envi

Din ciclul “lumea pune intrebari stupide”:

1. Ma rad pe cap de un an si jumatate. La inceput o faceam in fiecare zi, apoi cam la doua zile, acum ma rad cam de trei ori pe saptamana, dar in principiu cam toata lumea ma stie de chel. Nimeni nu mai stie cum arat cu par, multi imi povestesc chestii de genul “am dat azi peste niste poze in care aveai par, aratai ciudat”. C-a fost primavara, iarna, canicula, ger de crapa sinele de tramvai, ploaie sau explozii nucleare eu aveam capul chel. Si toata lumea o stie!

Intrebare de baraj: De ce te razi pe cap, nu ti-e frig?

Raspuns, ca sunt ciumeg: Ba da, manca-ti-as, ma cac pe mine de frig, dar vreau sa ma dau smecher.

Raspunsul logic: Eu nu sunt o muiere, bah! Nu-s de aia care merg cu blugi cu talie joasa si cu tricoul din clasa a patra ca sa ma dau sexoasa chit ca stiu ca o sa racesc la pizda si o sa pis sange. Daca ma rad pe cap, ma rad pentru ca asa-mi place, ca-mi convine, ca mi-e comod. Prosti!

2. Mai vin si plec dintr-un oras in altul. Uneori sa intampla se plec mai mult timp, alteori se stie ca plec mai departe. Intr-un apoteotic final de episod, ma intorc, totusi, acasa, in oraselul meu de provincia provinciei. Si aterizez, unde oare?!, pe postamentul scarii de bloc unde am crescut. Sparg o samanta, suier dupa o liceeana, sug o bere si asa mai departe. Sunt acolo, orasul e mic, lumea se stie cu toata lumea.

Intrebare de baraj: (vazandu-ma acolo, nu zic de cazurile la telefon sau pe messenger) Ai venit acasa?

Raspuns, ca sunt ciumeg: Nu.

Raspunsul logic: Chiar crezi ca mi-am facut laborator de clonare si am facut vreo sase mii ca mine si ii tot trimit unde am nevoie sa fiu?! Daca sunt acolo, daca ma vezi acolo, unde crezi ca sunt?! Doua sfaturi: ori incepi cu cand si am si eu ce sa-ti raspund, ori bagi imediat dupa, repede, ceva de genul cat stai? sau ceva de genul asta. Prosti!

1. Mi-am dat seama ca lumea ma ia de si mai prost decat sunt deja. Vom repara curand asta, promit!

2. Un leu pentru fericirea eterna? Nu, mersi, mai bine imi iau o cafea de la automat.

3. Oare cu leul ala, as putea sa cumpar o teleportare direct in martie?! Nu de alta, dar sunt satul de atata zapada, frig, ghetus si muie iernatica. “Mama Natura e o curva”, zicea un amic. L-am completat si eu: “Ca orice femeie, nu?!”

4. Iar daca mi s-ar fi dat un leu de fiecare data cand am fost facut frustrat, acum nu stateam sa scriu pe blog, ci eram in Haiti, blestemandu-mi soarta ca mi s-a futut paradisul pe care mi l-am construit cu miliardele stranse de pe urma epitetului. Pentru chibiti, insa, mi-am deschis un tumblr de frustrari cronice. Aveti voie la orice acolo, efectiv!

M-am saturat de numerologia asta trasa de par si de felul in care gandim in functie de ea! Ce e 666?! De ce inghetam cand il vedem?! De ce 13 si nu, de exemplu, 18? Ce are 13 in plus fata de oricare alt numar?

Stau si privesc din postura unui spectator amuzat, dar si pe alocuri enervat ,de cat de repede acceptam niste clisee cretine apropo de niste numere banale. 666 ala e o mizerie incredibila. Vai, sunt la postarea cu numarul 666, oare cum o pot evita?! Ghici ce, nu o poti evita pentru ca asa e numaratoarea inca din timpuri stravechi. Dar stii ceva? E un numar oarecare, la fel ca si 245, 674 sau 855. Innebunesc cand vad ca 666 are niste conotatii oculte, diabolice. Ca e numarul dracului, ca simbolizeaza nu stiu ce aghiuta care nu stiu ce face. Zise cine, dovedit-a cine?! Prostii, mizerii. Nu ma intereseaza nicio poveste apropo de numarul asta. Inca nu mi-a fost dat sa vad pe cineva posedat pentru s-a nascut pe 6 iunie si inca ceva cu 6 in coada, de exemplu… Continue reading »

Si cand credeam c-am ajuns la o varsta in care mediul inconjurator sa-mi fi servit din toate superficialitatie feminine…

Discutam deunazi cu o prietena. De toate, nimicuri, orice. La un moment dat insa, a reusit chiar sa-mi si capteze atentia. Cu ce altceva, decat c-o prostie, c-o ineptie, bineinteles. Domnisoara, inca, ma intreaba foarte senin: Bai Misule, eu sunt bruneta, stii doar. (deja in gandul meu se profila un zambet macar hectometric) Citeam undeva ca femeile se distreaza si isi contureaza o viata sociala mai activa si mai pasionanta in functie de culoarea parului. (hectometru atins, asteptam continuarea) Si concluzia studiului aluia era ca blondele se distreaza cel mai bine si mai mult. (opt hectometri, inca numaram) Si ma gandeam, ca si-asa sunt dupa ce-am rupt-o cu prostu’ ala, sa ma vopsesc blonda. E si o schimbare pentru mine, o schimbare poate binevenita si poate am sa reusesc sa ma si distrez altfel pentru ca acum simt ca duc o viata anosta. (kilometru)

Va las sa mai cititi o data si continuam… Continue reading »

In weekend-ul in care tocmai se sfarsi recent, au fost doua sarbatori insemnate in calendarul crestin-ortodox. Sambata, 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul iar duminica, 30 august, Sfantul Alexandru sau Alexele sau cum i-o mai zice. In fine, sunt chestiuni pentru care am cautat in calendar pentru ca…

… eu nu sunt un tip religios! Deloc! Ba din contra, cred ca sunt contrarul – totusi decent si inca pe fix – al crestinului de maxima credinta. Habar nu am de multe lucruri din calendar, obiceiuri si alte cele si singura data cand am postit a fost acum un an sau doi, obligat fiind de situatii civile, cu ghilimelele de rigoare. Ba mai mult de atat, cu riscul de-a starni o mardeala cibernetica in comentarii – dar-ar bunul Dumnezeu! (retineti aceasta rugaciune!) – sunt unul din cei care, desi crestin-ortodox, nu sunt deloc de acord cu multe din ceea ce presupune aceasta religie. Nu-mi place ritualul bisericesc deloc, modul in care se fac slujbele din punct de vedere al cantatului nu-l sufar si in niciun caz nu-mi starneste spirit religios si apropiere de cel din ceruri, iar despre obiceiurile de la inmormantare si spovedanie nu mai discut pentru ca ar trebui sa folosesc niste cuvinte si expresii care sa denote niste opinii poate prea acide pentru publicul larg.

Urasc ideea de parinte, popa si tot alaiul de oameni ai bisericii insa asta e aplicata strict pe Romania si ai sai oameni de rahat. Si aici voiam s-ajung: suntem un popor religios pana-n toate panzele sus albe ale Sperantei. Bagi un sondaj pe strada, intrebi doua mii de oameni in cine au incredere si toti boii iti vor spune sus si raspicat: biserica! Ne sculam cu noaptea in cap sa prindem loc in primele randuri la slujba nu stiu cui de nu stiu ce zi. Stam la rand zile si nopti si inca o data pe-atat sa punem mana vreo patru secunde pe-un vesmant cu niste oase sub el poate-poate o sa fim mai sanatosi, mai voiosi si la punga mai grosi. Ne scufundam casa in ramuri de nu stiu ce plante impodobite cu vata pe ici pe colo pentru ca, vezi Doamne, sunt sfintite si-l tin pe dracu’ la usa si noi o sa fim in palmele generosului Mantuitor. Mergem si lingem duzine de icoane – fie vorba intre noi, pe care si-au lasat alte sute de mii de omuleti zabalele dar nu mai conteaza, Dumnezeu purifica – sa ne dea Cel din ceruri de toate si sa ne binecuvanteze cu bunatatea si iertarea lui.

Mai mult de atat, suntem rai si inversunati si intram in modul “razboi cu pacatosu’” cand sesizam vreun idiot care nu-si stie religia. V-am mai povestit nu stiu cand ceva ce m-a – aproximativ – determinat sa dau de pamant cu babutele fanatice ale satului romanesc. Ast’ weekend, sambata mai exact, discutam cu un neam de gradu paispe’, ca ar trebui sa-mi spal niste haine la care omul a sarit ca ars cu marcajul pentru boi ca sa nu care cumva sa fac prostia asta si nici dus sau sa ma barbieresc sa nu ma gandesc. Intreb de ce, gandindu-ma ca poate e vreun Earth Day – Stop consumului abuziv de apa, urmasii tai merita o viata mai buna. La care primesc un raspuns c-un ton ca de la doxa la rahat ca e mare sarbatoare cu cruce rosie in calendar. M-a pus naiba sa intreb si ce sarbatoare o fi. “Cum adica ce sarbatoare?! Taierea nu stiu cui. Cum sa nu stii fratele meu?! E o sarbatoare mare, mare de tot, nu se face sa nu stii.” Ete nu stiu, imi iau unghira s-o pun de sepuku? Pen’ca sigur nu merit sa fac umbra planetei.

Intelegeti ce vreau sa spun?! Suntem niste pseudo-religiosi de ne sar coastele din stern. Mergem la biserica, marea casa a Domnului in care oricine e primit, oricand – dar care se si inchide, logic, ca e cu orar la noi in tara – doar cand avem nevoie (apropo de rugaciunea mea de adineauri!). Sesiune? Reportaj TV cu patru mii de studenti care baga lumanari si sug icoane. Necaz si boala? Genoflexiuni si stat in genunchi maraton! Nu stii ce sarbatoare e, nu postesti, nu-ti tai unghiile? O sa te sparga Dumnezeu cu bataia, fii sigur! Preotul? O ilustra entitate, undeva in ceruri fiind locul sau! Dascalul? Ce voce frumoasa are, offf! O minima si incoerenta gluma blasfemica? Pe cruce cu ei si sa le dam foc! Cenzura religioasa puternica si negandita! Si chiar si asa, cu mersul cu forta, imediat cum iesim din biserica ne revenim, nicio problema.

Mi-e sila de-un popor care si-asa a imbratisat o religie absolut sinistra din multe puncte de vedere dar, chiar si cu asta in vedere, isi bate joc de ea intr-un mod gratios. Nu avem cultura religioasa, suntem doar niste bivoli care credem in ceva pentru ca trebuie si la care mergem doar cu rugamintea, cu cersitul. Sa ne dea, sa ne scoata, sa ne inteleaga, sa ne creada. Bai Dumnezeu, Tu nu te-ai saturat?!

Ptiu, sa-mi bag picioru’ nu alta…

A trecut o saptamana si mai bine de la ultimul meu articol. Nici n-am mai verificat daca mai sunt prin ‘roll-urile altora, chestie pentru care am muncit ca s-o dau acum cu bata-n balta ca-n povesti. M-a amuzat nitel cand blogger.com m-a intrebat de parola la Sign in, chestie care nu mi s-a mai intamplat de multisor. O fi uitat si el si Mozilla care-i treaba pe aici. Deh, ochii care nu se vad se uita. Pardon, tastele care nu se apasa se prafuiesc. Nu! Eh, in fine, prins-ati ideea, ma gandesc eu…

N-am scris un rand apropo de tot tambalaul de Paste. Oricum, ideea mea era atat de comuna cu ce-a scris toata lumea, incat probabil ca n-as fi contribuit cu nimic nou. Cred ca nici modalitatea mea de a expune faptul ca Pastele e inca un motiv trecut in calendar cu rosu sa mancam si sa bem ca niste sparti fara fund, caci asta era abordarea mea, nu ar fi fost alta decat a altora. Si am mai spus-o ca daca n-am macar un procent minuscul de ceva altfel decat restul omenirii, nu procedez.

Intre timp mai fu si un cutremur…

Misto, n-am ce sa zic. Eu, la etajul doi, l-am simtit destul cat sa ma miste putin pe scaun. Si vorba aia, ditamai omu’ de-un numar de trei cifre de kilograme. Interesant a fost aftermathul. Pardon, ceea ce s-a intamplat dupa, nu de alta dar nu mai roenglezez prea mult ca se supara nevasta-mea. Pe twitter a fost beton. #pman a fost minciuna! Chiar retin cateva chestii foarte misto, gen Ce cutremur ma, a dat Dumnezeu BUZZ!!! sau replica mea personala, cea care m-a si insurat, cred, anume Cumpar cutremur pen’ca nu mai stiu cum altfel sa fac o femeie sa tremure!.

Bineinteles ca la TV-eu s-au inceput discutii, presupuneri, cifre. Ca vezi Doamne, trebuia un tremurici de asta ca parca trecu un camion mai zdravan pe strada ca sa mai invatam o data ca daca e sa fie pe bune, se prabuseste lejer o juma’ de Romanie si murim intr-un numar decent pentru topurile all-time. Un mare cacat!!! Si daca dam la televizor, ce?! Incepe lumea sa-si renoveze casele? Ati simtit careva nevoia primordiala de a cumpara vreo cativa metri cubi de BCA sa improspatati vreo temelie, ceva? Hai, serios… Pierdem timp, spatiu de emisie si cam atat…

In fine, cam atat cu ce-a fost de cand eu n-am mai fost pe aici. Nu mai promitem nimic. Frecventa in articole, prezenta mai sustinuta etc. Nu! Ce-o fi o fi. Doar un lucru sa mai spun: de inchis, nu inchidem pravalia…

La capatul unei zile istovitoare, dupa un ness si doua cafele si treaz inca de la doua sa trei de dimineata cu o zi inainte, desi angrenat in cateva activitati exceptionale, alaturi de lume si mai exceptionala, ochiul meu a fost, totusi, aproape maltratat la propriu de ceea ce se pare ca va fi noul trend pe capatul primaverii asteia si, probabil, si pe vara.

Sigur, inainte de a ma infinge cu capul inainte in niste opinii si declaratii vis-a-vis de fashion, moda, imbracaminte si chestii de genul asta, domeniu in care excelez doar la capitolul sa-mi frec una, uite-l/uite-o si pe ala/aia, desi credeti-ma, sunt mai elastic decat o coarda de bungee jumping cand vine vorba de stil si haine, ar trebui sa ma consult cu madamele din blogosfera cu o minte si experienta potenta si verificata. Insa am sa-mi asum riscul de intai a comenta si apoi a ma verifica. Ca-mi permit, ce aia ma-sii. Asa ca, Roxana Radu, Diana Bobar, aceste centuriste calificate din mediul online, asa numite de catre, de fapt, alte wanabee centuriste efective… sa ma lamuriti si pe mine, candva, asupra a ceea ce am observat eu.

Din cate stiu, Romania sta prost de tot capitolul ecologie, protectia mediului si educatie in privinta acestora. Adica, sa fim seriosi, imediat cum se topeste zapada si da caldura, infloresc pungile si peturile de pe campurile si poienitele din paduri ale patriei de cred ca am putea fi, lejer, numarul unu cultivator al lumii moderne. Ce granarul Europei, mai degraba plastic-providerul ei. Ma si gandeam la un moment dat, oare peturile de Evian pe care le importa romanasii sau pungile de mai stiu eu ce porcarie straineza, n-or fi din plastic reciclat de pe-aci, de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice?

Si totusi, cum dracu’ de toata lumea poarta verde?! Si cand ma refer la toata lumea, vorbesc despre un procent urias din cei pe care i-am vazut eu azi. Simpli trecatori, oameni cu treburi normale, angrenati intr-un cotidian plictisitor si solicitant, intr-o zi efectiv normala de marti, aprilie si intr-un an care, cel putin la inceputul sau, nu anunta nimic la nivel national sau planetar asupra vreo unei actiuni ecologice sau mediu-protectoare. Verde inchis, verde lime, verde sters, verde murdar, verde pe jumatate, verde pe maneci… Tricouri verzi, tricouri verzi in dungi, camasi verzi in carouri, pantaloni verzi, genti verzi. Verde, verde, VERDE peste tot!!!

Si nu ma intelegeti gresit, nu e ca si cum am luat contact cu lumea exterioara doar din postura de fumator la geam sau dintr-o cursa dus-intors pana la brutarie. Nu, am fost mai degraba pe-afara decat in locuri incadrate de pereti. Paranteza: incerc sa-mi aduc aminte daca am avut de-a face si cu pereti verzi.

Asa ca, explicati-mi si mie, un om pentru care moda e un domeniu si o lume total inabordabila din simplul motiv ca nu cred ca ma voi putea ridica vreodata la standardele preferintelor si viziunilor celor implicati, vara asta purtam verde? S-a decretat in secretul ordin al modei mondiale ca toti muritorii de rand vor purta nuante de verde, dandu-se astfel ordine producatorilor de orice rang sa-si concentreze atentia pe aceasta culoare? In magazine vom gasi doar asa ceva? In final, voi trebui sa ma gandesc sa-mi procur si eu ceva verde, orice? Ca eu n-am, dom’ne, nimic de culoarea asta si nu vreau sa fiu exclus din societatea decenta. Vorba aia, haina il face pe om…