envi

A trecut cam mult timp de cand nu am mai citit ceva, seara in pat, inainte sa adorm. Fie picam direct, fie adormeam la televizor sau la un film pe calculator. Desigur, ambele puse pe sleep, sa nu suparam ecologistii. E drept, citeam doua carti mari si late timp de o perioada, dupa care ma intorceam la tv si calculator, iar apoi imi revenea cheful sa citesc si reincepeam, ghici, exact aceleasi doua carti!

Aseara insa, aveam din nou pofta de citit. Desi imi doream sa reincep, totusi parca voiam altceva decat viata lui Rica Raducanu, una din cartile mele (2) preferate. Pe masa mea zace, de vreo saptamana si ceva, un Evenimentul de Moldova. Il luasem pentru pagina de anunturi, in fine. Nu stiu daca e cineva care cumpara ziarul asta si pentru altceva. Si-mi zic, decat Rica sau Convorbiri cu Dumnezeu, hai sa inhat ziarul ala sa vad ce altceva poate sa scrie in el in afara de anunturi.

Ei bine, dragilor, vreau sa va asigur ca am avut numai si numai surprize placute. Fabulos! Nu regret nicio secunda alegerea facuta, desi nu puteam sa adorm nici cu diazepam, acesta fiindu-mi scopul initial. Sa va fac un mic review… Inainte sa mentionam, este vorba despre ziarul din data de 23 octombrie, joi.

1. Undeva, intr-un colt din dreapta, zaceau trei titluri micute, toate despre femei. Continutul acelor articole se gasea in pagina 39, dar pe noi ne intereseaza un anume titlu. Ne concentram… “Alina Plugaru e cam ruptă-n curs(ul valutar)!”. Eh? Pareri? Personal mi se pare splendid! Trec repede in pagina 39 si, din toata cerneala risipita aiurea pe prea multi centimetri patrati de ceea ce candva era un copac, am retinut o fraza a domnisoarei:“Am douazeci de ani si fac bani din sex. Contrar asteptarilor, nu sunt curva!”. Asteptari???

2. Tot pe prima pagina, gasesc un articol cu un festival al berii din Iasi. Cu rulada de ied! Suna fancy, suna a “glossy”, suna high class. Problema e ca, si citez din ziar, “Acesta este realizat de producatorul de bere germana Holstein si va avea loc in perioada 24-26 octombrie”. Adineauri am terminat de cautat pe Google si nu am gasit nicaieri marca asta de bere. Cred ca sunt prea tanar sau prea dintr-o bucata. Ma gandesc ca la rulada de ied or fi servind si ei o bere mai putin notorie, mai speciala, necunoscuta maselor necizelate…

3. De departe cel mai misto articol mi s-a parut cel in care ni se prezenta o oarecare doamna, va sa zica prorector la o universitate. Dumneaei, alaturi de doi, se prezenta la slujba de sfintire a nu stiu carui exact santier. Locul: soseaua de centura a Sucevei; camere de filmat: o gramada; doamna: s-o privim mai jos…

… Cum e mai corect? Ca la Hollywood sau ca la romani?

Asadar, bravul meu ziar nefolosit o saptamana m-a distrat intr-o seara in care am vrut sa citesc. Si te mai miri de ce nu iau o carte! Pai cum, uite aici divertisment, parol! Poate e bine sa nu-l mai desconsideram pe saracul Evenimentul drept un simplu ziar din care-mi iau telefon, casa, masina, nevasta temporara sau loc de munca (heh al naibii, zici ca-ti cladeste el viata!) ci poate ar trebui sa-l mai tratam si ca pe o sursa de stiri, asemeni tuturor ziarelor.

Asadar, observati din articolul de mai jos, ca azi a fost o zi plina in care s-a mers mult cu diverse mijloace de transport, recte autoturisme de tip taxi sau “a lu’ frate-miu”. Ceea ce ma surprinde pe mine e calitatea divertismentului de prost gust cu care ma delectez la absolut fiecare plimbare cu masina in Iasi. Si nu numai in Iasi…

Spre exemplu, va povestesc cu liniuta de la capat ce am vazut astazi:

Intr-una din cursele cu taxi-ul, pe mult stimatul bulevard al Independentei, la trecerea de pietoni semaforizata de langa intersectia cu Podu’ de Fier si Sararie se opresc patru indivizi. Semaforul urma sa se faca verde pentru pedestrasi, rosu pentru divizia de automobile cu roti si nu numai. Din cei patru, trei erau intr-un grup iar acest al patrulea (nefericit) ajunsese din urma, insa cu siguranta nu era cu grupu’. De ce? Cei trei paseau deja spre trecere, al patrulea pe langa ei, moment in care cel de langa acest al patrulea al meu scuipa! Spre in jos! Probabil nevinovat, il imbalsameaza pe “colegu’ ” pe papuc (zic eu). Baietii mei, pui de lei, in mers si pe trecere, incep sa-si ceara socoteala unul altuia. Genul acela de cocosi ieftini, caci erau cu ghiozdane in spate. Erau liceeni, deci categoria “bataus profesionist – da-mi o tigara ca te tai! – ce-as freca-o pe profa”! Imi pare rau ca intre timp s-a facut verde pentru noi ce din masini… Care ati vazut intamplarea va rog, scrieti-mi si mie cum s-a terminat.

Deja sunt in masina cu fratele meu. Un Aveo. Irelevant! Suntem in Bucsinescu, cum coboram de la Spitalul de Copii. Acolo e un semafor care, ca orice semafor cuminte, are toate culorile. Bineinteles ca prindem rosu. Civilizat fiind asemeni mie, fratiorul trage fiara la un trei metri sanatos de zebra, sa-i fie si pietonului comod sa treaca strada, altfel lata-n draci in zona aia. De unde! Deodata m-am simtit ca-n Need for Speed! Doi din stanga si unul din dreapta, pe langa masina in care eram noi, rapizi si cu o frana brusca in concluzie, se aseaza in fata noastra, paraleli unul cu altul, cu o treime de masina pe trecere, desi secundarul de la semafor arata un 24 clar! Mai departe, judecati voi…

In a treia masina pe ziua de azi ajung, unde oare?, la un semafor ROSU! Coada! Pai unde dracu-n tara asta nu e coada?! Ca si ca sa te ingroape stai la coada. Soferul cu care eram, linistit si intelept cat sa priceapa ca va sta suficient acolo, “incuie” masina pe pozitie statica, asteptand verdele! Intre noi si al’ din fata, vreo doi metri buni, hai chiar trei. Un destept din spatele nostru incepe sa claxoneze. Ne uitam la semafor… ROSU! Claxonu persista. “Bai ce chicken-şii mei vrea asta ma? Ai pana? Ce ai?” il intreb pe tovarasul de la volan. Normal ca nu avea nimic. Tipul din spatele nostru nu concepea acea distanta intre noi si cel din fata. Mai omule, e rosu, se sta pe loc! Cu ce Easter-ul ma-sii te ajuta metrii aia putini, in plus?!?! Explicati-mi ma si mie, poate nu-s eu sofer si astfel nu pricep legea carosabilului!

Nu sunt omul care sa dea ignore la cei care dau mass-uri. Am rabdare sa citesc primele sapte-noua cuvinte si, astfel, sunt capabil sa-mi dau seama daca merita citit sau nu. Si, uneori, chiar sunt mandru ca nu dau ignore la toata lumea, caci iata ce am primit acum cateva minute prin intermediul unui mass de acesta:

O mamă îşi dojeneşte fiul: – Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să te duci, fotbal nu ştii să joci…. Bine mă, atunci dă la facultate… să ajungem de râsul blocului!!

Spuneti-mi, este ca e senzational?!?!

Acesta este un caiet. Un caiet de genul acela din care si-l cumpara orice scolar, sau liceean, cu una-trei-sapte zile inainte sa-i inceapa scoala.

Cu siguranta nimic nu va poate uimi la aceasta poza. E un caiet verde, ba chiar spatele lui, nici macar fata! OK, hai sa mai incercam o data, de data asta cu focus pe o anumita zona de pe coperta!

Pe vremea mea, acum nu foarte mult timp, pe spatele caietelor erau chestii de genul tabla inmultirii, tabla impartirii sau tot felul de desene vesele si colorate. Acum traim in alte vremuri, pare-mi-se. Eh uite din cauza unor chestii de genul asta imi permit sa cred ca am imbatranit! Asta daca tot incercam campanii impotriva generatiei Yahoo! Messenger… Asa ca hai, TTYL si EOM! V-am XOXO!

Uitandu-ma aseara la meci si realizand, pentru a cata oara, ca o echipa romaneasca de orice fel, incepe bine si termina in mormant, mi-am dat seama ca romanul stie doar sa inceapa… Romanul nu stie sa continue, nu stie sa gestioneze o situatie data, iar si mai rau, nu stie sa termine ceea ce incepe INTOTDEAUNA in avantajul sau.

Romanul are nevoie de autostrada. Si o incepe! Si nu o incepe deloc rau, gandindu-ma la A2. Arata binisor la inceput, dreapta si cu un asfalt de puteai sa te dai cu patinele. Avantajele erau imense: o sosea de calitate, timp economisit, lauda pentru cativa kilometri concreti de autostrada si lauda pentru cei care au facut-o sa existe. Rezultatul? Duceti-va acum pe A2! Sau cautati-va poze si asa mai departe. E din ce in ce mai buna pentru motocross.

Romanul primeste un loc de munca. Oriunde ar fi el! Si e bucuros. Incepe sa dobandeasca un statut social din ce in ce mai important, are salar, e mandru sa spuna “maine dimineata trebuie sa ajung mai repede la munca, am ramas cu trei hartii necompletate/cu doua caramizi nepuse/cu doi rromi neanchetati etc”. Ce se intampla mai departe? Incepe lenea, durerea-n cur/cot, daca Doamne fereste e lucrator al statului, e vai si amar de noi si cate si mai cate. Eh, ziua trece, leafa merge!

Romanul isi primeste banii. Salariul, banii de la parinti, castiga un premiu, vinde ceva de prin casa, nu conteaza. Sunt banii sai. Ce face el mai departe? Pai habar nu avem sa punem un ban deoparte, conform nu stiu cator studii facute la nivel european, sparge milioane in hipermarket desi e constient ca arunca sau lasa sa putrezeasca minim 30% din ce cumpara, isi da banii pe ceva second-hand sau de proasta calitate, caci e simplu de pacalit sau, in cel mai bun caz, ii pune la banca! Asta doar ca sa-i scoata peste vreo cateva luni, un an, la zvonul ca ar falimenta banca pentru ca e criza mondiala. HAI MA, FIX BANCA TA DE INCREDERE?!?!(Vi-l mai aduceti aminte pe Vasile, nu? Ce surpriza a avut el cand si-a dat seama ca banca aceea inca mai exista)

Iar ca sa incheiem, va ofer un mic copy-paste de pe messenger, de la o prietena. Nu stiu cata dreptate are, dar e o maxima demna de mentionat, mai ales avand permisiunea ei.

Ada: buna asta, buna
mishu: pai ma gandesc s-o dezvolt pe blog
Ada: sper sa intalnesc romani care macar sexul sa-l termine