envi

Eu cred ca e o intrebare justa pe care putini ne-o punem inainte de-a ne-o oferi cu totul…

Romanii, luati ca populatie chinuita, saraca si proasta, iti vor zice ca in biserica. O mare prostie! Ma rog, masele in general sunt proaste si usor de manipulat, daramite sa mai fie si mase de romani. Cu tot respectul, mai mult sau mai putin, pentru natiunea mea, suntem cretini, taica! Nu in biserica, niciodata! E o masina de facut bani, scutita de multe, adapostita de niste reguli si principii nitel prea puternice, teoretic si din pacate.

In cine atunci? In parinti?! Am avut incredere in taica-miu si m-a lasat singur prin 2006, fix cand, probabil, aveam cea mai multa nevoie de el. Ai stiut tu sa fii o pacoste, batrane, dar mi-e dor de tine de mor! Nu prea mai am eu incredere in tine de-atunci, dar deh…

In persoana iubita?! Fii serios… Niciodata pana dracu’ stie cand! Nu investi acolo niciodata mai mult decat primesti. Axioma zice clar: ti-o iei peste bot, fara indoiala! Ati patit-o si voi, am patit-o si eu, n-are sens sa detaliem. PeSeu: pentru masculii alfa care vor hahai la faza asta, MUIE! Nu va cred!

Si atunci, ma intreb, in cine dracu sa am incredere?!

In mine insumi… Teoretic asta ar trebui sa fie cel mai bun raspuns la intrebare. Reiau, raspuns la intrebare, nu inseamna ca si solutie la problema. Dac-am avea cu toti increde in noi insine asa cum ne incredere, ca prostii, in altii, ehe, ce bine-am mai duce-o si ce “MUIE CRIZO!” am urla. Dar nu, nu e cazul, si aici suntem restanti si nici nu cred ca vom progresa prea curand.

Bun, atunci, eu in cine sa am incredere, monser?!

Sunt sigur c-ati patit-o macar o data, sa iei o decizie, mai mult sau mai putin importanta in economia vietii tale cotidiene sau pe termene mai lungi si, pe parcurs, sa-ti dai seama ca nu-i tocmai cea mai potrivita, sau nu ti-a iesit asa cum iti imaginai ca va fi sa fie. Hai, fiti sinceri, nu sunteti perfecti niciunul, ati patit-o fara indoiala.

Ma rog, o pasa gresita la fotbal care le-a permis alora din a XI-a B sa castige campionatul in finala cu clasa ta, asta trece, chit ca presiunea varstei si a colegilor e imensa. Ramane poveste de consolat nepotul, ba chiar un triumfatoare, cum ai luat-o tu de la capat si, anul viitor, tu si ai tai i-ati zdrobit pe a XII-a B si ati luat cupa. Dar ce te faci cand e mai pe bune? Cand e mai pe cascaval, pe ani din viata, pe una din doua cai care inseamna lucruri total diferite pentru destinul tau… E complicat!

Si astazi ma gandesc ce-ar fi fost daca n-as fi ales tampenia de facultate pe care am ales-o. Da, OK, oi fi si eu vinovat in ecuatie, fara indoiala, dar a fost o decizie care, pe langa vreo o suta de milioane, mi-a supt si ani buni din viata, anii poate cei mai productivi. Ce-ar fi fost daca as fi fost atunci, in 2005, putin mai intelept? Desigur, nu poti trai pana la capat in trecut si sa-ti tai cu tifla peste ceafa. Ideea e sa inveti, sa n-o faci a doua oara si sa incerci sa mai repari ceva, cat se mai poate. Nu-ti poti plange de mila pana-n abisuri, ma-sa, ca trec anii si tu stagnezi naibii in mediocritate.

Deci da, si eu am patit-o. Si eu imi mai pun acum, uneori, intrebarea “Ce-ar fi fost daca atunci as fi…”. Ati patit-o si voi, sunt sigur. Am dreptate?

Eu nu stiu cum mai puteti, pe cuvantul meu…

Nu, nu munca va oboseste. Nu, nu faptul ca te trezesti dimineata pe intuneric ca sa te intorci seara pe acelasi intuneric, nu asta va darama. Nu faptul ca azi n-au circulat mijloacele de transport si a trebuit sa mergeti alea 5 statii pe jos, nu cei patru kilometri va epuizeaza. Toate astea, surpriza!, va fac sa dormiti foarte bine noaptea. Sa… dormiti…

Ceea ce va oboseste e prostia ce zace in voi, in fiecare!

Va umpleti viata cu nimicuri pe care, dintr-0 miscare de doua buze si doua descarcari electrice la nivel neuro, vi le transformati in probleme ce va definesc zilele, modul de a exista pe planeta si va influenteaza judecata. De ce simplu, cand se poate complicat? De ce sanatos si roz, cand se poate bolnavicios si cenusiu? De ce sa nu pui apa in vin, sare pe prajitura?

Ne e cam frica de fericire, nu o acceptam ca poate veni simplu, repede si fara prea multe complicatii pentru ca… pai… efectiv nu se poate! Ceva nu e in regula, ceva undeva nu functioneaza in voia naturii, aia care e complicata si anevoioasa si plina de obstacole si momente de cotitura. Viata e greu! Hai sa mori tu?! Fii serios, esti un prost! Viata e complicata pentru ca tu nu-i accepti simplitatea, aia din jur sunt la unison cu tine si uite de-aia suntem mai repede plini de regrete si cu fete lungi si ridate de la orice mizerie pe care o urcam la altitudini stelare ca importanta. Uite de aia suntem obositi.

Am fi mai odihniti, sau macar mai putin obositi, daca am accepta ca toate pot fi si simple. Ca toate pot fi sau nu, ca toate sunt pentru ca sunt sa fie, sau nu sunt pentru asa trebuie sa fie. Uite, vezi?! Ce fraza complicata, in loc s-o spun scurt, la obiect si fara sa-mi chinui creierul ca s-o fac coerenta. O vrei scurt si la obiect?! OK…

Nu-ti mai pierde timpul complicandu-te! O sa imbatranesti, o sa ajungi singur, o sa pierzi tot! Simplu, scurt, sanatos! Nimic si nicaieri nu vei pierde vreodata! Nu asa, nu riscand-o pe partea simpla a problemei…

Acum hai, mars! Incearca, macar… S-ar putea sa dormi mai bine, mult mai bine.

De cand te nasti, ai doi parinti care, din pacate, te vor invata ca tu esti cel mai destept, mai frumos si mai bun dintre toti. Matematica? Esti as. Fotbal? Poate doar nu stiu care al nu stiu cui sa fie mai bun cat tine. Poate! Nimeni nu schimba o priza mai frumos ca tine, nimeni nu e mai politicos ca tine, fetele intorc capul dupa tine pana li se dezsurubeaza de pe umeri. Si tot asa. Toate la superlativ absolut sau, in cel mai prost si nefericit caz, oricum stii mult despre ce e vorba si nu te depaseste.

Paradis, nu-i asa? O lume perfecta, formata din voi trei ce claditi un scut impenetrabil si oricine spune altfel e dusmanul vostru pentru ca evidentul e clar: tu, plodule, esti magnific iar ei, parintii, sunt niste monumente sacre ale naturii care au produs asemenea minunatie.

Si intr-o zi, deodata, ai crescut… Continue reading »

Intelege, n-ai timp!!!

Maine-poimaine mori! Iti spun eu ca asa e. N-avea impresia ca o sa traiesti mai mult decat crezi tu, tu impunandu-ti deja ideea ca apuci 60 fara discutie. Nu, tati, acus mori. Si nu spun ca peste un minut, sau patru ore, sau zece ani, ci spun ca o sa treaca totul atat de repede, incat n-ai timp sa te gandesti la altele.

Nu ai timp sa fii complexat. Esti gras? Fa ceva sau nu te mai plange si accepta-te. Nu manca, mergi de patru ori in jurul blocului in fiecare zi si s-ar putea sa ai o sansa. Daca nu tine, incearca altfel. Daca nu si nu, impaca-te cu ideea si adapteaza-te. Nu fi prost, n-ai timp sa-ti plangi de mila. Vad si aud sute de omuleti care se plang de una, de alta, neincercand nici trei secunde sa macar analizeze cauza, daramite sa ia atitudine. Esti cracanata? Exista diverse tinute care taie din chestiune, fii desteapta si adopta-le. Fitele tale n-or sa-ti faca decat rau, lasa prosteala ca te afunzi si te si vad inghitind aspirine efervescente cu coniac. Accepta problema si misca-te putin, iar daca nu merge, fa bine si accepta-te si tot bine va fi.

Nu ai timp sa gandesti prea mult. Gandeste, dar daca gandesti prea mult, n-o sa faci decat una si buna: o sa pierzi. Nu cunosc inca pe cineva care sa fi analizat problema din opt mii de unghiuri, sa o fi intors si pe cant, sa fi intrebat si toata gloata de cunoscuti si care sa fi si facut ceea ce trebuia. Nu exista! Vrei? Atunci ia-ti ce-i al tau. E aproape o certitudine ca a doua oara n-o sa mai fie – cel mult vei avea bafta sa fie, dar oricum nu va mai fi la fel. Ia frumos si risca pentru ca altfel o sa ajungi in una din cele mai tampite stari pe care un om se poate scufunda: in a te gandi ce-ar fi/ce-ar fi fost in loc sa stii cu certitudine. Doare mai putin cand stii ca nu e sa fie decat framantarea si scenaristica a ceea ce-ar fi fost posibil sa fie. Sau sa nu fie… Fa-o! ACUM!

N-ai timp de pierdut, efectiv! Te nasti, faci niste chestii acolo, in principiu cam aceleasi pentru fiecare, in mare, si deodata iei in brate o cruce de ceara, o icoana infundata de niste bani marunti si zaci intr-o cutie, pe o masa, ca sa te planga niste oameni care ghici, peste cativa ani oricum or sa te uite. Nu fi prost, faptul ca ai timp e o iluzie. Timpul e o chestie foarte puternica ce mai repede lucreaza impotriva ta decat pentru tine. Nu-ti imagina ca poti bate axioma asta, n-ai cum!

Asta esti, acum! Altul e greu sa fii, cel mult iti vei modela cateva detalii care te vor influenta si nu prea. N-ai timp sa te modelezi, n-ai timp sa gandesti prea mult – iar energia pe care o consumi se transforma intr-o oboseala mintala care te baga fix in depresie. Nu ai atat de mult timp pe cat crezi tu… Nu, niciodata…

In general tind sa cred ca, daca ceva imi e neclar, ma descurc sa-mi aflu chestiunea, dilema, problema. Am destula minte cat s-o inteleg din prima, dar la fel de bine e posibil sa ma depaseasca si ascult deci explicatia altcuiva sau, asa cum e la moda in ziua de azi, tac frumos si ma prefac, ajung acasa, il fut putin pe google in cur si aflu care-i schema si apoi ma comport ca si cum oricum stiam.

Exista insa ceva ce niciodata nu am priceput: dezvoltarea personala. Continue reading »

N-ai nicio obligatie in viata… Nu trebuie sa te duci la munca, nu trebuie sa platesti facturi, nu-i nevoie sa intretii o casatorie sau sa-ti cresti copiii, familia e bine mersi, nu trebuie sa faci nimic pentru nimic. Ah, si-ti mai dau un bonus: ai toti banii pe care ti-i doresti…

Ne-am inteles?

Acum zi-mi: ce-ai face cu/in viata ta in cazul asta?