envi

Vi se usuca limba, ma, daca recunoasteti?!

Nimeni! Repet: NI-MENI! Nimeni nu mai e capabil sa-si recunoasca o greseala. Nu mai gasesc un om, indiferent ce fel de om, de unde-i acel om, cum e acel om si de ce e acel om, eu nu-l mai gasesc pe acel om sa spuna franc si spasit Asa e, am gresit, e vina mea, recunosc!

Nu-mi mai aduc aminte ultima oara cand am dat peste cineva care, pus in fata unui fapt, anume acela ca fapta lui, ca rationamentul lui, ca declaratia pe care a facut-o el candva este gresita! Nu, frate, toata lumea o tine sus, tare si sculata ca nu-i asa. Si asta in vreo patru moduri, aplicabile si pentru partea de fapte, redactate insa aici pentru cea in care avem de-a face cu lucruri spuse: Read the rest of this entry »

Pentru ca ma mananca palma s-o scriu de multisor si pentru ca e si o subtilitate magistrala, dar abia acum m-am hotarat ca e chiar bine s-o zic:

Nu ti-l doresti, dar candva il vei pretui… Un necaz care nu te omoara, pe langa ca te face mai puternic, mai are o calitate: iti arata exact cati si mai ales ce oameni ai langa tine.

Ma rog, de obicei informatia asta te socheaza si te indurereaza, dar in timp iti dai seama ca e mai bine asa. Deci, cu alte cuvinte, iti vei da seama ca un necaz iti poate face si bine. Ia ganditi-va bine daca n-aveti voi insiva exemple ce se incadreaza in ce rahat mananc eu aici. Vorba aia, fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani am eu grija… Mai tineti minte cand spuneam ca ar fi bine, uneori, sa poti sa te pui singur in niste situatii limita ca sa te poti trata din timp de sindromul prietenilor de carton?!

Fiind totusi parte componenta a tineretului patriei, mi-e greu uneori sa ma apuc sa critic public vizibilele caracteristici negative ale majoritatii. Repet, majoritatii, nu toti. Neindemanare, amatorism, je m’en fiche-ism si, in final si pe alocuri, chiar prostie. Ce e si mai trist e atunci cand te mira ca dai peste un copilas care chiar articuleaza corect, caruia ii pasa si de scoala, care stie ca ma-sa trudeste pentru banii lui din buzunar si care macar se preface silitor si interesat. Ma rog, si doua oarecare la intamplare si tot e in regula, nu? Adica deh, la urma urmei asta-i realitatea: normalul mira la noi in tara, din pacate…

Stand astazi in fata blocului, ca tot spuneam ca mi-e greu sa critic tineretul tarii cand eu pierd timpul pe la bloc intr-un mijloc de zi de miercuri, mi-a fost sa dau, repede precum fulgerul, peste o mostra de tinerete poate chiar capabila, macar la prima impresie. O fatuca, a carei varsta garantez ca n-avea cum sa fie trecuta de 14 ani, discuta cu una din cele doua prietene care o incadrau. La un moment dat, ea ii adreseaza o replica care, personal, mi s-a parut excelenta:

Eu, cand vorbesc, de obicei am un scop; tu, cand vorbesti, o faci doar ca sa nu adormi, intelegi?! Deci…

Frumos, nu?

Ce pot sa zic, buna fraza! Autoritate, diferentiere, exprimare excelenta, constientizarea propriilor forte care o puneau intr-o pozitie mai buna fata de un alt individ. Bravo, soro!!! In fine, nu ca a nu adormi nu ar fi un scop pentru care sa tot vorbesti, ca ma tot gandesc la aia pe care-i tii de vorba la volan sa n-adoarma si s-ajungi intreg acasa, dar poate uneori e mai bine sa dormi, sa te odihnesti si sa nu mananci rahat. Vorbeste c-un scop si cu un sens, parol! Tineret, pe alocuri, mandria tarii!