envi

Pasivule! Trece istoria pe langa tine si tu-ti largesti fundul pe scaune tari…

Intr-o dimineata dintr-o noua iarna, in 1918, niste provinciali, NU bucuresteni sau oraseni, au deschis usile unor bordeie luminate de, poate, doar petrol si s-au miscat pana intr-o piata in care distrugerea a devenit creatie. Au distrus granite pentru a forma o tara. Stiau, probabil, cu ce au de-a face, deci nici frigul, ori lenea, ori durerea nu i-au tinut de partea celalalta a usii. Nici macar “lasa, Aglaio, ca se duc ceilalti, ce sa mai facem si noi?”. Nu! TOTI!

Intr-o dupa-amiaza dintr-o iarna bine infipta in calendarul anului 1989, dar deloc infipta in vremea de afara, niste provinciali, NU DOAR bucurestenii, s-au postat curajosi in fata unui regim demonic, intr-o piata dintr-un alt oras-monument. Nu cred ca intelegeau cam cat gaz pe foc aveau sa toarne, dar, in sinea fiecaruia, zacea deja focul pe care gazul era turnat de mult si mult. Asa ca n-au simtit vreo retinere, n-au ramas in spate si nici macar n-au ezitat, intr-o delasare gen “lasa, Veto, ca se duce tineretu’, doar n-o sa mergem noi sa ne rupem capetele!”. Nu! S-au miscat! TOTI!

Intr-o noapte dintr-un sfarsit de primavara capricioasa intr-un 2011 incert, intr-un loc de care, probabil, cam 90% din prietenii mei nu au auzit vreodata, pe twitter, simt ca parca mai porneste un val ce s-ar putea sa capete inaltime. Cine stie, poate chiar apocaliptica… Read the rest of this entry »

Discutam acum cateva saptamani cu cativa prieteni despre o poveste notorie a doua surori, fete din familie de preot si preoteasa. Femeile-s acum la casa lor, cu boraci dupa ele, casatorite. Insa pana s-ajunga aici, ele au fost doua generoase care se ofereau, cum o zice si zicala, pe capace de bere. Poate chiar si pe mai putin. Nu e un secret, lumea le cunoaste, nu e vorba de inflorituri, de barfe sau de rautati, istoriile lor se cunosc. Acum amandoua-s la casele lor, dupa cum spuneam. Nu stiu daca le-a venit mintea la cap, sau pur si simplu unul din aia multii s-au gandit sa se agate de ele si uite asa au ramas agatate doar de-o trompa. Oricum, asta e oarecum irelevant…

Pe de alta parte, cunosc si povestea unei fete care acum e in anul intai de facultate, boboaca. Gagica e din genul de familie care tinde sa devina standard la noi in tara: un parinte plecat in strainatate la sters cururi de italieni lenesi pe-un ban in plus, in cazul asta mama, celalalt preocupat de cu totul alte scheme decat copiii ajunsi la o oarecare varsta deja. Pe ea o stiu aproape personal, stiu ca in liceu a avut rezultate bune, iar antecedentele ei sociale o descriu ca fiind cuminte si la locul ei. Repet, fara ma-sa de ani buni de zile si c-un tata preocupat de alte treburi. Nu care sa-i faca probleme, dar in niciun caz care s-o invete ca pe-afara zac dulai ce nu-i vor decat labiile si riscurile implicite.

Doua cazuri, trase cu siguranta la xerox dupa alte mii. Fete care isi deseneaza vieti total opuse fata de familiile din care fac parte. Si ajung la o intrebare: cat, in zilele noastre, mai pot controla parintii destinul, felul in care se va comporta si alegerile unei fete? Ce putere mai au parintii asupra unei fete, inainte ca ea sa paseasca in jungla de-afara? Ii citeam si lui Maka un articol mai vechi si intrebarea lui de acolo, ce va fi daca va fi sa am fata, m-a pus pe ganduri. Mai pot s-o tin in vreun fel pe-o linie de plutire a decentei? E bombardata de un catraliard de informatii, e inconjurata de tot atat de multe modele si moduri de abordare, mai are un parinte vreo putere, sau loc, sa-si impuna un punct de vedere? Pe de alta parte, cat de vinovat e un parinte c-o fata ajunge intr-un fel sau altul?

Niciodata nu mi-a placut intrebarea aia clasica “Unde te vezi peste cinci ani?”. E prezenta peste tot, e un cliseu al C.V.-urilor si al interviurilor. Teoretic, ar trebui sa schiteze niste caracteristici ale individului: viziune, siguranta in forte proprii, caracteristica (foarte rara) de a sti ce vrea si, din ton probabil, hotararea cu care pleaca la drum pentru a obtine chestiunea respectiva. Practic insa, e o prostie, e cinica… Pentru ca lumea uita un lucru atunci cand ma intreaba chestia asta: “[...] Avem familii care lasa-n noi mandria/ Avem tot si peste tot suntem romani in Romania!“*

Pai tu ma intrebi pe mine unde ma vad eu peste cinci ani?! Hai sa-ti raspund de pe acum: habar nu am, pen’ca is roman in Romania si dracu’ stie ce se intampla maine si poimaine, daramite peste cinci ani. Hai sa incerc totusi sa-ti raspund, ca poate intelegi ce vreau sa-ti zic si de ce ti-e stupida intrebarea in raport cu datele problemei… Read the rest of this entry »

Fiind totusi parte componenta a tineretului patriei, mi-e greu uneori sa ma apuc sa critic public vizibilele caracteristici negative ale majoritatii. Repet, majoritatii, nu toti. Neindemanare, amatorism, je m’en fiche-ism si, in final si pe alocuri, chiar prostie. Ce e si mai trist e atunci cand te mira ca dai peste un copilas care chiar articuleaza corect, caruia ii pasa si de scoala, care stie ca ma-sa trudeste pentru banii lui din buzunar si care macar se preface silitor si interesat. Ma rog, si doua oarecare la intamplare si tot e in regula, nu? Adica deh, la urma urmei asta-i realitatea: normalul mira la noi in tara, din pacate…

Stand astazi in fata blocului, ca tot spuneam ca mi-e greu sa critic tineretul tarii cand eu pierd timpul pe la bloc intr-un mijloc de zi de miercuri, mi-a fost sa dau, repede precum fulgerul, peste o mostra de tinerete poate chiar capabila, macar la prima impresie. O fatuca, a carei varsta garantez ca n-avea cum sa fie trecuta de 14 ani, discuta cu una din cele doua prietene care o incadrau. La un moment dat, ea ii adreseaza o replica care, personal, mi s-a parut excelenta:

Eu, cand vorbesc, de obicei am un scop; tu, cand vorbesti, o faci doar ca sa nu adormi, intelegi?! Deci…

Frumos, nu?

Ce pot sa zic, buna fraza! Autoritate, diferentiere, exprimare excelenta, constientizarea propriilor forte care o puneau intr-o pozitie mai buna fata de un alt individ. Bravo, soro!!! In fine, nu ca a nu adormi nu ar fi un scop pentru care sa tot vorbesti, ca ma tot gandesc la aia pe care-i tii de vorba la volan sa n-adoarma si s-ajungi intreg acasa, dar poate uneori e mai bine sa dormi, sa te odihnesti si sa nu mananci rahat. Vorbeste c-un scop si cu un sens, parol! Tineret, pe alocuri, mandria tarii!