dă-mi-te!!!

Pana pe la 11 ani nu stii ce e aia. Stii ca o ai, dar iti trebuie sa te pisi si atat. O atingere in plus e un fel de durere si oricum n-ai nicio informatie in plus decat ca nu tre’ sa faci in pat cu ea. Atat… Fetele? Te tragi cu ele de par, la propriu. Le bati, joci prinsa si le consideri facute din aceeasi substanta cu tine. Daca te enerveaza, scoti pish-masina ca ele se intorc si fug. Asa stiu ele ca trebuie sa faca, desi mi-e ca si lor le e neclara situatia…

Apoi incepe distractia! Citeste mai departe >>

desecretizarea in viata de cuplu…

Nu ma pricep la relatii! Punct!

Ce stiu insa, ce-am invatat de-a lungul anilor, de la primul par pubian pana azi, la ora articolului, e ca o relatie trainica are la baza increderea. Cliseu fantastic, aproape ca ala care zice ca toti murim. Cliseu insa enervant, pentru ca e real, pentru ca-i unul din acelea contra caruia n-ai cum sa misti, tip axioma. Adica, nu stiu voi, dar eu, de obicei, cand aud cliseu, ma gandesc prima data la cum sa-l combat…

Noi vrem parteneri frumusei, cu ochii in nu stiu ce fel, fara par in nas, cu bulanul nu stiu cum, care sa impuna respect, cacaturi din astea. Ii vrem si cat de cat romantici, la un moment dat, ca nu suntem bucati de piatra. Dar cel mai mult si mai mult vrem sa aiba incredere in noi si sa avem si noi, la randul nostru, incredere in ei. Acum deh, o alta axioma imputita spune ca increderea n-o ceri, o castigi. Lucru perfect valabil pentru ca, altfel, risti sa dezamagesti sau sa fii dezamagit. Hai ca in prima situatie mai traiesti, o s-ajungi sa dormi si noaptea chiar, dar cu a doua e mai complicat. Raman niste chestiuni, niste cicatrici. Greu a doua oara, greu in general, dupa aceea. Citeste mai departe >>

ne futem sau ne iubim?

Sexualitate, iubire… Ce relatie e – sau mai e – intre ele?

Fanaticii religiosi si adeptii invatamintelor vechi, conservatorii convinsi, iti vor spune ca iubirea si sexul sunt in stransa legatura si se desfasoara in totalitate o data cu sfanta taina a casatoriei. Ca restul e doar pacat, ca iubirea e cea care primeaza, ca daca nu-i crezi esti nitel pagan. Dar, la urma urmei, vremurile fac legile…

Personal, as zice ca una si alta n-au nicio legatura! Diferenta intre ele e chiar imensa… Citeste mai departe >>

iubirea adevarata…

Habar nu am ce e aia, cred. Toata lumea imi explica faptul ca mi-am ratat existenta si am facut degeaba umbra macadamului daca n-am intalnit chestia asta. Ca am scapat ce-i mai misto. Ma rog, majoritatea se trezesc sa-mi fie si intelepti shaolini si sa-mi spuna una din doua variante: esti tanar, ai inca timp sau celebra vei sti cu siguranta atunci cand o vei intalni. Ca pe mine ma apuca rasul la fiecare din ele, asta e alta idee.

De mila n-am nevoie, asta e clar. Desi e misto uneori sa starnesti mila in vreo naiva feminina, in principiu nu-mi trebuie. Pe de alta parte, cu incurajarile de catifea nu prea am ce face. Personal consider ca iubirea adevarata ar trebui sa existe dar termenul in sine, locutiunea, e foarte tampita. As zice ca e mai degraba de modul in care se dezvolta o relatie in doi, puterea legaturii si alte rahaturi din astea. Adica, hai sa si gandim putin: exista iubire falsa?

Apropo, care e opusul iubirii adevarate? Pentru ca, din cate vad eu cel putin, exista tot felul de iubiri si doar unele sunt adevarate, deci restul ce sunt? False, naive, superficiale, aducatoare-in-pat? La cate pareri eminesciene am tot auzit despre iubire, care mai de care pline de epitete hiperbolice si atribute adjectivale interminabile ca si cantatitate dar si forta, as putea sa-mi inchipui ca opusul iubirii adevarate e o ura din aia din toate maruntaiele. Sa nu poti nici macar sa rostesti numele cuiva, sau cum?! Si-as mai aduce in discutie si toate legendele alea urbane cum ca iubirea adevarata e atunci cand,de exemplu, la o prima intalnire, dupa ce-i deschizi usa femeii sa intre in masina, ea se intinde si-ti descuie si tie siguranta de la portiera ta(faza vazuta in A Bronx Tale); asa ca as putea intelege ca orice gest viceversa e o dovada ca ea nu vrea decat sa nu mearga pe jos pana acasa?!

Chiar sunt curios care-i antonimul iubirii adevarate…

femeile nu stiu, barbatii stiu dar nu stiu cum – despre complicatul act de a impresiona sexul opus

Realizez cu stupoare cam prin cate chestii trece o femeie si cam de cate e capabila pentru a impresiona un barbat. Ma rog, nu ca le-as plange soarta. Din punctul meu de vedere, n-au decat sa traga si la plug intr-o zi imposibila de august ca sa-si castige masculul, intrucat din momentul in care a facut-o, e ca si cum e stapana lui si si-a facut rost de-un ceva pe care-l manevreaza cam cum doreste pentru ca, nu-i asa, ea are pisicuta, ea face regulile. N-are sens sa explicam altfel, toti o patim la un moment dat, asta e viata…

Le-ati vazut pe aste muierusti?! Se fardeaza de nu-i adevarat ca timp si cu migala si, ca si cum nu-i suficient, sunt si niste ninjaloaice care-si protejeaza tencuiala cu pretul comoditatii psihologice si fizice. Stau cu chestii de plastic in sau pe cap cat li se potriveste parul in forme si directii si arhitecturi uneori inexplicabile, doar ca sa faca de-trei-minute impresie acolo unde se duc. Probeaza si dezprobeaza si incaleca ‘jdemii de haine si combinatii in speranta ca ceva de stofa o va propulsa pe scara atractivitatii. Isi gauresc urechile, isi parlesc picioarele si zona inghinala cu ceara pe care eu n-as picura-o nici pe dusmanii mei care ma bateau la gradinita cand eram mic pentru ca-i intreceam la inaltime. (Stiti gluma aia a lui Seinfeld care se intreaba cum e posibil ca o femeie sa se epileze cu ceara si totusi sa-i fie frica de paianjeni?) Citeste mai departe >>

pana unde???

Subsemnatul are o prietena. Buna spre foarte buna, sa-i zicem Arabela. Arabela e solo, nici o obligatie, nimic. Merge frumos intr-un oras al Romaniei, in vizita la prietena ei cea mai buna. Acolo intalneste un guguloi, sa-i zicem Marian. Marian, baiat respectabil si cu destul vino-n-coace, pica indragostit de Arabela mea pana chiar in punctul in care, pentru cateva minute – si cica si foarte placute – au fost acelasi organism. Problema era ca acasa, pe Marian il astepta fumei-sa, veche in relatiune de vreo trei ani si ceva. Remuscari, procese de constiinta, Arabela care totusi pica si ea putin indragostita, in orice caz omuletul incepe sa-si puna intrebari. Pica in faimoasa legenda cum ca pe la trei ani vechime, o relatie isi traieste primul prag cu adevarat decisiv si se desparte frumos pentru a fi cu Arabela. Citeste mai departe >>

egoismuieristic

Sectiunea misogina din intregul pe care il reprezint sustine o teorie destul de pertinenta, zic eu. Femeia e, in esenta, un nu neaparat obiect ce trece prin buzunarul mai multor barbati de-a lungul unei vieti. OK, poate in afara lu’ madam care tinde sa devina o prezenta cu adevarat placuta, fie ea si separata de distante.

Femeia, fiind la baza om, nutreste in interior nevoia de a interactiona. Din toate punctele de vedere, gasindu-se astfel si liniuta la care citim barbati pentru uz sentimental. Deci sentimental, nu sexual, ok? E o bucata de diferenta insemnata ce nu trebuie deloc neglijata.

Si uite asa incepe muierea noastra din poveste sa ajunga la o varsta in care nevoia despre care vorbim surclaseaza orice autocontrol, nepasare, durere in coate si in talpi si asa mai departe. Si atunci ce face? Pai simplu… Contempleaza, aici mai mult sau mai putin in functie de caz si mai ales cap, la ceea ce poate oferi, in ce liga poate juca, catre ce varfuri se poate apuca de alpinizat. Si purcede in tumultoasa viata sentimentala…

Dintr-unu intr-altu sau din prima, ajunge sa puna macar mana pe cine trebuie. Si e totul in regula. Gugu-lugu, iubareala, dragoste maxima, nabadai si scantei, romantism, jurnale. Sucuri si cafelute cu prietenele unde-si barfeste si-si deseneaza in cuvinte barbatu’ ei cel nou. Ca face aia, ca ailalta, ca dintr-ailalta. Dar timpul trece, apa la fel, pietroaiele raman. Pietroaie aici desemneaza acele momente decisive, momente definitorii. Si cum ziceam, anii trec…

Eh, in momentul in care se aduna o movilita buna de ani si luni, fatuca noastra se gandeste daca ii e oare bine. Aici insa apar niste constante care invariabil se gasesc, anume: unele simptome precum a face din tantar armasar diferite probleme amarate; faptul ca aceasta gandire doar la sine nu va include niciodata alta persoana decat strict ea, indiferent de aparente, spuse sau chiar unele chestii normale care s-ar putea induce in discutie; si, bineinteles, omniprezenta concluzie: e bine, dar se poate si mai bine.

Inchei din topor si apoteotic: exista exceptia de la regula?