envi

Suntem o societate care, pe zi ce trece, devine din ce in ce mai pesimista si mai egoista. Suntem preocupati doar de noi insine, uneori poate si de apropiatii nostri. Si astfel ajungem sa omitem un fapt fascinant, acela ca viata iti poate oferi nenumarate momente, fapte si lucruri de neuitat, iar noi le uitam, le lasam sa treaca neobservate sau efectiv nu suntem interesati.

Citeam recent despre un violonist celebru care, intr-o zi, a mers intr-una din statiile de metrou aglomerate din New York si a inceput sa cante, aparent pentru un dolar in plus. In mai bine de trei ore, n-a avut parte decat de atentia fugitiva a catorva copii si a strans cateva zeci de dolari. Violonistul e unul din cele mai mari talente ale momentului, canta la una din cele mai scumpe viori din lume, iar peste trei zile sustinea un concert cu casa inchisa, unde a vandut mii de bilete la pretul mediu de 100 de dolari. Aici canta pe gratis! Pentru toata lumea! Nu l-a vazut nimeni… Nimeni n-a avut timp pentru el…

Suntem prea preocupati cu noi insine. Ne fabricam griji si motive de stress gratuite iar in jurul nostru se desfasoara o viata si o lume fascinanta. Dar noi uitam s-o admiram… Uitam sa admiram ce e in jurul nostru. Cine-si mai rapeste cateva minute pentru un peisaj de primavara? Sau pentru un apus rosiatec? Lumea este fascinanta dar degeaba este asa daca nu ne facem timp s-o admiram. Nu te mai poti lauda ca ai lumea in maini, lumea te are pe tine si te are doar ca pasager. Asta ar trebui sa doara…

Suntem niste roboti cu traiectorie clara si ne pierdem simtul admiratiei pure, brute. Iar lumea se desfasoara in fiecare zi doar pentru ca nimeni sa n-o vada… Iar atunci, nu te mai poti numi mandru sa fii parte din ea! Nu uita ca lipsa ta de atentie sau preocuparea pentru nimicuri te poate rapi de a partaja un moment sau o imagine irepetabila intr-o viata de om. Opreste-te putin din ritmul malign al prezentului, ia o gura de aer si admira lumea inconjuratoare. Nici nu stii ce pierzi…

Si deodata inima nu-ti mai bate. Si ai pierdut zeci de ani pentru nimic, ai murit nestiind cat de misto e lumea in care ai trait pentru ca te-ai prefacut ocupat cu alte mizerii…

Realizez cu stupoare cam prin cate chestii trece o femeie si cam de cate e capabila pentru a impresiona un barbat. Ma rog, nu ca le-as plange soarta. Din punctul meu de vedere, n-au decat sa traga si la plug intr-o zi imposibila de august ca sa-si castige masculul, intrucat din momentul in care a facut-o, e ca si cum e stapana lui si si-a facut rost de-un ceva pe care-l manevreaza cam cum doreste pentru ca, nu-i asa, ea are pisicuta, ea face regulile. N-are sens sa explicam altfel, toti o patim la un moment dat, asta e viata…

Le-ati vazut pe aste muierusti?! Se fardeaza de nu-i adevarat ca timp si cu migala si, ca si cum nu-i suficient, sunt si niste ninjaloaice care-si protejeaza tencuiala cu pretul comoditatii psihologice si fizice. Stau cu chestii de plastic in sau pe cap cat li se potriveste parul in forme si directii si arhitecturi uneori inexplicabile, doar ca sa faca de-trei-minute impresie acolo unde se duc. Probeaza si dezprobeaza si incaleca ‘jdemii de haine si combinatii in speranta ca ceva de stofa o va propulsa pe scara atractivitatii. Isi gauresc urechile, isi parlesc picioarele si zona inghinala cu ceara pe care eu n-as picura-o nici pe dusmanii mei care ma bateau la gradinita cand eram mic pentru ca-i intreceam la inaltime. (Stiti gluma aia a lui Seinfeld care se intreaba cum e posibil ca o femeie sa se epileze cu ceara si totusi sa-i fie frica de paianjeni?) Read the rest of this entry »

Subsemnatul are o prietena. Buna spre foarte buna, sa-i zicem Arabela. Arabela e solo, nici o obligatie, nimic. Merge frumos intr-un oras al Romaniei, in vizita la prietena ei cea mai buna. Acolo intalneste un guguloi, sa-i zicem Marian. Marian, baiat respectabil si cu destul vino-n-coace, pica indragostit de Arabela mea pana chiar in punctul in care, pentru cateva minute – si cica si foarte placute – au fost acelasi organism. Problema era ca acasa, pe Marian il astepta fumei-sa, veche in relatiune de vreo trei ani si ceva. Remuscari, procese de constiinta, Arabela care totusi pica si ea putin indragostita, in orice caz omuletul incepe sa-si puna intrebari. Pica in faimoasa legenda cum ca pe la trei ani vechime, o relatie isi traieste primul prag cu adevarat decisiv si se desparte frumos pentru a fi cu Arabela. Read the rest of this entry »