormise. Doar ca la un moment dat, se trezeste. Scoate o mana afara din sicriu si-l intreaba pe unul din cei cu care impartea portbagajul: Auzi nea’, mai ploua afara?!

Toti care erau in spate, in papuc, au sarit din mers cat au putut de repede si urland ca din gura de sarpe de spaima ce-au putut s-o simta cand nu doar ca au vazut mana care iese din sicriu, dar au si auzit vocea aluia intreband de ploaie. S-ar parea ca treaba asta a fost data si in ziar…

Si o a doua poveste, poate si mai incredibila…

Un oarecare coleg de fabrica al tatalui Adei, imediat dupa revolutie, avand in vedere ca se deschisesera granitele, se hotaraste sa dea o fuga in Polonia, asemenea multor romanasi. Ii spune nevestei planul, iar apoi vorbesc intre ei sa mearga si soacra lui, avand in vedere ca ea isi dorea din suflet sa vada o tara straina inainte sa moara.

Asadar, pleaca famelia in Polonia, ajung, doar ca dupa doua zile moare batrana. Probleme mari, avand in vedere faptul ca decesul peste hotare pe atunci implica niste formalitati aproape grotesti. Asa ca se hotarasc sa nu declare decesul. Pun la cale sa cumpere un covor in care s-o puna pe soacra, procedeaza si purced spre casa.

La granita, pentru ca se statea imposibil de mult, cuplul adoarme. In masina, cu baba in covor cu tot in portbagaj. Dimineata, cand sa plece, masina sparta, mai exact portbagajul deschis si golit. Covorul? Si el, furat… Oamenii nu au mai declarat furtul, interesanta ar fi fost reactia hotilor care, avand in vedere ca totul era in proximitatea granitei romanesti, aproape sigur erau si ei romani…