envi

Gata, am revenit si eu!

Ar trebui sa-l parafrazez pe clasicul in viata si diasporescian, Blegoo: Credeati c-ati scapat? Ma uitam pe arhiva de anul trecut, din perioada 20 decembrie – 4 ianuarie. Un card de articole, o groaza de prostii. Ma rog, am imbatranit de atunci, am ajuns mai arogant si mai plin de mine insumi. Nu mai scriu la aceeasi intensitate si ma doare in cot de public, ce sa spun…

In fine…

Gata, am incheiat prostiile. Am turnat destul in mine, am mai crosetat putin in ficat si urmarile probabil se vor vedea curand. Chiar sunt curios daca vreodata ficatul meu va spune candva Ba, mai bine scriai pe blog in iarna aia decat sa bei asa, ca descreieratul! Eh, ma inscriu si eu intre aia pe care curul ii mananca groaznic cand vine vorba de maruntaiele lor.

Am pastrat un ochi pe online, bineinteles. Tacut, dar prezent. Sunt la curent cu #pintica si cu interminabila sa scufundare in prostie, chestiune facuta cu buna stiinta. Cineva s-a jucat si mi-a urat si un inestimabil “Sugi pula, fraiere” prin comentarii, cica venit de la el. Eu ma simt magulit sa starnesc asemenea pasiune intr-un tanar stejar al patriei, pe bune. Asa ca imi promit ca anul asta il urmaresc cuminte si, cine stie, s-ar putea sa ma tin de promisiune. Niciodata sa nu spui niciodata…

La Multi Ani si asa sa fie!

* Cineva a intarziat rau de tot. Mai rau decat menstruatia la potentialele gravide. Am primit mesaj din acela de urare de Craciun, cu lumini, Iisus, bucurii si bunatate, azi dimineata la ora 07:48. Numarul? Nu-l stiu, nu-l am in agenda. Semnatura? Da, vise placute! Imi aduc aminte de-un amic care-mi spunea ca a primit un mesaj de genul: “Asta e noul meu numar de telefon.” Atat! Al cui? Ei cum al cui, a lu’ …

* Plictiseala din mine produce dezbateri interioare efectiv imbecile. Ma gandeam ca-mi place macul foarte foarte mult, dar nu-l suport pentru ca de fiecare data imi ramane intre dinti, orice as face. Nu mai spun cat de greu iese de acolo si ca niciodata nu iese tot. Si uite asa umbli cu o samanta de mac intre clonţi. Susanul e si el viclean, dar macar e galbui, se prinde cu culoarea alba/alb galbuie/galbuie/galben potent/aoleo spala-te dracului a dintilor de orice fel. In final, insa, sunt fan declarat chimen. Mi-a placut dintotdeauna si-mi va placea… totdeauna!

* Am probleme mari de tot. Aseara, in nevoia crunta de a baga ceva nou in casti, sa cante, ma infiintez sa downloadez de pe oDC. Inainte, sa va spun ca nu-mi place oDC pentru simplul fapt ca de fiecare data, dar DE FIECARE DATA, se gaseste cate-un talentat sa-mi comenteze ceva, orice. Ce patesc aseara? Voiam un director, doua, cu vreun top recent de pe VibeFM. De obicei nu le servesc sau le filtrez maxim, dar acum voiam cu totul pentru a avea… altceva-n urechi. Urmarea: “ce faci hau? da’ vad ca esti in urma rau. tragi cacat de pe 13 octombrie. NOOOOOB!” Ajutati-ma sa progresez!

Perioada dintre Craciun si Anul Nou e cea mai plictisitoare din an. Da, asa e, daca ati incercat sa ma contraziceti spunand ca exista altele si mai si, poate ca aveti dreptate, argumentul meu insa este cel ca totusi ne aflam intr-un plin sezon de… sarbatori.

Astazi e Sfantul Stefan. Ieri, alaltaieri a tot fost Craciun, inainte a fost Ajun. Dintr-un in alta s-a tot mers, insa de maine incolo nu prea mai e nimic pana la anul nou. Plictiseala maxima! Mancare e, au ramas “porcarii” de dupa Craciun, s-au redeschis magazinele deci mai bagam un rand de bere si alte alea, dar ca si activitate, nu prea-i de unde alege mare lucru.

Mergeam astazi prin oras, e realmente pustiu. La un moment dat erau cateva semne de viata, dar dupa-amiaza, gol. Nu mai zic de ce a fost pe 25 si 26, ziceai ca pur si simplu e un oras parasit sau o fi explodat vreo bomba ecologica care paralizeaza orice corp de la o inaltime de un metru inspre in jos. Mai cate un caine, cate-o pereche de gardieni plictisiti care dau niste urme-n zapada ca sa aiba cu ce dovedi ca si-au facut tura, deci sa incaseze banutii, mai o masina care tranzita urbea si cam atat.

Toata lumea procedeaza fie la vegetatie cronica, ingrasare si lene aproape nesimtita, fie se pregateste sufleteste de revelion. Pentru ca, o data ce se face 29 decembrie, se reia ritualul. Magazine pline, forfota prin orase, pregatiri, care mai de care fie incearca sa se lipeasca de care pe ultima suta de metri, fie e in curs de a-si pregati plecarea catre munti, tari straine sau orase diferite pentru a se “tranti” de an nou.

Plictiseala placuta, sa va iasa planurile cum doriti si vedeti ca s-au cam redeschis toate. De luni se pot plati facturi, cumpara beri ca sa aveti cu ce stinge greutatile ramase in frigider dar si sa cumparati altele, se pot cere socoteli pe la diverse deranjamente dar, mai ales, vine revelionul!

Da, e Christmas morning. Ideea e ca am avut sansa sa vad cel mai tare sms de sarbatori. Recitam, cu intonatie:

Alcoolul dauneaza grav sanatatii, tutunul produce cancer, iar pentru sanatatea dumneavoastra, evitati consumul excesiv de sare, zahar si grasimi! Na, acum poftim sarbatori fericite!

Excelent, nu?

Gata, hai, Craciun Fericit si toate celelalte. Ne vedem maine dimineata, fiecare la interval cu cadourile lui nestemate. Aveti grija cat mancati, vreau sa va am cu totii, inclusiv pe voi astia pe care nu va stimez mare lucru, la raport, intregi si sanatosi.

Sarbatori Fericite, fara prea multe alte dulcegarii inutile. Ochii sus pe cer, s-ar putea sa-l ginim anu’ asta… Felis Navidad!

Daca o sa aveti curiozitatea sa trageti o privire asupra articolului in care spuneam ca pornesc cateva postari in stil episodic vis-a-vis de faptul ca vin sarbatorile, veti observa ca am dat-o in bara. Big time!!!

Teoretic, astazi trebuie sa fie in ziua in care sa fim linistiti, pro-orice tine de Craciun si sa uram, cu ă si nu cu â, de toate cele. Din motive diverse, evident ca nu am reusit sa mentin portia de una pe zi, cu ultima pe 23, adica ieri si cu cele normale azi, adica pe 24, adica in Ajun…

Asta e, teoretic, ultimul din seria de zece articole in care povestesc ceva, intr-un grinchy stil – observati inversiunea englezeasca si romanizata – despre Craciun. In fine, idee nu am, asa ca ma gandesc cum am aflat eu ca de fapt Mos Craciun e Mom&Dad.

Imi aduc aminte ca devenisem suspicios dupa vreo trei sau patru ani in care, ajungand in fiecare seara la bunica-mea unde petreceam fiecare seara de Ajun, de fiecare data il scapam pe Mos care tocmai trecuse pe acolo si intrebase despre mine. Nu stiu exact cum naiba se intampla asta de moment ce, in fiecare an, mergeam din ce in ce mai devreme acolo. Altfel, foarte ingenios, bunica-miu proceda la niste urme in zapada undeva in curte, mai in spate, pe unde cica ar fi zbughit-o Mosu’ dupa ce realiza ca eu nu sunt acolo. In anul in care spuneam ca am inceput sa capat suspiciuni, urmele nu mai erau, dar Mosul fusese pe acolo. Hmmm, we have our first clue! Ca-n Scooby Doo…

Apoi, de fiecare data, la masa stand si copil nerabdator fiind, tot intrebam cand vine Mosu’. Interesanta tactica si aici a intregului familion: imi tot spuneau ca e in X, unde X este una din localitatile dinspre Iasi inspre Hirlau, locul unde se intamplau toate astea, totdeauna numind una mai apropiata ca precedenta. Si iarasi rabdare, iarasi “Hai o data ca nu mai pot” si asa mai departe. In acel an, din nu stiu exact ce colt al creierului, am reusit sa produc o fraza perspicace: De ce vine Mosul intotdeauna dinspre Iasi? De ce nu vine si dinspre Botosani? Au tacut toti si atunci am prins ideea ca ei habar nu au care e treaba.

Ultima parte e simpla. Are de-a face cu faptul ca, desi eu jur ca nu am auzit niciodata nimic, tot timpul ai mei ciuleau urechile si exclamau “Ia, parca am auzit ceva! Ia sa vedem in soba”. In soba?!?!?! Hehe, deja eram mare sa stiu ca ce bagi in soba, arde. Plus ca, de fiecare data, exclamatiile astea veneau dupa ce trecea fiecare putin prin camera alaturata, unde era soba faimoasa. BINGO!

Mare dezamagire nu a fost. De fapt, a fost ca o trecere linistita de la un vis bunisor la o realitate acceptabila. N-am bocit, n-am blestemat si nici nu am facut mofturi in a nu accepta ideea ca Mos Craciun e doar un mit. Recunosc insa ca, in cativa ani, ieseam afara in noaptea de Ajun si ma uitam pe cer poate-poate ii zaresc sania aia cu reni cu tot. Hmmm, cred ca acum imi dau seama ca ma trimiteau afara din casa tocmai sa mai castige un an in care legenda din capul meu sa persiste.

Inainte sa concluzionam, am si eu niste intrebari. Cum ati aflat voi ca nu exista Mos Craciun? V-a marcat realitatea faptului ca el e doar o legenda? Si doua retorice: cum mai functioneaza, in ziua de azi, pazitul copilului de crudul adevar? E Mos Craciun inventat de Coca-Cola?

Spuneti-mi, asa patiti si voi? Niciodata, cu una-doua, maxim trei zile inainte de Craciun, nu am mancare in casa. Cum naiba se intampla asta, nu am sa inteleg niciodata. Peste tot prin casa miroase a diverse mancaruri, sarate sau dulci, dar daca ma apuca foamea, nicio sansa sa prind ceva hrana.

Azi dimineata, de exemplu, la micul dejun… Doua banane, o cafea si doua felii de paine cu unt! UNDE E MANCAREA?! M-a pus naiba sa o intreb pe maica-mea: e Craciun, doar stii ca niciodata n-avem nimic inainte de Ajun. WTF?!?! Ah, si daca intr-un final imi construiesc ceva de mancare, niciodata nu am loc. Nicaieri. Mananca si tu pe unde poti, e treaba multa. Excelent, nu? Spiritul Craciunului, feerie, sa fim mai buni, dar inainte trebuie sa murim de foame tocmai ca sa bagam maxim dupa. 

Si am mai intrebat niste lume, crezand ca poate, utopic vorbind, oi fi singurul muritor de foame inainte de sarbatori.

Eu: Si ce ai bun de sarbatori? Ceva special? Ceva bun?
El/Ea: Pai da, am taiat porc/a cumparat maica-mea destul. Am de alea, din alea, de alelalte si, bineinteles, dulce.
Eu: Auzi, da azi ce-ai mancat?
El/Ea: Paine cu salam si un pachet de biscuiti.

… Nimeni nu cumpara, gateste sau produce pentru zilele de 20-23. Totul se consuma de pe 24 incolo. Pana pe 24, suntem ca o tara din lumea a treia in care se mananca ce se poate si in orice forma, pe unde apucam si, imediat cum vine 24, parca e Raiul pe Pamant: munti de carne, kilograme de prajituri, galeti de piftie si hectolitri de bere, vin si asa mai departe. Dar, inca o data, poate asa o fi la mine si la cei trei-cinci omuleti care mi-au dat situatii asemenatoare.