envi

Hai, nu fiti fricosi sa recunoasteti si nici nu fiti fricosi sa i-o recunoasteti. Il aveti acolo, la indemana, printre toti prietenii vostri, sunt convins! E tipul acela care, indiferent de subiectul conversatiei, fie ca e vorba de disparitia padurii tropicale, de transferurile din campionatul olandez de fotbal, sau de Geanina din anul intai, de la Litere, el a auzit de fiecare, nu e strain de nimic. Si nu, el nu e genul de om mini-Dumnezeu care le stie pe toate, pentru ca ceva il difera. Ceva esential! Faptul ca, spre deosebire de acesta, atotstiutorul(din mandrie) habar nu are despre ce e vorba! Read the rest of this entry »

“Credeam ca cel mai rau mod in care as putea sfarsi e sa fiu singur. De fapt, mi-am dat seama ca cel mai rau e sa sfarsesti langa oameni care te fac sa te simti singur.”

In acelasi an calendaristic in care postul asta se va fi scris, am reusit – da, e o reusita, fara indoiala – sa-mi dau seama exact cu ce fel de oameni imi plimbam zilele. Printr-o conjunctura favorabila desfasurarii unor fapte decisive, as spune ca niste vizibile pierderi s-au transormat in veritabile castiguri. Exista acel moment decisiv in viata in care, dintr-o sleahta nemarginita de prieteni de tot felul si insuficienta baterie la telefonul mobil incat sa suporte toate apelurile, sita cerne frumos demnii de ceea ce poti oferi tu.

Initial, sentimentul e unul de singuratate si debusolare. Treptat, cu putina rabdare, intelepciune si optimism, ajungi sa-ti dai seama ca nici nu se putea sa ti se intample ceva mai bun. E acel moment in care ramai cu acei doi, poate trei oameni din afara familiei care nu-ti intorc spatele nici la a patra bere, nici la a doua despartire, nici la urmatoarea ruda decedata, nici cand trebuie sa muti un dulap si nici de ziua ta de nastere. E un moment in care superficialitatea unora iti e cel mai bun prieten: ii demasca si te convinge sa faci cea mai inspirata alegere, sa te stergi singur dintr-un peisaj daunator.

In momentul in care iti dai seama ca oameni cu care te-ai imprietenit in online iti sunt mai repede alaturi si altii pe care-i cunosti de cu jumatate mai putini ani decat cei pe care-i credeai de-o teapa inalta si onorabila, e mai bine nu sa-ti blestemi zilele, ci tocmai atunci e mai bine sa multumesti destinului. Mai ales daca s-a intamplat ca pretul astei gaselniti sa nu fie dur si regretabil.

Nu, nu dispera ca nu mai ai o mie de amici, fii recunoscator ca majoritatea s-au evaporat, nici nu stii de ce ai scapat. Iar aia care sunt inca acolo, p-aia pretuieste-i, aia nici nu te vor lasa sa fii singur, nici nu te vor face sa te simti singur…

Eu cred ca e o intrebare justa pe care putini ne-o punem inainte de-a ne-o oferi cu totul…

Romanii, luati ca populatie chinuita, saraca si proasta, iti vor zice ca in biserica. O mare prostie! Ma rog, masele in general sunt proaste si usor de manipulat, daramite sa mai fie si mase de romani. Cu tot respectul, mai mult sau mai putin, pentru natiunea mea, suntem cretini, taica! Nu in biserica, niciodata! E o masina de facut bani, scutita de multe, adapostita de niste reguli si principii nitel prea puternice, teoretic si din pacate.

In cine atunci? In parinti?! Am avut incredere in taica-miu si m-a lasat singur prin 2006, fix cand, probabil, aveam cea mai multa nevoie de el. Ai stiut tu sa fii o pacoste, batrane, dar mi-e dor de tine de mor! Nu prea mai am eu incredere in tine de-atunci, dar deh…

In persoana iubita?! Fii serios… Niciodata pana dracu’ stie cand! Nu investi acolo niciodata mai mult decat primesti. Axioma zice clar: ti-o iei peste bot, fara indoiala! Ati patit-o si voi, am patit-o si eu, n-are sens sa detaliem. PeSeu: pentru masculii alfa care vor hahai la faza asta, MUIE! Nu va cred!

Si atunci, ma intreb, in cine dracu sa am incredere?!

In mine insumi… Teoretic asta ar trebui sa fie cel mai bun raspuns la intrebare. Reiau, raspuns la intrebare, nu inseamna ca si solutie la problema. Dac-am avea cu toti increde in noi insine asa cum ne incredere, ca prostii, in altii, ehe, ce bine-am mai duce-o si ce “MUIE CRIZO!” am urla. Dar nu, nu e cazul, si aici suntem restanti si nici nu cred ca vom progresa prea curand.

Bun, atunci, eu in cine sa am incredere, monser?!

Subsemnatul are o prietena. Buna spre foarte buna, sa-i zicem Arabela. Arabela e solo, nici o obligatie, nimic. Merge frumos intr-un oras al Romaniei, in vizita la prietena ei cea mai buna. Acolo intalneste un guguloi, sa-i zicem Marian. Marian, baiat respectabil si cu destul vino-n-coace, pica indragostit de Arabela mea pana chiar in punctul in care, pentru cateva minute – si cica si foarte placute – au fost acelasi organism. Problema era ca acasa, pe Marian il astepta fumei-sa, veche in relatiune de vreo trei ani si ceva. Remuscari, procese de constiinta, Arabela care totusi pica si ea putin indragostita, in orice caz omuletul incepe sa-si puna intrebari. Pica in faimoasa legenda cum ca pe la trei ani vechime, o relatie isi traieste primul prag cu adevarat decisiv si se desparte frumos pentru a fi cu Arabela. Read the rest of this entry »

O bere, doua… Peste vreo ora si ceva, a patra. Toate la doza, toate Tuborg. Bune, reci pentru ca le tinusem in balcon. Frigul de-afara pare sa fie si folositor, nu doar killer de vagabonzi, unii chiar si nevinovati. Raceste berea misto de tot, natural. Beau o bere racita natural, infrigurata de ma-sa natura. Ce porcarie…

O senzatie foarte misto, cand bei o bere rece intr-un mediu cald deci implicit si tu infierbantat, e ca incepi sa transpiri. Dar nu ca dupa fotbal pe plaja sau sesiuni de gimnastica. O transpiratie din aceea usoara, pe care mai degraba doar tu o simti. Cred ca e de fapt efectul unei bauturi racoritoare pe o clima uscata, Baragan-in-august like.

Dupa ce-o termin si pe-a patra, holbandu-ma in sticla colorata a unui monitor old-school, ma gandeam la faimosul aforism cum ca prietenii ti-i cunosti la necaz. Oh, cat adevar… Stii, cand esti micut si esti gata sa te imprietenesti cu cineva pe cel mai simplu si tampit motiv, adica doar pentru ca, de exemplu, amandurora va place inghetata, iar daca mai aveti si o aroma in comun pentru care ati fura marunt din poseta mamicii, sunteti best friends, notiunea de prieten nu prea exista. Adica nu ai decat, de fapt, un imens camp de omuleti de varsta ta, plus/minus doi, trei, iar in cazurile in care dai peste niste viitori oameni de nadejde, chiar patru ani. Dar prieteni?! Hmmm… Nici macar ala care sare pentru tine sa-ti ia mingea de la ala mai mare nu e. Nu, nu!

Si apoi, incepi sa cresti. Gata scoala primara, deja in gimnaziu se creioneaza beton ideea de grup, bisericuta, apartenenta la una din ele si, in final, eticheta. La liceu, e cam la fel, doar ca la un nivel nitel mai ridicat, mai serios, mai de varstele alea. Acum deja iti cauti omuleti pe criterii de imbracaminte, muzica, smoker sau non-smoker etcetera. Parerea mea e ca acum se formeaza caracterul, personalitatea, acum se descopera cu adevaratul omul pe el insusi. Si nu ma refer la faptul ca-ti gasesti puţa…

Si vine facultatea… Si gata! Aici deja devii semi-adult, catre fulltime-adult chiar. De-acum incepi sa-ti scurtezi din ce in ce mai drastic cercul/cercurile. Esti prea obosit sa te gandesti macar sa intretii toate acele relatii din liceu. Lumea se imparte, mai si pleaca, se mai si uita. Aproape ca iti poti numara pe degetele de la maini omuletii cu care umbli in fiecare weekend sau vacanta. Sigur ca mentii unele contacte, sigur ca nu incetezi sa cunosti oameni noi si sigur ca esti capabil sa-ti creezi si alte relatii, dar niciuna nu dureaza. OK, poate una-doua, aleaa de iubire… Alta discutiune, nu aici.

Iar daca tot devii din ce in ce mai adult, apar responsabilitati si nevoia de decizii. Si se intampla sa mai si gresesti, esti om, ce pastele ma-sii! Se intampla sa mai treci printr-o pasa proasta. Se-ntampla sa-ti moara cineva drag, din familie. Se intampla sa fii la debutul a ceea ce inseamna situatiile limita, situatiile in care trebuie sa actionezi si nu doar sa te invelesti in pasivitate. Si fie ca iei calea cea buna sau, din contra, cea mai proasta posibila, se poate sa treci prin momente aproape insuportabile. Si atunci ti se filtreaza toata sleahta de prieteni. Sau… asa-zisi prieteni, unii, pana atunci…

Atunci iti vei da seama cine ti-e alaturi, cine te suna in fiecare dimineata sa vada ce mai faci dar daca nu-i raspunzi dupa trei sonerii, stie sa si inchida pentru ca simte ca dormi si stie ca dormi foarte putin si vrea sa te lase sa prinzi cat mai multa odihna. Cine ramane cu tine o noapte intreaga, vorbindu-ti prin legatura iconitei galbene de langa ceas, cine isi gaseste zece-douazeci de minute pe zi sa-ti scrie unul, doua sau poate chiar trei mailuri desi e la mii de kilometri departare si mai are si un job de zece ore pe zi. Cine stie ca nu ti-e bine si te suna pana te scoate din casa, sa iei niste guri de exterior, sa schimbi aerul din plamanii suprasolicitati de spasme si supraventilatie.

Un prieten in adevaratul sens al cuvantului nu-ti va spune niciodata “Asta e, totul trece”, “E mai bine asa, e mai bine pentru tine”, “Gandeste-te ca nu aici era ceea ce era pentru tine, ti-a trecut glontul pe la ureche”, “Nu se merita, nu te merita”. NU, sau macar niciodata nu inainte sa te intrebe ce faci. Ce mai faci, ce vrei, ce s-a intamplat, ce simti tu si ce crezi tu. Un prieten te asculta, te lasa sa vorbesti, uneori te lasa sa te lamuresti de unul singur cum e mai bine. Cele de mai sus sunt doar texte care atesta doar prezenta, niciodata implicarea. Luati-le ca si mesajele de Craciun, trimise la toata agenda: exista, dar nu inseamna nimic, in cel mai bun caz doar obligatie… Obligatie?!

Si dupa toate astea, iti dai seama uneori cat esti de singur… Sau poate viceversa?! In orice caz, atunci castigi oameni si pierzi buruieni. E ca si cum iti plivesti micuta gradinita cu flori…

Mai suportati un embed?!

Citeam ieri, pe blogul lui arhi, un articol dragut si pertinent pe tema prieteniilor pe internet. Un exemplu de diferenta intre off si online, intre mIRC si noile modalitati de socializare… Printre comentarii am mai gasit si cateva fraze iscalite de Dojo, pe care am sa vi le citez mai jos:

Eu am cunoscut iubirea vieţii pe net .. îmi scria pentru o emisiune de a mea de acum vreo 9 ani. Am corespondat pe email 3 ani şi ne-am cunoscut doar de curiozitate, fără nicio altă intenţie.

Am împlinit în octombrie 7 ani de când ne-am dat seama că ne iubim. Şi nu exagerez când spun că este iubirea vieţii.

Clar unii nu înţeleg cu ce se mănâncă internetul. Şi partea tristă este că unii dintre neinformaţii în cauză nu sunt chiar proşti în general sau lipsiţi de ceva cultură.

Asa ca poate ar trebui sa scapam, usor usor, de prejudecata cum ca prietenii pe internet nu exista in adevaratul sens al cuvantului… Eu ii am si sunt oricand deschis sa-mi fac si altii. Si va asigur ca, uneori, ei au fost prezenti pentru mine in momente in care cei cu care am crescut erau absenti.

1. M-am saturat de stilisti! Asadar, pentru toata lumea: un stilist este un stelist moldovean;
2. Pentru cei care inca o patesc cu bancul cu TIMPUL… Raspundeti cu bancul cu TITU: “Ti tu-ntra mea”;
3. Voi astia care va stiti prietenii mei apropiati, buni si nepretuiti: daca as comite o crima, m-ati turna la politie?