envi

In primul rand, note to self: lasa cateva minute in plus fata de cele existente intre spalatul pe dinti si o eventuala gura de Fanta sau suc de portocale. Oh boy, e crancen. Nici nu stiu cum pot sa descriu gustul acela. Pasta de dinti cu portocale nu tine, mai degraba merge ciocolata alba cu caviar, cel putin asa am inteles de la TV.

Ma trezii la opt si un pic si, cand ma uitai pe geam, am zis ca e vara afara. Soare, senin, niciun fel de vant si lumina multa. Daca nu as fi vazut teii astia din fata blocului ca-s goi ca fufele din ziare, as fi zis ca-i august, parol. In momentul asta, am crezut ca va fi o zi beton. Inselatu-m-am…

Cel putin pana acum, today is not a fine day for science, ca-n Dexter… Am intrat in dus, m-a convins tricoul. Imi soptea ca sub el se petrec seisme. L-am crezut pentru ca-i portocaliu si simpatic, nu vreau sa-l pierd si pe el ca pe cel rosu. In curs de a-mi pregati o apa optima, pentru ca foarte greu si rar reusesc sa dispun de apa perfecta, m-am fript de doua ori. Parca eram un os de bors de sapun si zarzavaturi de sampon. Si-asa intotdeauna m-am considerat marfa buna pentru canibali…

Din baie si pana in camera, pe vreo cinci metri de distanta, am dat degetele fiecarui picior in parte de cate un toc de usa. Dureros!!! Astept, undeva pe langa Craciun, unghii negre la ambele membre locomotorii. Mi-era si mila de mine de fiecare data cand am auzit pocniturile falangelor in brutalul contact cu lemnul masiv. Al doilea note to self: incearca fie sa te inveti sa porti papuci de casa, fie sa-ti pui tocuri de burete sau de spuma poliuretanica.

Am nepot, trebuia sa intre si el in ecuatia asta caci fara dumnealui, orice zi proasta nu-i deloc proasta pana nu-si baga ursul, pardon EL, coada. Sezut pe pat, in curs de a-mi turna pe mine textilele cele noi si curate, ca dupa baie si ca de sarbatoare, primesc o lovitura in zona capului. Un obiect de metal, sub forma de tacam, ma izbeste in moalele tamplei. Din prag, nepotul radea copios. Dintotdeauna am stiut ca are abilitati de tintas, ganditi-va ca erau vreo doi metri jumate’, o lingura de metal si un cap marisor, dar el are doi ani. Stau si ma gandesc daca mie mi-ar iesi din prima. Nu-i prima data cand imi da una peste cap c-o lingura de inox… Al treilea note to self: inscrie-ti nepotul la tir, cu un mentor potrivit si cu multa munca, poate ajunge sus.

Si ca sa-mi inchei dimineata intr-o nota cat mai negativa cu putinta, imi suna la un moment dat telefonul. A mesaj. Totdeauna sunt nerabdator si extaziat cand suna a SMS, cine stie cine ce-mi scrie. Problema mea e ca mi-au scris Orange, sa ma anunte de inca o oferta. Ba, da’ minutele mele cand !#$%$%@ ma-sii vin? Tulai Doamne, cand uitai si eu de marlania asta ce m-a costat doua su’ de mii, imi mai trimit ei o oferta sa o iau la m… (delete) cunostinta. O sa-mi ia mult timp pana sa dobandesc curajul si convingerea sa ma infing intr-o oferta Orange. Realmente mi-e frica…

Hai, o miercuri placuta tuturor!

O zi de aproape vara, adica vacanta de vara. Eu, pustan stiurlubatic, in varsta de 9 ani si ceva, mandru component al clasei a treia si o litera, indiferent care. Colegii mei, aceiasi cu care am impartit clasa pana intr-a opta. Ma rog, cu modificarile de rigoare, plecari si veniri si asa mai departe. Fiecare clasa e o mica societate, cu lideri si drojdii, cu plecati si veniti, cu reguli scrise sau mai putin…

Revenind la moi. Trecusem deja peste obisnuitele prostii ce se fac in scoala primara: ma batusem cu creta, mi-am belit vreo cateva parti de corp cazand ca gogoasa pe macadam, m-am batut cu apa la scoala si am si trecut strada fara voie. Pentru toata insa, imi luasem liniutele peste palme. Era si misto de acum, invatatoarea imi crease un sistem tare interesant: la o abatare imi luam cate doua peste fiecare mana, iar la urmatoarele cu cate una mai mult. Recordul? Ajunsesem, intr-o luna de iarna, de la prea multi bulgari probabil, la cate opt pe fiecare palma. Dupa episodul acela, ziceai ca sunt Moromete, asa maini batatorite aveam…

Nu mai stiam ce sa mai fac pentru ca, totusi, ceva trebuia sa fac. Nu stiu acum care mai e mersul lucrurilor in lumea claselor primare, pe atunci insa toate fetele aveau pe cap coronitele sau diademele alea, cum naiba s-or mai fi chemand, care aveau si niste flori dintr-un fel de tifon numai bun de facut branza in el. Mi se par hilare, nu stiu de ce.

Da, ati ghicit. Ma apucase nebuneala intr-o zi si, fara sa gandesc prea mult, m-am apucat sa le tot trag de pe capetele saracutelor fete de la mine din clasa. Culmea e ca niciodata nu am fost un copil problema mai pe nicaieri, indiferent de situatie, caz sau imprejurari. Sau cel putin asa cred eu… Ei si tot luam, una de aici si o puneam pe cap si fugeam prin clasa cu ea pana ma prindea pagubita. Ceea ce nu dura mult, n-am fost atlet niciodata. Ma prindea, i-o dadeam, ea imi dadea una, eu radeam si imi cautam alta prada. Si inca una, inca una, tot asa.

Era distractiv dar, mai ales, aveam toata clasa care radea si aplauda si ma aprecia. Ce mai conta?! Aveam aplauzele audientei… Nu si ale invatatoarei. Nu se inventase statu’ de sase pentru varsta noastra, asa ca m-a prins alergand c-o din aia pe cap. Ah, si mai era si dupa ce se sunase, dumneai intarziind beton de tot dupa o pauza mare, or fi servind cafele lungi in ziua aia. Sau garnituri de branzoaice, in fine, cert e ca eu eram acum fata-n fata cu, practic, dracu’.

M-am oprit, fata m-a prins, rutina cu POC!, “da-mi coronita prostule”, doar ca eu nu am simtit nimic. Furcile mele caudine erau la vreo trei metri in fata mea. Prin fata ochilor imi treceau precedentele pozne, probabil ca voiam sa numar cate-mi iau azi. Calculasem ca vreo patru. PARFUM! Problema era alta… Madam invatatoarea nu se indreptase catre catedra si sertarul aferent in care se pozitiona linia de lemn care numai de tras linii pe tabla nu era…

“Mergi la loc”, mi-a spus. Si inca pe-un ton aproape mamos. Scapasem, abia asteptam sa vina pauza sa o iau de la capat. Scapasera doua fete din clasa, alea care-mi placeau mie mai putin, ca asa functiona pe atunci sistemul, recunoasteti. Niciodata nu bagai in seama decat fetitele care-ti placeau cel mai mult, restul fiind lasate la urma. Totdeauna am fost de acord ca superficialitatea crasa o gasim la copii, nu la barbati. In fine, alta poveste…

Deodata, o vad pe invatatoare ca se duce la una din fete din celalalt capat al clasei. Sopteau ceva, nu am inteles ce, cert e ca ii luase diadema de pe cap. Nu stiam ce voia sa faca cu ea, eu eram inca entuziasmat ca scapasem basma curata. Dintr-o data, simt pe cap o lovitura! Madam invatatoarea imi tuflise diadema aceea pe cap, dar o facuse atat de tare incat am crezut ca mi-a intrat vreo cativa milimetri in creier. Ca si cum era incinsa si capul meu era din plastic, credeam ca nu o sa mai scap niciodata de ea!

“O tii pe cap pana cand plecam acasa!” POFTIM??! Era ora 11, noi aveam ore pana la 1, cum sa o tin doua ore pe cap?! De fata cu toti cei din clasa?! Unde mai pui ca nu fusesem la toaleta, ma scapam pe mine, trebuia sa merg cu ea pe hol, in fata tuturor celorlalte clase?! Oh boy… Cum sa merg eu, ditamai baiatu’, cu doua flori de plasa pe cap?

A fost o zi de cosmar, toata lumea radea de mine, ma facea “fetita” sau “alba-ca-zapada” sau “urata adormita”. Unul a fost tare de tot, acum cand ma gandesc, el imi zicea “sailor moon”. Nu cred ca am sa pot vreodata sa descriu ce simteam cand auzeam rasetele, chicotelile si glumele tuturor pe seama mea. E drept, mi-am invatat lectia cu varf si indesat, dar va intreb, stimata draga invatatoare, daca deveneam gay?!

Pauza!!!

Pentru ca sunt plictisit si intr-o perioada prea putin fertila a creierului.

Pentru ca nu am sa scriu ceva doar ca sa mentin cota.

Pentru ca nu am nicio idee si pentru asta nu am sa apelez la iutuburi sau triluliluri samd.

Pentru ca nu voi face niciodata copy-paste-uri sau preluari ieftine de idei din alte parti.

Pentru ca pot…

Mai unii copilasi situati in asteptarea Mosului Nicolae, ce stiti voi despre acesta? Stiti ca trebuie sa va faceti ghetutele curate si imaculate intr-atat incat sa straluceasca precum Steaua Polara. Ca trebuie sa fiti ingeri pe tot parcursul anului pentru ca altfel o sa primiti cate-o varga de liliac numai buna de lipit de fundurile voastre obraznice. Ca el vine intotdeauna, dar intotdeauna cand dormiti si, dimineata, va gasiti claparii, ghetele, tenisii, balerinii samd. plini cu de toate, mai mult sau mai putin dorite.

Teapa, ba!!! Ascultati la mine ce va zic eu: Mosu’ Nicolae e o facatura din popor pe care au preluat-o maica-ta si taica-tu tocmai pentru ca esti cel mai obraznic cu putinta si ca altfel nu mai stiu nici ei cum sa te struneasca. Ce-ti pasa tie ce faci tu de-a lungul anului ca oricum Mos Nicolae vine atunci cand ii e vremea sa vina.

Si tu chiar crezi asta. Nu mai crede tot ce ti se spune, Mos Nicolae sunt de fapt banii alor tai care nu mai stiu cum sa-ti faca placerile dar si necesitatile ca altfel bati din picior, alintatule. Tu, de Mos Nicolae, nu mai ai nici mama, nici tata si cu siguranta nu vezi nimic in jurul tau. Tu te culci ca sa te trezesti dis-de-dimineata sa-ti insusesti ce, vezi Doamne, ti-a adus Mosu’!

Si da-i cu bomboane, da-i cu ciocolata, da-i cu pistolase cu bile si cu roboti si masinute. Le-ai si uitat deja pe alea de anul trecut, sunt invechite si iesite din trend. Daca te intreb sa le dai mai departe, ma spurci si ma injuri… Zi-i ba maica-tii mersi ca ti-a luat altele ca sa fii in rand cu aia din scara de la tine si ceilalti din clasa ta. Nu-i mai multumi unui mos care nu se va duce decat la cei care au cu adevarat nevoie, nu la tine cel plin de cu de toate si care inca mai vrei. Zi-le parintilor un mare mersi si in primul rand ca ii ai, ca altfel ti-ai lua un mare buf cand ai afla, fara menajemente, ca Mos Nicolae nu exista. Despre Mos Craciun inca mai caut…


Acest articol este dedicat copilasilor viitori de-bani-gata ai patriei noastre nestemate. Ma-ta e mosu’ ba si taica-tu si el!
In acelasi timp, il dedic cuiva caruia ii spun sa nu se simta singura, mosul vine catre cei ca tine, care chiar au nevoie de el! Maine dimineata…

In primul s-au facut deja trei saptamani de cand solicitasem oferta lui somon acvatic prajit in unt, recte Orange, si nu am primit inca minutele alea imputite. De fapt cred ca am sa tai acel “inca” din fraza precedenta, nu prea ma mai astept sa le primesc de moment ce ultimul apel facut la relatiile lor cu clientii nervosi s-a soldat cu aceeasi concluzie: “avem aici problema, eroarea e trimisa la tehnic, se va rezolva si veti avea minutele disponibile timp de treizeci de zile din acel moment si, daca veti suna atunci la noi inca o data, va vom recalcula toate apelurile pe care le-ati efectuat, fara steluta, si vi le vom scadea din minute“. Raspuns complet, ideal, eu din pacat nu-l mai cred…

Sa mai adaug faptul ca, din greseala, mi-am fiert in masina de spalat doua tricouri colorate alaturi de multe alte elemente vestimentare albe si s-au creat niste culori fantastice insa nu ma vad, curand, purtand albituri in nuante de albastru deschis si rosu strident, combinate si in degradeuri. Am spus candva ca prostia doare. Acum doare si mai tare!!! E pe bani…

In ultimul rand, azi parca am avut mainile date cu ulei sau cu cine mai stie ce lotiune alunecoasa: am spart doua pahare si o farfurie!!!!!!! Nu am inteles nici pana acum cum am spart primul pahar, deh o fi fost dimineata si, avand in vedere toate starile matinalitatii, e posibil sa fi uitat ca am in mana un pahar si POC! Se intampla…

Problemele apar cand am spart al doilea pahar. Din nu stiu ce motiv, am vrut sa-i dau drumul in chiuveta prin procedeul “rostogoleste-te tu, obiect de sticla, din mana-mi dornica de aventuri”. S-a maruntit pe fundul chiuvetei din bucatarie repede si in mai multe bucati decat va puteti imagina ca poate produce o cadere de la cativa centimetri. Eu ma asteptam la niciuna…

Farfuria? Deja nu mai conteaza. O data e neglijenta, a doua oara e prostie, nici nu ma gandesc ce epitet as putea sa aleg pentru un al treilea obiect spart in aceeasi zi. Asta nu inseamna ca vreau sugestii, inteleg gravitatea faptelor, lasati-ma in durerea mea.

Sper ca macar ca voi sa fi avut o vineri mai placuta…

De astazi dimineata sunt in doliu vreo trei zile. Sunt trist si amarat, mi-a murit un prieten adevarat! A plecat dintre noi, rupt in doua la propriu, cel pe care intotdeauna m-am putut baza.

Era cel cu care plecam la drum in fiecare excursie de vara. Mare, rosu si cu guler, tricoul meu primit candva la o promotie a fostului Connex, nu mai exista. Il purtasem saptamanile trecute din dor, prin casa. O zi, doua, noua, necesita acum o tura in cuva masinii de spalat. Ca si in ultimele cateva randuri, eram emotionat si nerabdator sa il vad cat mai repede scos dintre fiare si alte haine care-l brutalizau inauntru. Aveau si de ce, gelozia si faptul ca era cel mai vechi dintre ele. Era un rau necesar, el stia asta, chit ca de fiecare data murea cate putin.

Dupa ultima spalatura, nu a mai rezistat. L-am scos la uscat, l-am lasat peste noapte iar dimineata, inghetat si drept ca tabla de pe casele taranesti, l-am adus in casa, la caldura. L-am pus cu blandete pe calorifer sa poata sa-si dea drumul. Voiam sa-l vad uscat sa-l pot pune la loc in dulap, stiam ca acolo e teafar si in siguranta. Dupa vreo cateva ore insa, cand am vrut sa-l intorc pe partea cealalta, am descoperit ranile: era rupt in franjuri pe la maneci si undeva la talie!

Am crezut ca lesin! Tricoul meu pe care, pe spate, era scris “Cursa mileniului”, expresie de care radeau toti si ma faceau “Curva mileniului”, isi dadea ultimele suflari in bratele mele… L-am dus repede maica-mii, implorand-o sa-mi spuna ca se mai poate face ceva. Ea mi-a raspuns si ea la randul ei trista: “Nu a mai rezistat la ultimele cusaturi. Lasa-l sa plece linistit.” Nu-mi venea sa cred, singura mea speranta imi spunea sa-mi las tovarasul loial sa ma paraseasca. Imi muscam limba de ciuda, crezand ca daca nu l-as fi purtat zilele trecute, acum ar mai fi trait…

Am refuzat si l-am pus la loc sa se usuce. Acum sta impaturit frumos si calcat undeva in fundul dulapului, la loc de cinste. Langa una din fostele mele perechi de sosete preferate. Adio, drag prieten rosu! Verile nu vor mai fi la fel fara tine!

Iarasi e doua si un sfert si sunt cu ochii cat cepele! Orice as face, nu reusesc sa revin la normalitate. De fapt, de ce sa ma plang sau sa ma mir? Cum imi permit asa ceva de moment ce urasc normalitatea banala si gust oricand ceva, catusi de mic, deasupra normalului. In limitele decentei si logicii, atentie. Nu sunt vreun nebun indescifrabil…

Vreau sa ies din casa, vreau sa fac ceva. Si automat, ca si atunci cand ai dorinta arzatoare, imi gasesc un motiv: vreau o tigara. Sigur ca nu am niciuna pe nicaieri ascunsa. Da, la 22 de ani inca mai pufai pe ascuns. O fi de blamat, de ras, dar cine sunteti voi sa va dau eu socoteala apropo de… socotelile mele?! Mama ma stie ca o lacrima pura si impecabila, de ce sa-i dau de pamant acest mit care ma avantajeaza? Fericirea ei, linistea si satisfactia mea.

Procedez astfel in a ma imbraca. Rapid si in liniste, sa nu trezesc pe nimeni de prin casa, nu vreau scandal si explicatii in plus si in miez de noapte. Gata echipat, ma indrept catre usa de la iesire. Apuc o pereche de ghete, le insurubez in picior si imi caut o cheie. Le gasesc si, cand le vad, imi sar iarasi in ochi: am un set de chei si brelocuri imens si galagios! De ce mi-or fi trebuind patru brelocuri la 3 chei nu inteleg! Am ajuns sa fiu o enigma pana si pentru mine… Tind sa cred ca ar trebui sa imi revizuiesc unele apucaturi, dar nu acum. Acum ne-am gatit sa iesim sa cumparam tutun.

Bani? Suficienti. Locatii? Una singura, intr-acolo am sa ma indrept glont! Incui si cobor pe scari. Le si numar, 37 de toate. Am un soc, toata viata mea am crezut ca sunt 38! As baga mana in foc ca de mic de cand eram in scoala primara numaram 38 de trepte! Or fi scos astia vreouna? In fine, nu am timp de mistere acum, am un drum lung printr-o ceata deasa pana la un magazinas non-stop. Si imping in usa de la scara blocului, purced in exterior si iau o gura buna de ceata in gat. Am amutit, eram deja ragusit, parca am turnat gaz pe foc! E clar, incepusem bine de tot aventura asta.

Spre stanga, intr-acolo trebuie pornit. Si in fata e ceata, si in spate, ma simt oarecum in nesiguranta, cam ca o zebra in camp deschis: n-am nicio sansa sa vad vreun dusman si nici putere sa ma eschivez sau sa fug daca e de ceva! Respiram pe nas, sa guste si sinusurile din frigul asta fermecat. Pasesc scurt si imi impun un ritm sustinut. Vreau sa inchei repede totul, in gand imi faceam si planul: deschid usa, dau buna-dimineata, intind banii si in acelasi timp cer marfa, multumesc si plec! Nu taclale, nu complicatii, nu vreau probleme. Vreau doar douazeci de tigari intr-un carton nou cu pictograma care ar trebui sa ma sperie sa nu mai fumez. Bine…

Probleme!!! Ajung la destinatie dar… e inchis! Cum Dumnezeu sa fie un non-stop inchis?! Ce e asta, o gluma proasta de… 3 decembrie?! Vad, in geam, un afis: Angajam vanzatoare. VanzatoarE, adica de gen feminin. Pai bai desteptilor, nu va e clar ca nu va sta nicio domnita intr-un non stop singuratic dintr-un oras fara patrula sustinuta de politiune?! Si acum cine-mi da mie tigarile? Nu mai e alt non-stop de asta. Ironia e ca le mai si vad in geam, aranjate pe o chestie din aceea agatata din tavan, un nenumarabil numar de pachete paralelipipedice, pline cu cate douazeci sau opşpe tigarete! Eram ca fetita cu chibrituri care se uita pe geam in casa, dar nu aveam alta solutie decat sa ma intorc, sa plec!

Ma dezlipesc de geam si ma hotarasc sa ma intorc acasa, altceva nu-i de facut. In zare nu vad nimic, dar nu imi mai pasa de nimic. Ma imbracasem degeaba, obtinusem si un numar diferit de trepte care acum ma macina, eram si singur si neajutorat in mijlocul unui ocean de ceata rosiatica si toate astea pentru nimic. Nimic!!! Aproape ca-mi venea sa bocesc de ciuda si de frustrare! Nu mai aveam ce face, trebuia doar sa inghit ideea cum ca raman fara material de ars la geam pe plamanii mei.

Ma vad ajuns inapoi in fata blocului. Usa era la fel cum am lasat-o, ceata la fel de deasa, ai spune ca nu s-a intamplat nimic. Pe scara blocului nici tipenie de om, caine sau pipi de vagabond. Treptele… ei bine erau 38! “Trebuie sa revin la chestia asta candva” imi spun. Usa o descui cu grija, descaltatul imi ia cateva secunde. De nervi si ciuda, nefumat si intristat, inca imbracat si inspirat, ma apuc acum sa scriu post-ul asta…